Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 18:35

Exponatul lunii noiembrie, la Muzeul Judeţean Argeş

Muzeul Judeţean Argeş expune în luna noiembrie, în cadrul micro-expoziţiei "Exponatul lunii", o specie întâlnită de multe ori în poveştile copilăriei, ariciul (Erinaceus roumanicus Barrett-Hamilton, 1900). Datorită aspectului său inconfundabil, este foarte uşor de recunoscut atât de adulţi, cât şi de copii. Este un animal crepuscular-nocturn, întâlnit în pădurile rare, liziere, mărăcinişuri, livezi, grădini, dar şi în zonele verzi din oraşe. Întâlnirea cu un arici, rară şi neaşteptată, stârneşte întotdeauna simpatie şi curiozitate. Este foarte îndrăgit de copii, ca personaj literar, în fabule şi poveşti. Uneori este crescut ca animal de companie, fiind o specie destul de adaptabilă la habitatul uman.

Muzeul Judeţean a ales ariciul exponatul lunii noiembrie pentru că, în această perioadă, în funcţie de vreme, intră în hibernare şi nu mai poate fi văzut până în martie-aprilie. Este o ocazie pentru copii, dar şi pentru adulţi, de a vedea această specie, care deşi nu este rară, este greu de întâlnit. Exponatul lunii poate fi văzut începând cu data de 1 noiembrie în holul Muzeului Judeţean Argeş, de marţi până duminică, între orele 09.00-17.00.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It