Amintiri cu şi despre Marin Ioniţă
Un grup de ziarişti din trupa bună a fostului cotidian argeşean "Secera şi Ciocanul", ziar care azi se numeşte "Argeşul" (şi aş menţiona aici pe Ion Popescu, I. Stănculescu, D. Opincaru, G. Buţoiu, Iuliu Curta, Dan Biţică, Gh. Cârstea, N. Oanţă, P. Neguţ, Sever Ganci, N. Sima, Feţeanu, Mahu, Pally) au plecat, în anul 1963, să scoată un ziar de şantier acolo unde peste 10.000 de ingineri, maiştri, tehnicieni, muncitori înălţau cu multe sacrificii marele edificiu al producerii energiei electrice din România, Hidrocentrala de pe Argeş (azi devenită o "grea moştenire") şi anume la Corbeni, unde îşi avea sediul Grupul de Şantiere. Se numea "grupul de şantiere" pentru că se lucra intens şi pe Topolog, pe Vîlsan, pe Râul Doamnei, nu numai pe Argeş, la Vidraru. Prin galerii trebuiau aduse apele acestor râuri în marele lac de acumulare, de unde urmau să vină cu mare forţă, prin galeria de fugă, în centrala subterană, pentru a pune în mişcare uriaşele turbine făuritoare de electricitate. Nu a fost uşor, a fost o muncă istovitoare, cu realizări şi eşecuri şi, mai ales, cu sacrificii, multe sacrificii, care parcă aminteau de mitul jertfei la români.
Dar să revin la oile noastre. Ziarişti cu diplome adevărate, cum era Iuliu Curta, titrat în filosofie şi jurnalistică, Marin Ioniţă, absolvent de Filologie, cu mari înclinaţii spre literatură, Dan Biţică sau Adrian Mahu au făcut o echipă bună, editând împreună ziarul "Făclia Hidrocentralei", publicaţie ce depăşea calitativ multe alte apariţii editoriale. Ar fi multe de povestit, fapte trăite de mine, care în fiecare sâmbătă, timp de trei ani (între 1963 şi 1966), eram prezent în redacţie, iar vacanţele studenţeşti mi le făceam tot aici, bucurându-mă de dragostea celor patru ziarişti, primul dintre ei fiind cumnatul meu, dar şi de distracţiile şantierului, de serbările câmpeneşti de la Cumpăna, de partidele de pescuit păstrăvi sau lipani şi, câteodată, de chefurile binemeritate de la restaurantul lui Duţu.
Îmi amintesc că în ziua de 18 octombrie 1963 mă aflam lângă cumnatul meu şi lângă ceilalţi ziarişti, când a fost coborâtă prima benă cu beton, pe vârful căreia flutura tricolorul, de către echipa condusă de inginerul Mălai, un ardelean cumsecade şi un om deosebit. La acest eveniment au participat Gheorghe Gheorghiu Dej, Ion Gheorghe Maurer. Gh. Apostol, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, alţi activişti de partid. Îl ţineam de mână, eu şi sora mea, pe Marius, nepotul meu de vreo patru anişori, fiul lui Curta. Îl vede Gheorghiu Dej, era un copil frumos, cu părul negru creţ, cu ochi vioi şi zâmbet drăgălaş, şi îl aude întrebând pe maică-sa: "Mamă, care e tovarăşu' Dej?". Îl ia în braţe şi îl întreabă, zâmbind: "Cum te cheamă, mă ştirbule?" Marin Ioniţă, aflat lângă Curta, este fotografiat când ridica copilul în braţele liderului comunist, fotografie istorică. Amintiri...
Fiind vorba de regretatul scriitor Marin Ioniţă, pe atunci un tânăr curajos, bătăios, desigur că articolele sale, mai ales foiletoanele, erau tăioase, iar efectele nu întârziau, uneori se ajungea chiar la desfacerea contractului de muncă. O altă întâmplare îmi vine în minte. La redacţie soseau zilnic multe scrisori, fie cu aspecte pozitive ale muncii pe marele şantier, fie cu cele negative. Deseori, eu le triam şi apoi le dădeam ziariştilor. Un plic gros mi-a atras atenţia. Îl desfac şi mă uit la cele patru pagini umplute cu un scris caligrafic, fără greşeli de ortografie, şi semnat de "un grup de muncitori de la Staţia de betoane". Curios din fire, citesc toată scrisoarea. Cu argumente foarte bine documentate, autorii vorbeau despre comportamentul defectuos al liderului sindical Gh. Neacşu, căruia îi puneau în spate multe, poate adevărate, poate nu.
