Nevoia omului de bine, de frumos, de puritate şi de adevăr
Ieşirea omului din comuna primitivă a fost, printre altele, şi rezultatul apariţiei nevoii de bine şi de frumos. A început un lung şi anevoios urcuş al omului, care şi-a depăşit jungla instinctelor primare, ridicându-şi ochii spre înălţimile conştiinţei de sine. Omul a învăţat cum să cunoască şi să folosească legile naturii, a formulat legi care să-i protejeze acţiunile în efortul continuu către bine şi frumos. Nevoia de bine şi setea de frumos sunt trăsături generale, proprii omului din toate timpurile. Diferă însă conţinutul acestor noţiuni, de la o epocă la alta, precum şi modul în care au fost şi sunt realizate: prin metodele folosite în junglă sau pe baza unor principii morale? În decursul epocilor istorice, reprezentanţi ai claselor sociale stăpânitoare au acreditat ideea că binele şi răul, frumosul şi urâtul sunt aceleaşi pentru toţi oamenii, fie că sunt stăpâni sau stăpâniţi, bogaţi sau săraci, ele făcând parte din natura umană. Oamenii sunt deopotrivă leneşi, mincinoşi, linguşitori, flecari, profitori, înfumuraţi, bârfitori, pe fiecare om îl stăpâneşte demonul dominării aproapelui, fiecare vrea pentru el, pentru binele lui. Mimează compasiunea faţă de durerea altora, dar se bucură de faptul că durerea nu este a lui. Dar mari gânditori au afirmat că omul este bun prin natura lui şi numai societatea îl perverteşte. În consecinţă, un rol important revine educaţiei în familie, în şcoală şi în societate. În fond, esenţa umană constă în capacitatea omului de a se construi mereu spiritual, de a-şi perfecţiona profilul spiritual. "Mă construiesc permanent" - afirma filozoful şi logicianul Anton Dumitriu, la vârsta de 80 de ani, exprimând ideea că omul este perfectibil moralmente. Istoricul şi filozoful enghez Toynbee (sec. al XX-lea) spunea că omul a rămas în permanenţă subdezvoltat din punct de vedere etic. Cu alte cuvinte, valorile morale se formează şi evoluează mai greu în raport cu puterile raţiunii.
Istoria oferă suficiente exemple care confirmă această idee. Marele filozof Platon (sec. V-IV î.Hr.) nu l-a citat decât o singură dată pe contemporanul său, filozoful materialist Democrit şi anume atunci când a spus că dacă ar putea i-ar arde toate cărţile. Kylon a dat foc localului unde se aflau discipolii lui Pitagora, pentru simplul motiv că fusese refuzat din "Şcoala pitagoreicilor". Marele matematician, fizician şi astronom german Gauss, când a intrat în posesia lucrării lui Janoş Bolyai - matematician maghiar din Târgu-Mureş, referitoare la unul dintre postulatele geometriei lui Euclid, a afirmat că în lucrare sunt câteva idei valoroase, dar luate din cursurile sale. Datorită insuficientei dezvoltări etice, s-ar putea ca omul să fie nimicit prin dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Omul faustian va putea declanşa energii uriaşe, dar ar fi o nenorocire să rămână un ins neevoluat în plan etic: cinic, arogant, plin de ură. În lumea oamenilor de toate nivelurile intelectuale trebuie să se realizeze pe deplin acel "imperativ categoric" al lui Kant: "Să fii astfel, încât exemplul tău să devină lege pentru ceilalţi". Acest mare filozof german continua: "Două lucruri îmi umplu sufletul...: cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine".
Un îndemn deosebit de frumos vine şi din partea lui Blaise Pascal (sec.al XVII-lea) - matematician, fizician, filozof şi scriitor francez: "Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie cugetătoare... Toată măreţia noastră stă în cugetare. Să ne silim a cugeta frumos. Iată idea morală". Modelul moral cel mai înaintat e acela al omului care se luptă cu sine însuşi. Nu există o sursă mai bogată de satisfacţii decât aceea de a te simţi opera propriei tale creaţii şi sculptor al propriei tale fiinţe. Fiinţa umană este o torţă spirituală care răspândeşte lumină şi căldură. Fiecare dintre noi arde cu o flacără mai vie sau mai puţin vie, unii se consumă mai repede, alţii mai încet. Important este să nu fim "focuri de artificii". Viaţa omului în societate trebuie să se bazeze nu numai pe legi juridice - multe dintre ele interpretabile-, ci şi pe principii morale. Numai aşa ne putem apropia, cu înţelegere şi iubire, unii de alţii, pentru că, în fond, aceasta este arta de a trăi: apropierea sufletească de semeni. Lipsa culturii generale, care trebuie să pătrundă în toate straturile populaţiei, lipsa principiilor morale, insuficienţele intelectuale, morale şi afective sunt cauze care duc la apetenţele unor oameni pentru calomnie şi intrigă, pentru dobândirea şi menţinerea puterii într-o colectivitate. Din nefericire, sunt oameni care stau cu urechile ciulite gata să prindă ultima clevetire şi îşi ţin gura întredeschisă gata să colporteze ultima clevetire auzită. Asemenea oameni nu-şi cultivă spiritul, ci ambiţiile, dezvoltându-se doar pe orizontală. N-au aspiraţii metafizice şi se mulţumesc cu plăcerile pe care le oferă viaţa cotidiană. Mulţi sociologi, filozofi şi politologi au făcut observaţia că valorile etice, estetice, gnoseologice (ale adevărului), chiar şi cele religioase sunt înăbuşite de pragmatism, de legea profitului, de ambiţia ascensiunii politice şi sociale. Luptele politice accentuate şi de durată sufocă actele de cultură, cu consecinţe grave în planul instruirii şi educării continue a oamenilor. Ambiţiile, dorinţele, elanurile oamenilor trebuie să fie dublate de o judecată lucidă privind adevăratele valori existenţiale. Altfel, se ajunge la confirmarea uneia dintre cugetările scriitorului G.B. Shaw: "Cel care ştie face; cel care nu ştie învaţă pe alţii, iar cel care nici nu ştie, nici nu face, este pus să conducă". Mihai Ralea (1896-1964) - sociolog, psiholog, eseist şi om politic român milita pentru o etică românească încă din 1928: "Generaţia noastră, dacă-şi simte vreo chemare, va trebui să dea lupta pe terenul eticii. Va trebui să combată cu disperare fanariotismul, şiretenia, pehlivănia, scepticismul trivial şi jovialitatea zeflemistă cu care românul nostru trece peste cele mai tragice situaţii. Revendicăm pentru onoarea acestui popor puţin sentiment tragic al existenţei şi puţină amărăciune conştientă în locul operetei sinistre care ne macină energiile cu veselă indiferenţă şi nesimţită inconştienţă. Cu alte cuvinte, să creăm o etică românească". Nu se poate să nu-i dăm dreptate.
În încheierea acestui scurt eseu liber, vă amintesc, stimaţi cititori, câteva versuri din două celebre poezii din literatura universală: "Anti-Dacă" de Kostas Varnalis (Replică la poezia "Dacă" a lui Rudyard Kipling) - "De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul/ Şi numai interesul îl sui la rang de ţel;/ De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul/ Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel;/ Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău/ Şi-n umbra lui te bucuri ca-n umbra unui pom,/ Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;/ Vei fi-ntre domni întâiul, dar niciodată Om!";
"Învaţă de la toate" (Din lirica norvegiană) - "Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei/ Şi du-te la furnică să vezi povara ei./ Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea/ Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa./ Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor/ Învaţă de la toate că totu-i trecător".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
