"Ciurul lui Eratostene", de Elena Eşanu Şerbănescu - un roman de inspiraţie postmodernistă
După o carieră de peste 40 de ani în învăţământ, multă vreme la catedra de Literatura română de la Liceul "Vlaicu Vodă" din Curtea de Argeş, prof. Elena Eşanu Şerbănescu şi-a antrenat condeiul, în ultima vreme, în literatură, în poezie şi în proză, domeniu pe care îl cunoaşte foarte bine. În tinereţe spunea că cea mai mare pasiune a vieţii sale este "meseria de dascăl", pe care, într-adevăr, a practicat-o cu dragoste şi pasiune toată viaţa. După pensionare, nu putea să rămână în afara vieţii cultural-educative şi, de aceea, s-a dedicat scrisului, pentru a ieşi mereu în lume cu ceva valoros. Şi, spre bucuria iubitorilor de cultură argeşeni, prof. Elena Eşanu-Şerbănescu a ieşit la lumina tiparului cu două romane de succes: "Clopotele lui Ţepeş Dracula Voievod", editat în 2015, şi "Ciurul lui Eratostene" (Ed. Juventus Press, 2017, Piteşti), un roman de inspiraţie postmodernistă.
În antichitate, Eratostene (275-194 î.Hr.) a fost un celebru matematician, astronom, istoric, geograf, filozof, poet, critic de teatru, bibliotecarul sef al marii Biblioteci din Alexandria. Astăzi, "Ciurul lui Eratostene" a devenit titlu de roman care face trimitere şi la înţelepciunea populară românească, privind selecţia faptelor: "Pune-n ciur şi-alege" (vorba bunicii, un personaj al cărţii, la p. 149). Pentru că în studenţie am fost colegi de grupă, la Facultatea de Filologie din Piteşti, ştiu că Nuşa Eşanu, cum îi spuneam noi în tinereţe, scria poezie şi eseuri, participa cu succes la cercul literar condus de asistentul nostru, de pe vremea aceea, prof. Petru Mihai Gorcea, iar de când a venit la Curtea de Argeş, a frecventat cu regularitate şedinţele Cenaclului Literar "George Topîrceanu", condus de-a lungul anilor de Teodor Erhan, Ion Micuţ şi Al.Th. Ionescu. După pensionare, a participat şi la şedinţele Atelierului literar condus de poetul Dumitru M. Ion, la Clubul Iubitorilor de Cultură condus de acad. Gh. Păun, la Cenaclul Literar "Nicolae Velea", de pe lângă Biblioteca Municipală, precum şi la multe alte activităţi culturale din Curtea de Argeş. Era o prezenţă activă la Casa de Cultură "George Topîrceanu", împreună cu regretatul ei soţ, talentatul profesor Virgil Şerbănescu, participând împreună la formaţiile de teatru, teatrul de păpuşi, montaje literare, la spectacole festive ca recitatoare şi prezentatoare, precum şi ca membră fondatoare şi coristă la Corul "Orfeu", condus şi dirijat de regretatul prof. Gelu Ciuculescu.
Aşadar, în literatură, prof. Elena Eşanu Şerbănescu s-a lansat, la început, cu poezie, eseuri, recenzii în revistele de cultură "Pietrele Doamnei" şi "Glasul Iubirii", apoi a editat romanul de inspiraţie istorică, declanşând "Clopotele lui Ţepeş Dracula Voievod", ca semnal de protest împotriva celor care l-au prezentat pe "Dracula din Carpaţi", numai în postura de prinţ-vampir, de o cruzime sadică. De aceea, prozatoarea din Cetatea Basarabilor, mutată între timp cu domiciliul în Băiculeşti, şi-a propus să recreeze în planul fanteziei lumea lui Ţepeş, prezentându-l pe marele voievod român într-o lumină nouă, în legătură cu sacralitatea şi strămoşii români. Astfel, "Clopotele lui Ţepeş” devin un fel de simbolul al chemării divine, al fanteziei, prin comunicarea între cer şi pământ, care alungă duhurile rele, anunţând primejdia ce trebuie prevenită prin mijloace diplomatice şi nu prin războaie nimicitoare.
Într-un fel, şi noul roman "Ciurul lui Eratostene", care s-a lansat în data de 21 iunie 2018 la Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" din Piteşti, prezintă tot un subiect incitant, o societatea românească actuală, controversată, în care pătrund tot mai mult relele, adică parvenitismul, prin mijloace necinstite, incultura, minciuna, incompetenţa, impostura, corupţia şi multe altele. Cu valoarea unui document de epocă, "Ciurul lui Eratostene" scoate în evidenţă fapte concrete şi evenimente reflectate artistic, ca într-o oglindă reflectorizantă, prin care se demonstrează nedreptatea şi corupţia din societate. De aceea, poate fi interpretat şi ca un semnal de alarmă pentru mult invocatele autorităţi ale statului de drept!
