Optimismul destinului tragic - Marin Toma
"Sunt fiul unui ţăran din Bărăgan", aşa îşi începe destăinuirea bunul meu prieten, Marin Toma, publicist, eseist, poet, prozator de un talent deosebit, îndrumător neobosit al tinerelor talente care au fost inserate în paginile revistei de înaltă ţinută, numită sugestiv "Dor de dor", publicând poezie şi proză, totul trecut prin filtrul ochiului critic al mentorului. "Cine sunt? ... cel născut în ’47-n sat... unul cu noroi până la gleznă... nici lampă nu aveam în casă... şi mama m-a-nfăşat prin beznă" - se confesează omul de literatură şi jurnalistică, care, încă de la unsprezece ani, a trăit o realitate crudă în satul său dobrogean încălzit de lumina soarelui şi unde "umbra pe care o căutai, o găseai rar sau deloc".
I-a plăcut cartea, cititul. El, ca într-o "poiană a lui Iocan", le citea din jurnalele vremii oamenilor, mai ales bătrânilor neştiutori de carte, care mereu îl bombardau cu întrebarea: "Vin americanii?" Istoria locurilor de baştină este numită de Marin Toma "Altarul luminii", iar din filele ei nu trebuie ruptă nicio pagină, dimpotrivă, e necesar să se adauge altele.
Îl am pe Marin Toma aici, în partea stângă, la inima care, în acest moment, îşi creşte ritmul din cauza durerilor fizice şi sufleteşti ce au căzut peste omul bun şi blând, care, nu o dată, în discuţiile noastre prieteneşti, îmi spunea, referitor la scrierile mele despre Domneştiul natal: "Satul în care tu, eu, el, ea ne-am născut, este satul tău, al meu, al lui, al ei, al tuturor celor ce au trăit în el şi ni l-au lăsat nouă să trăim aici, să-l întărim, chiar dacă vremelnic, căci vom pleca din el". De aceea, din iubire pentru sat, Marin Toma a dat numele concursului literar pe care l-a iniţiat "Universul satului românesc".
În 2005 a fondat revista "Dor de dor", în comuna Dor Mărunt, datorită primarului Ion Iacomi, un mare sufletist, iubitor de cultură. Revistă de jurnalism narativ, care relatează despre România de astăzi, de la schimbări sociale la fenomene culturale. Marin Toma publică eseuri, reportaje, portrete de oameni politici sau din sfera culturală, despre evenimente contemporane, scrie sincer şi cu imagini vii. A organizat, cu sprijinul consiliului local, al Primăriei Dor Mărunt, Concursul naţional de poezie, proză, eseu, epigrame, pictură, fotografie artistică, având ca temă "Universul satului românesc", al cărui împătimit admirator este Marin Toma. A realizat, ani la rând, ediţii-antologie "Dor de dor - Dor Mărunt", în care au fost publicate scrieri, printre care şi ale subsemnatului, premiat cu Marele Premiu al concursului la secţiunea Proză, premiu decernat la Cluj, într-o atmosferă sărbătorească, unde au participat oameni de litere din Ardeal, şi nu numai, un adevărat regal, organizat de Liga Scriitorilor din România, sub preşedinţia bunului meu prieten Al. Florin Ţene.
Ce destin i-a oferit viaţa omului de litere Marin Toma, cel care a fondat şi ziarul săptămânal "Pământul", ce soartă tragică i-a fost dat să suporte, cu demnitate şi curaj, cu optimism şi un zâmbet permanent pe sub mustaţa lui albită de vreme şi vremuri! Destin trist, soartă ingrată. Cu un picior amputat, continuă să scrie, să publice revista, acest copil bun al său, "Dor de dor", să-şi viziteze prietenii, să se bucure de succesele literare, şi nu numai, ale celor de lângă el, pe unii îndrumându-i cu sfaturi părinteşti pornite dintr-un suflet mare. De două ori i-am fost gazdă bună, simţindu-se ca la el acasă, la Dor Mărunt, împărţind zâmbetele şi vorbele sale blânde prietenilor, nu o dată pomenind la superlativ despre ospitalitatea soţiei mele, din nefericire plecată fulgerător dintre noi. Tot el, Marin Toma, îndureratul optimist, într-o frumoasă seară de sfârşit de toamnă 2006, ne-a sfătuit să lansăm la noi, la Domneşti, revista "Pietrele Doamnei", care a şi apărut, în 2007, sub egida Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel", în colaborare cu revista "Dor de dor". Pentru apariţia câtorva numere ne-a luat sub aripa domniei sale, după care ne-a dat drumul să zburăm singuri în văzduhul patriei, precum şi pe alte meleaguri locuite de români dornici de cultură.
