OMUL, SCULPTORUL, EROUL NICOLAE M. NICA
Motto: "La lucrările mele, gândirea este cea mai importantă. Cum să fac? De ce să fac? Acestea sunt întrebările care mă frământă cel mai mult înainte să trec la lucru. Lucrez mult cu dalta, cu freza, dar mai mult lucrez cu puterea de judecată. Eu sunt şi gânditorul, şi desenatorul, şi executorul". (Nicolae M. Nica)
Ne-am obişnuit să preamărim marii artişti şcoliţi la înalte universităţi, academii de teatru, conservatoare, şcoli de belle arte, şi pe bună dreptate, pentru că reprezintă o parte a culturii noastre naţionale recunoscută planetar. Dar îi uităm pe cei mai puţin şcoliţi, cărora Dumnezeu le-a dăruit harul binecuvântat, aşezându-i pe nişte înalte socluri, dar sunt mai puţin cunoscuţi, datorită modestiei, înţelepciunii, chiar timidităţii, acea sensibilitate sufletească ce nu le dă voie să se etaleze în înalte cercuri artistice, să se bată cu pumnii în piept. Ei stau şi se apleacă silenţios asupra pânzei pe care, cu iscusinţă, îşi aruncă pastelurile şi portretele, sau lovind, scrijelind fibra lemnului sau piatra, pe care le fac să cânte melodii numai de ei cunoscute, dând la iveală opere adevărate. Se apleacă peste fiinţa lemnului, în ritmul ciocanului special ce loveşte cu migală lama ascuţită de oţel ce rupe, cu poftă iscusită, nervurile stejarului sau nucului, făcându-l să simtă şi să cânte adierea românească a baladei bucovineanului Porumbescu, sau rapsodiile marelui Enescu şi chiar melodia oţelului dălţii în piatră a marelui hobiţean, neica Costache Brâncuşi care, şcolit la înalte ateliere pariziene, a vrut ca infinitul, prin coloana sa, să se odihnească, tăcând, în jurul celebrei mese de piatră, aici, pe pământ românesc.
Sunt meşteri populari, modeşti în portul neaoş, românesc, neşcoliţi prin mari instituţii de artă, având însă harul lăsat de Atotputernic, ce au dăltuit opere incontestabile, cu migală şi mult talent, tăcuţi, în afara lumii, prieteni fiindu-le uneltele cu care mâna lor măiastră sapă lemnul, lăsând în urmă motive geometrice sau florale, bine şlefuite şi lustruite, care îşi fură privirea şi mintea, făcându-te să te întrebi: "Cum a fost posibil?" Ei sunt meşterii populari făuritori de artă autentică, ce fac să sune melodios lemnul şi piatra. Sunt mulţi talentaţi, trăitori în vatra veche a României, SATUL, acest dătător de tradiţii şi păstrător de datini, obiceiuri, şi al portului nostru naţional, astăzi îmbrăcat doar în zile de sărbătoare, din păcate, şi atunci doar pentru imagine.
Încă îl mai cheamă Nicolae M. Nica, şi spun asta pentru că a rămas, în inimile oamenilor de bună credinţă şi păstrători ai frumosului, prin cele peste trei mii de opere, obiecte de artă ieşite din mânuţele lui fine, ce au ştiut să mânuiască nu numai dalta, dar şi arma, apărându-şi eroic glia strămoşească. Veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, copilul de la ţară cu mâinile bătătorite de sapă şi de coarnele plugului, se întoarce acasă după zece ani de război şi de prizonierat în Rusia. Participant la luptele din Caucaz, Sevastopol, Kerci, Novosibirsk, Anapa, Crimeea, duse cu multe chinuri, lacrimi şi sânge, cu morţi şi răniţi, Nicolae Nica a învins întotdeauna, binecuvântat fiind cu înţelepciune, bunătate şi credinţă în Dumnezeu.