Înainte de toate cartea, cu titlul ei provocator, se prezintă ca un roman investit cu toate atributele unei opere literare, în proză, cu subiect literar bine conturat şi momenta ale subiectului, precum expoziţie, intrigă, desfăşurarea acţiunii, punct culminant, deznodământ, cu personaje principale şi secundare, pozitive şi negative etc. Cu un foarte ascuţit spirit de investigaţie, autoarea reuşeşte o descriere fidelă a vremurilor pe care le trăim. Intriga este declanşată de un afacerist odios, patronul Vrăbiescu, un personaj negativ încărcat cu multe păcate şi abateri de la moralitate, care convoacă abuziv o şedinţă fulger cu subalternii. În şedinţa desfăşurată "ca o ploaie torenţială cu grindină”, patronul îi anunţă pe cei doisprezece arhitecţi care lucrau la Firma "Ion Mincu", de sub autoritatea sa, că vor fi transferaţi, din inima capitalei undeva "la ţară", acolo "unde s-a născut veşnicia" (vorba lui Blaga), în satul Hârtoape, din Răscăieţii din Vale, cu birourile în casele primite de patron ca moştenire din partea socrilor. Motivul era că, pentru vechiul sediu, patronul "plătea o chirie colosală" şi intenţiona să amenajeze în capitală un "notariat" sau un "hotelaş", care sigur vor aduce mai multe venituri firmelor sale. Pe firul epic descoperim că afaceristul Vrăbiescu era un incult, care nici nu ştia cine a fost "patronul spiritual al firmei Ion Mincu" şi de ce arhitecţii au ales acest celebru nume pentru firma lui de arhitectură. La petrecerea organizată la vila lui Vrăbiescu de la Snagov, arhitecţii îşi dau seama că ei "proiectează averile" patronului care "se bucură de o protecţie din beton armat" din partea unor "sus-puşi", beneficiind de "geamantane cu bani" (p. 40). Crama patronului, plină cu "Vinul Vrăbiescu", în butoaie aşezate ordonat, proiectată de Nina cu ani în urmă, era o adevărată operă de artă arhitecturală. Vizitându-şi opera, Nina descoperă o uşă secretă, pe care ea n-o proiectase şi de unde se strecurau misterios "zgomote stinse, strigăte slabe şi un foşnet de mişcare". Era primul "mister" care îi determină pe arhitecţi să intre la bănuieli şi să comenteze amar: "e sigur că în ţara asta, despre care se zice că este a noastră, curg multe grămezi cu bani... Numai că noi nu suntem acolo când se deschid izvoarele".
Fără alte comentarii, arhitecţii sunt obligaţi să se transfere în satul Hârtoape, din Răscăieţii din Vale, la casa "transatlantic a lui Vrăbiescu", unde sunt anunţaţi că s-a obţinut "proiectul unei uriaşe săli de sport în Dubai", iar cineva foarte bogat le va propune şi proiectarea unui mare super-magazin. Firul narativ al romanului se îmbină armonios cu dialogul viu al personajelor şi cu portrete ale arhitecţilor conturate în linii calde ale omenescului. Autoarea dansează, parcă, mereu cu dantelării stilistice, metafore şi comparaţii, cu superbe descrieri literare, în care imaginea satului Hârtoape se pierde în antiteză cu "un paradis al florilor" (trandafiri, fâneţe cu flori, irişii din grădini, cântece de păsărele, băieţelul Andrei cu cireşe de vânzare etc.) devenind "un balsam idilic, pe invizibila rană a oamenilor obişnuiţi cu miros de asfalt şi infernalul zgomot al maşinilor" (p. 98). La un pahar cu vin, arhitecţii află de la seniorul arhitect Arnescu, proiectantul casei socrilor, că în timpul construcţiei, "niciun material de construcţie nu sosea la lumina zilei, ci noaptea", de unde şi credinţele străvechi că "necuratul operează noaptea".
