POPASUL CRĂIŞORULUI HOREA PE MELEAGURI ARGEŞENE
Acum câţiva ani, mi-a fost dat să fiu invitată la Festivalul Cultural Patriotic "Ţara Crăişorului", ediţia a VIII-a, etapa Albac - 200 de ani de la martiriul eroilor neamului, HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN, în frumoasa Ţară a Moţilor. Acum, am să vă spun şi dumneavoastră o poveste minunată, pe care am aflat-o în acest drum de neuitat.
Pe vremea când Horea (Vasile Nicola Ursu), Crăişorul nostru din Ardeal, era tânăr şi horea (cânta) pe la horele din sat, mulţi săteni veneau să-i asculte cântecele care sunau cam aşa:
"Horea bea la crâşmă-n deal,
Domnii fug toţi din Ardeal.
El aprinde-un mare foc
Şi cântă voios în joc:
Haideţi, feciori, după mine,
Să vă-nvăţ a trăi bine".
Dar el cânta foarte frumos şi în bisericuţa din satul lui, Albac. Această biserică din Albac a fost făcută prin contribuţia credincioşilor, a ţăranilor din partea locului, şi sfinţită în anul 1746, când Horea avea 16 ani. Iată ce scria Octavian Goga despre această bisericuţă:
"Bisericuţă din Albac,
Tu eşti al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plâns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn.
(...)
Rămâi aici… fă-ţi un popas
Fii sfetnic bun, din veac în veac,
Şi spune-acasă ce-a rămas,
Bisericuţă din Albac!"
Anii au trecut şi ţăranii iobagi din Ardealul nostru drag o duceau tot mai greu. Atunci, cei trei prieteni, Horea, Cloşca şi Crişan, după mai multe încercări nereuşite la Poarta de la Viena de a obţine drepturi pentru ţăranii noştri (scăparea de iobăgie), au pornit Răscoala din Ardeal, ce a fost înăbuşită (prin trădare), iar cei trei au fost prinşi şi schingiuiţi în iarna anului 1785.
După câţiva ani, Imperiul Austro-Ungar, văzând că toaca Bisericii din Albac continuă să cheme localnicii, şi că preoţii îşi ţin slujbele mai abitir, mai dârji, hotărăşte să demoleze bisericuţa din lemn, în care "horea" Horea, pe motiv că este veche. Planul le reuşeşte, dar "arhitecţii" care au dezmembrat bisericuţa au făcut acest lucru cum ştiau ei mai bine, deşi s-au conformat ordinelor primite. Au stocat-o la marginea drumului, punând-o în vânzare ca "lemn de foc". Sătenilor, moşilor noştri, nu le-a trebuit "lemnul sfânt" de la bisericuţa lor. Dar cum mâna lui Dumnezeu este asupra tuturor lucrurilor, marele istoric şi patriot Nicolae Iorga a trecut pe acolo şi, văzând aşa lemn (cu măiestrie lucrat) la marginea drumului, l-a întrebat pe învăţătorul satului care-i motivul. Acesta i-a spus povestea, ba mai mult, l-a îndemnat să vorbească şi cu preotul satului. Nicolae Iorga şi-a continuat drumul spre Regatul României (Muntenia), unde s-a întâlnit cu Ion I.C. Brătianu şi i-a povestit pe unde a fost şi ce a văzut.
În iarna anului 1907, Ion I.C. Brătianu merge la Albac şi, împreună cu preotul şi învăţătorul din sat, reuşeşte să cumpere "lemnul de foc". Cu destule greutăţi întâmpinate pe drum, "lemnul de foc" ajunge pe domeniul lui Brătianu de la Ştefăneşti-Argeş, la Vila Florica. Aici, Brătianu cheamă trei meşteri, "moţi din Munţii Apuseni" şi reconstruieşte Bisericuţa din Albac, cu "lemnul de foc" cumpărat. Biserica este gata şi se ţin slujbe în ea, după datina străbună, până la moartea lui Ion I.C. Brătianu (noiembrie 1927). După aceea, este lăsată în părăsire şi uitare.
Dar Dumnezeu este prezent şi de astă dată: în anul 1954, trece pe la Vila Florica Preafericitul Patriarh, Părintele Iustinian, care vede starea jalnică în care se află bisericuţa şi hotărăşte s-o mute la Olăneşti. Mai mult, încearcă să aducă acolo ceva care să amintească de cei trei Martiri ai Ardealului: Bisericuţa este a lui Horea, Porţile Împărăteşti sunt de la Biserica din Cărpiniş a lui Cloşca, iar Potirul din lemn de cireş este de la Biserica din Mesteacăn, unde jurase Crişan. Bisericuţa din Olăneşti este resfinţită în anul 1958. Se ţin slujbe în ea şi-n ziua de astăzi. Aşa că cei trei Martiri trăiesc printre noi...
Vă invit la Olăneşti, la o lecţie de istorie pe viu. Mulţumesc!
24 februarie 2018,
Pentru dumneavoastră, Nuşa Cantemir
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