După volumele "Cioplitori în gânduri" şi "Cronică în tăcere", artistul a publicat, în 2012, "Ciochia fermecată", o autobiografie al cărei conţinut, cu o oralitate aparte, impresionează, creează emoţii cititorului la fiecare pagină, făcându-ne să ne punem întrebarea legitimă: "Ce forţă divină i-a dat putere omului care deseori a văzut moartea cu ochii, a trecut prin întâmplări cumplite, cu eroism, dăruire, patriotism, toate însoţindu-l până la venerabila vârstă de 98 de ani, ajutându-l să-şi adune puterile după fiecare lovitură şi să găsească resurse să meargă mai departe şi să facă din harul său, prin CREDINŢĂ, artă adevărată, arătată fără surle şi trâmbiţe, ascultându-şi bătăile ciocanului în muchia dălţii sale ce da viaţă lemnului?"
Meşter popular deosebit, a lucrat în diferite ateliere, în diferite oraşe, dând viaţă şi utilitate lemnului. Totdeauna gândul i-a colindat spre locurile natale, la Chilia lui dragă, unde, într-un februarie geros al anului 1917, a văzut lumina zilei. Aici, la Făgeţelu, părinţii lui, Marin şi Floarea, i-au imprimat înţelepciunea şi dragostea de muncă, transformată în cult, pe tot timpul vieţii lui. Cât de frumos vorbeşte în cartea lui despre pădurile Ciorâcăi, despre lunca Vezii unde, copil fiind, asculta cântecul păsărilor sau urmărea fascinat zborul spre infinit al ciocârliei... Viaţa întortocheată a lui Nicolae M. Nica, destinul său, de multe ori tragic, l-au purtat pe drumuri la fel de întortocheate. A lăcrimat, ca un adevărat patriot, martor al eliberării Basarabiei. Lagărele ruseşti l-au întărit, cinci ani pe care Nicolae M. Nica nu a vrut niciodată să-i numere la anii săi.
Absolvent al Şcolii Populare de Artă, secţia Sculptură, din Piteşti, meşterul popular Nicolae Nica a înfiinţat, în anul 1979, Muzeul Sătesc Chilia, "martor tăcut al vremurilor", cum îi plăcea să spună, muzeu la care a fost custode al filialei Muzeului Judeţean Olt. Graţie activităţii sale şi talentului său, a fost ales membru al Academiei de Arte Tradiţionale "Astra" din Sibiu. Prezent la marile expoziţii, în documentare de televiziune, înfiinţează Fundaţia Culturală "Nicolae M. Nica", în cadrul căreia organizează cursuri de sculptură, cusut şi ţesut la dânsul acasă, în comuna Făgeţelu, de care semnatarul acestor rânduri se simte legat sufleteşte, pentru că a participat, câtva timp, la educaţia şcolarilor de acolo.
Nicolae M. Nica a dăltuit în lemn şi inimi metafore uşor de desluşit, dar cu semnificaţii majore, pentru că domnia sa, OMUL, ÎNŢELEPTUL, MEŞTERUL POPULAR a adunat valori inestimabile ale sufletului românesc din care o fărâmă face parte şi el, filosoful popular care deseori afirma că "viaţa omului e ca o scară, pe care trebuie să urci cât mai sus, pe trepte grele, cu bune şi cu rele, dar când cobori, drumul e lin, uşor". Peste cincisprezece lucrări ale sale sunt aşezate în satul său natal, Chilia-Făgeţelu. Ţăran înţelept, cu har de la Dumnezeu, artist desăvârşit, a ştiut să transpună, în arta sa, satul tradiţional, precum şi pe ţăranul atât de legat de ogorul său.
Creatorul popular, "nea Nica" cum îl numeau cunoscuţii şi prietenii, era deseori mâhnit, vorbind cu amărăciune în suflet despre dispariţia horelor din poiana satului, a costumului naţional mult îndrăgit de dânsul, a cântecelor vechi populare, pe care el încă le ştia, fără să greşească un cuvânt, deşi era trecut de 95 de ani. "Nu mai avem nici educaţie... tineretul nu mai munceşte", se confesa dânsul unui ziarist, cu ochii plini de lacrimi, lacrimile durerii provocate de o lume tristă, de o societate plină de inşi dubioşi. "Înainte, spunea el în continuare, lumea era veselă, nu existau atâtea boli ca acuma... trăiam prin cânt şi joc... lumea se iubea mai mult".
