Eveniment editorial la Curtea de Argeş
Curtea Veche Publishing şi Muzeul Municipal Curtea de Argeş vă invită în data de 7 septembrie 2018, de la ora 13.00, la o dublă lansare de carte regală: volumul pentru copii şi tineri "Elena a României. Regina-mamă, regina suferinţei şi a speranţei" de Adrian Cioroianu şi Alexandru Groza şi volumul "Margareta. Portretul Reginei" de Sandra Gătejeanu-Gheorghe. Lansarea va avea loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României. Vor lua cuvântul Ştefan Dumitrache, director al Muzeului Municipal şi Marian Ghiţă, directorul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş. Evenimentul va avea loc la Muzeul Municipal (str. Negru Vodă nr. 2), iar intrarea va fi liberă.
"Elena a României. Regina-mamă, regina suferinţei şi a speranţei" de Adrian Cioroianu şi Alexandru Groza, cu ilustraţii de Yanna Zosmer, este un volum care îşi propune să aducă din nou cartea aproape de copii şi tineri. Ca şi celelalte volume din colecţia "Regii şi Reginele Noastre", aceasta este o relatare fidelă a vieţii Reginei Elena a României, care nu a abandonat speranţa în faţa neajunsurilor istoriei, şi care iată, ne este prezentată ca un model într-o epocă de mare cumpănă pentru România, acum când trebuie să ne cunoaştem mai bine ca oricând istoria, pentru a înţelege cine suntem.
Cartea-album "Margareta. Portretul Reginei", de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, înfăţişează în imagini destinul primei femei din istorie care conduce Casa Regală a României. Pornind de la amintiri, de la documente, fotografii, de la obiecte personale şi de la cele care fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate pentru prima dată în acest album, ne sunt relatate copilăria şi adolescenţa Custodelui Coroanei, studiile şi experienţa comunitară, viaţa de familie, interesele şi activităţile ASR Margareta în folosul României. Sandra Gătejeanu-Gheorghe este directorul de protocol al Casei Regale a României, care în ultimii zece ani a coordonat vizitele oficiale ale Familiei Regale a României în străinătate şi călătoriile regale efectuate în România de membrii familiilor regale străine. Volumele "Elena a României. Regina-mamă, regina suferinţei şi a speranţei" şi "Margareta. Portretul Reginei" sunt disponibile pe site-ul Curtea Veche Publishing şi în librăriile din ţară.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
