Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 18:34

TABLETĂ DE SCRIITOR - SĂ TRĂIEŞTI ÎN LIMITELE BUNEI-CUVIINŢE!

În trecutul istoric al poporului nostru, am întâlnit multe personalităţi: oameni de ştiinţă sau cultură, uneori chiar conducători de stat sau de guverne, ori doar cetăţeni simpli - din popor, care trăiau în limitele bunei cuviinţe. Prin aceasta înţeleg că aveau o convieţuire corectă, cu toţi cei din jur, în direcţia moralităţii şi respectului reciproc, în dorinţa de a face bine şi de a-i ajuta pe ceilalţi, sperând ca, la rândul lor, să fie ajutaţi atunci când vor avea nevoie. Unii dintre ei au rămas modele de spiritualitate şi au trecut în legendă, aşa cum au fost: Daniel Sihastru, Moş Ion Roată (şi Unirea), Alexandru Ioan Cuza şi primul său ministru al Românei reunite, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Andrei Mureşanu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Mihai Eminescu şi încă mulţi alţii - o lungă coloană de modele morale şi patriotice.

În manualele vechi de Istorie, ori de Literatura Română, apăreau frecvent portretele unor astfel de personalităţi, iar prin cuvinte meşteşugite erau prezentate şi lăudate faptele lor pilduitoare, admiraţi de învăţăceii şi urmaşii lor, şi urmaţi când deveneau maturi, daţi drept modele, în limbaj popular, prin balade şi legende, povestindu-se despre existenţa lor istorică, în limitele bunei-cuviinţe. Păcat că astfel de texte par depăşite unor cavaleri ai modernismului contemporan, iar existenţa în limitele bunei-cuviinţe a devenit o excepţie! Cât de mult se înşeală tupeiştii, obraznicii, îndrăzneţii fără acoperire, cei puşi doar pe îmbogăţire şi abuzuri! Cât de tare greşesc acei dascăli făuritori de manuale şcolare moderne, care nu păstrează vechea tradiţie de reliefare, în actul educativ, a unor eroi şi modele morale!Cred că astăzi, mai mult decât oricând, este necesară o campanie permanentă pentru o viaţă în limitele bunei-cuviinţe şi a respectului faţă de trecut!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It