În redacţie era atunci doar nea Marin. Îi dau scrisoarea, o citeşte cu atenţie şi, mucalit cum era, îmi spune: "L-am ars pe <<Baron>>!" (aşa cum i se spunea lui Neacşu). Acesta oferea bilete în staţiuni, la odihnă sau tratament, prietenilor, cunoscuţilor şi chiar rudelor. Nea Marin s-a edificat ca un adevărat detectiv, a aflat şi alte lucruri, de la "vicele" Sindicatului, Ţeposu. Apoi s-a apucat să-şi scrie foiletonul, intitulat "Baronul Gheorghe de la sindicat", usturător, presărat cu umor, uneori vehement, dar cu date concrete ce nu puteau fi puse la îndoială. La ora zece, nu se mai găsea în tot şantierul niciun exemplar al ziarului.
Imediat, nea Mărin este chemat la "tovarăşul Francisc", secretarul Comitetului de partid al grupului de şantiere, pentru muştruluială. Nu i-a păsat, căci avea informaţia sigură că trei persoane din familia lui Francisc, care nu aveau nicio legătură cu şantierul, au petrecut 12 zile la Băile Felix, pe banii Sindicatului (sau Mama Mare, cum i se mai spunea). Francisc îl ia în primire:
- Tov.' Ioniţă, cum ţi-ai permis să-l insulţi pe Neacşu? Se poate?! Am să te pun în discuţia Biroului...
- Ar fi păcat, tovarăşe secretar, adică ar fi păcat pentru dumneavoastră, căci s-ar afla că v-aţi dus familia la "Felix" pe banii de la Maica Mare şi cu GAZ-ul Grupului de Şantiere!
Francisc a amuţit şi a schimbat imediat tonul. Pleacă Marin Ioniţă din birou fără să zică nimic, închide uşa, dar după câteva secunde se întoarce şi, cu figura lui nevinovată, mucalită, îi spune mieros:
- Ah, am uiat să zic "să trăiţi"!
Felicitat de muncitori, de ingineri, de toată lumea, Marin Ioniţă devenise o adevărată sperietoare pentru cei care greşeau. La câteva zile, un telefon primit de la cabinetul primului secretar de la raion, Mocanu, îi comunică lui nea Marin că e chemat la acesta. La început, s-a speriat un pic, dar s-a pregătit şi ştia că are un argument zdrobitor, pe care nu-l spusese nimănui. Ajunge la Comitetul raional de partid, intră în biroul şefei de cabinet şi acolo îl găseşte pe liderul Sindicatului, "Baronul" Neacşu, care-i zice cu o voce şuierătoare:
- Ei, acum să te văd, Marine!
Au intrat amândoi la Mohanu, iar acesta îl invită pe Marin Ioniţă să ia loc. Când Neacşu încearcă să-şi tragă şi el un scaun, primul secretar i-a zis, cu un glas impunător:
- Nu te-am invitat să iei loc!
Apoi se scoală de pe scaunul tapiţat cu piele maronie, vine în faţa biroului, se apropie de nea Mărin şi îi strânge mâna, felicitându-l cu căldură pentru foileton, spunându-i:
- O să-i propun directorului general al Grupului de Şantiere să te premieze, că meriţi...
I-a strâns din nou mâna, nea Marin a plecat, în timp ce "Baronul" sta în picioare, oprit de Mohanu pentru a fi muştruluit. A fost pus, la indicaţia primului secretar, în discuţia Comitetului de partid, al cărui membru al Biroului era, dându-i-se avertisment. De atunci, ziariştii de la "Făclia..." nu mai erau chemaţi la "tovarăşul Francisc", ci venea el la redacţie.
Acesta a fost Marin Ioniţă, sufletist, drept, demn, cu mult umor şi cu multă personalitate. Mare profesor, mare prozator al Argeşului, mare OM.
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