Şi iată că revista "Pietrele Doamnei" a împlinit unsprezece ani. Dacă "Dor de dor" a fost sprijinită financiar de Primăria din Dor Mărunt, nu acelaşi lucru se poate afirma despre revista domneşteană, care apare acum sporadic, din cauza lipsei sponsorizării, din pricina lipsei de aplecare a administraţiei locale asupra soartei acestei publicaţii ce făcea cinste comunei Domneşti, precum şi Primăriei şi primarilor ce i s-au perindat prin bătătură. La inaugurarea bustului marelui avocat domneştean, om de cultură şi om politic Petre Ionescu Muscel, Marin Toma a fost unul dintre cei aproape două sute de invitaţi, fiind aşezat pe fotoliul din faţa statuii. Cuvântul său a fost îndelung aplaudat, în timp de clopotele Bisericii "Buna Vestire", lăcaş aşezat peste drum de Casa de Cultură, unde avea loc inaugurarea, anunţau sfârşitul slujbei de duminică.
Prieten de suflet, sprijin şi povăţuitor, publicistul Marin Toma îşi continuă destinul tragic. Of, Doamne, de ce numai oamenilor buni le oferi durere, de ce? Şi imediat după ce mi-am pus această întrebare, mi-au venit în minte versurile: "Nu cerceta aceste legi/ Că eşti nebun când le-nţelegi!" Aflu că şi celălalt picior i-a fost amputat. Ce soartă tristă! Totuşi, în faţa calculatorului, el îşi continuă activitatea. Apoi citesc în "Săgetătorul", suplimentul literar al ziarului „Argeşul”, un articol scris de talentatul condeier Gheorghe Mohor: "O veste tristă, din păcate adevărată. Marţea trecută, Marin Toma s-a internat la Azilul din Mogoşoaia, după ani lungi de suferinţă din cauza păcătoasei de arterită".
Scriu aceste rânduri cu ochii în lacrimi, cu o încărcătură emoţională a sufletului cum greu mi-a fost dat să întâlnesc vreodată. Omul tenace, deşi doborât mereu de soartă, omul optimist, deşi rămas fără ambele picioare, acest om bun şi talentat va locui într-un azil de la vârsta de numai 72 ani, gândind în orice clipă la cei mai apropiaţi sufleteşte, în primul rând la fiica sa, ce locuieşte în Bucureşti, la ginerele său, care-l transporta la diferite acţiuni şi pe care sufletul nobil al lui Marin îl aprecia. Păcat, un asemenea om la azil... mare păcat! Aşa gândesc eu. Acest lucru m-a impresionat până la lacrimi şi sufletul mi-e plin de durere citind cuvintele lui Marin Toma din corespondenţa cu Gheorghe Mohor: "Vă salut, domnule Mohor, marţi dimineaţa pornesc spre azilul de bătrâni de la Mogoşoaia... Scrie, prietene, câteva vorbe despre mine, să se ştie, să mă caute prietenii..." Şi iată că-l caută prietenul Hiru din Domneştii Muscelului. Oricum, revista "Dor de dor" nu-şi va întrerupe activitatea, va continua să apară, susţinută fiind şi din pensia sufletistului om de literatură şi ziarist Marin Toma. Nimic nu-l învinge, nimic nu-l îndoaie, nimic nu-l opreşte pe "nea Marin", pe omul care a făcut din cuvântul neaoş românesc DOR, oftat, nostalgie, dragoste, tristeţe, dar şi bucurie şi optimism.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