Operele de artă lucrate de creatorul Nicolae Nica, sculptură în lemn, în os, cu intersii, stau mărturie a muncii, transpiraţiei, înţelepciunii, patriotismului şi gândirii lui. Toate sunt lucrate dintr-o singură bucată, fără lipituri (cele din lemn). "Respect", "Omenie", "Energie captivă", "Viaţă", "Căluşul", "Hora", "Revoluţia", "Eternitatea", "Lecţia vieţii", "Unirea", "Depănatul pe răşchitor", "Mioriţa", "Jertfă", "Mihai Viteazul", "Constantin Brâncoveanu", "Nicolae Bălcescu", "Horea", "Nicolae Iorga" şi multe alte lucrări, toate sunt încărcate cu o simbolistică ce marchează, inspirate din istorie, dragoste de patrie, iubire de oameni. Impresionante sunt şi lucrările "Vatra", "Meseriaşii", "Ultima torcătoare", "Hora Unirii", "Ultimul cizmar", "Brâul", "Dogăria", "Burebista", "Fraţii Goleşti", opere semnificative, purtând în ele gândurile sale despre actul artistic, autentice mărturii de credinţă.
Nu cu mult timp în urmă, am cunoscut o "aşchie" din trupul maiestuos al stejarului numit Nicolae Nica şi ştim bine că "aşchia nu sare departe de trunchi". Fiica marelui meşter popular, artist desăvâşit, erou şi patriot Nicolae M. Nica, moşteneşte pe deplin sufletul şlefuitorului de metafore în lemn, omul blând, demn, neobosit, patriotul care nu a precupeţit niciun efort în a-şi servi ţara şi neamul, care a cinstit istoria şi cultura poporului român, popor atât de urgisit de-a lungul vremii. Nuşa Nica, azi Cantemir, este uşor de distins dintre mulţii participanţi la acţiunile culturale ale Piteştiului, Câmpulungului, ale celor din Curtea de la Argeş, dar şi de la acelea unde se comemorează eroii acestui neam, acţiuni ce au loc la Alba Iulia, Rodna, Păuliş: poartă mereu o eşarfă cu tricolorul României, ca semn de respect pentru ţară, pentru istorie, pentru eroii neamului. Între tineri patrioţi, dar şi împreună cu veterani de peste o sută de ani, doamna Nuşa, fiica eroului-patriot şi artistului popular Nicolae Nica, se simte bine, zâmbetul ei trădând nobilul sentiment al iubirii de oameni şi de ţară, pe care cu greu îl mai întâlneşti azi. Scrierile domniei sale, emoţionante, o califică drept o personalitate a lumii condeierilor argeşeni, care nu uită niciodată, ca şi tatăl său, să preţuiască ceea ce merită să fie preţuit, atrăgând în jurul domniei sale tineri pe care îi învaţă ce înseamnă a-şi iubi patria, poporul, înaintaşii, aşa cum a făcut-o şi în vizita făcută la Cladova şi Baratca, unde a adus un pios omagiu eroilor căzuţi pentru ţară. Şi acum iat-o pe doamna Nuşa Cantemir în primele rânduri ale patrioţilor luptători pentru reîntregire, pentru aducerea acasă a Basarabiei, pe care poetul Adrian Păunescu o numea "fata cea răpită" a Mamei România. Alături de unionistul Virgil Baciu, doamna Nuşa, fiica lui "nea Nica", doreşte să poată şterge lacrimile de pe obrazul surorii noastre de peste Prut.
Mă închin în faţa acestor oameni, le fac o plecăciune "domnească" de aici, din Domneştii Muscelului, urându-le şi urându-mi să aibă grabnică izbândă în atingerea nobilului scop, propus de adevăraţii români ai unui teritoriu ciuntit prin nişte tratate mârşave. Iată ce înseamnă educaţia pe care "nea Nica" a dat-o fiicei sale, continuatoare a faptelor bune pentru ŢARĂ şi pentru OAMENII săi de bună credinţă!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