Întâlnirile nocturne de la nuc, cu "necunoscuta", o "fată de noapte", care îi ameţise pe Ştefan şi apoi pe Toma, stârneşte prozatoarei amintiri nostalgice despre vizita din studenţie la Curtea de Argeş, comparând "silueta nucului misterios cu cea a copacului-lalea din curtea Mânăstirii lui Neagoe Basarab" (p. 118). Urmează alte scene misterioase, cu arhitecţii Toma şi Ştefan conduşi prin noapte de Aurora, fiica patronului, sau de Mirela, "fata de duminică", acceptând după principiul popular: "să te faci frate cu cel cu coarne până treci puntea". Ameţiţi de licoarea oferită de "femeile de noapte", cei doi arhitecţi s-au trezit cu dureri de cap în "noaptea flăcărilor" care au ars "ca-n Patul lui Procust" (p. 126). Naraţiunea devine şi mai palpitantă prin faptul că arhitecţii se lansează, ca nişte adevăraţi detectivi din romanele poliţiste, în aventuri nocturne, pentru a descoperi şi alte fapte reprobabile ale patronului Vrăbiescu. Dincolo de pădure, "detectivii arhitecţi" au descoperit o "pădure tăiată, rasă" şi cărată cu maşinile; o pajişte cu "parfumuri de cimbrişor, iasomie, fân înflorit în toată splendoarea lui", despre care se spune că era poiana cu "locul de zbenguială al şefului nostru cu frumoasa călugăriţă" (p. 151). Au descoperit şi o biserică-pensiune (cu teren de tenis, piscină, iazuri cu peşte etc.), ca o staţiune exotică, condusă, după cum spunea tânărul ghid îmbrăcat în negru, din incinta bisericii, de "doamna patroană, soţia patronului celui mare" (p. 155). Arhitecţii rezistă cu demnitate un timp, dar, la sugestia "Copilului-Cireaşă", Andrei cel mic, cei mai buni arhitecţi se angajează şi la "construcţia de căsuţe în copaci", proiect fantezist, care le-a adus o sumă frumuşică de bani, de la turiştii francezi şi japonezi. Punctul culminant al romanului se conturează printr-o ştire de senzaţie, de la televiziune, prin care se anunţă că "azi-noapte, a avut loc un accident de maşină, se pare intenţionat". A murit unul dintre "cei de sus", protector al lui Vrăbiescu. "Trebuia să dispară o persoană extrem de importantă!" Deznodământul devine optimist pentru marii arhitecţi. Primind plata lucrărilor contractate în avans, ei au hotărât împreună să-şi deschidă firmele lor de arhitectură, ca pe viitor să nu mai depindă "de un alt Vrăbiescu" (p. 164). Pentru că, vorba autoarei, "când unul dispare, urmează altul şi iar altul, ca în şirul numerelor prime din ciurul lui Eratostene" (Coperta a patra).
Pe cei doisprezece arhitecţi, cu nume simbolice (Toma şi Ana, Ştefan şi Nina, Anton şi Monica, Victor, Alexandru, Argescu etc., cu aluzii la cei doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos), specialişti cu înalte studii de arhitectură, care promovează prin lucrările lor cultura şi tradiţiile româneşti, îi întâlnim în multe pagini narative, cu gândurile, cu problemele şi cu frământările specifice unor familii obişnuite, cu părinţi şi bunici preocupaţi de educaţia copiilor şi nepoţilor lor. Sunt familii onorabile, educate, prezentate cu problemele lor de viaţă şi de familie, în antiteză cu viaţa, incultura şi familia odiosului afacerist Vrăbiescu. Prin faptele arhitecţilor evocate cu patriotism, autoarea îşi exprimă iubirea de "tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul" (vorba lui Eminescu), preţuirea pentru valorile trecutului, precum Eminescu, Brâncuşi, Mircea Eliade şi alţii. Scrisă cu sensibilitate, din "colţul inimii şi cu pana muiată în lacrimi" (Adrian Păunescu), cartea scoate în evidenţă stilul elegant şi sugestiv al autoarei, precum şi capacitatea ei narativă şi descriptivă de a evoca oameni, locuri pitoreşti, fapte şi întâmplări tensionate, evenimente sociale din epoca contemporană. Constatăm că romanul "Ciurul lui Eratostene" furnizează, pe de o parte, suficientă hrană spirituală care încântă sufletul cititorului pasionat, iar pe de altă parte, opera cerne lumea de azi care, din păcate, nu se mai cultivă suficient, nu mai citeşte literatură, lunecând treptat spre un analfabetism funcţional, în care cultura se acumulează doar navigând pe internet sau pe Facebook, într-o derivă generală. Deşi satul în care sunt debarcaţi cei 12 arhitecţi se numeşte Hârtoape, autoarea ne poartă, totuşi, prin lumea idilică a satului numit "matricea existenţei noastre", în care oamenii trăiesc în şi prin cultura spirituală, precum păsările în aer şi peştii prin apă...
După părerea mea, romanul "Ciurul lui Eratostene", de Elena Eşanu-Şerbănescu, se înscrie printre cele mai bune creaţii în proză din ultimul deceniu, apărute în literatura română contemporană. O felicităm pe autoare şi o aşteptăm cu noi creaţii originale de succes!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
