NICOLAE VELEA – UN MARE PROZATOR AL GENERAŢIEI ’60

Written by Profesor Constantin VOICULESCU. on 25 Aprilie 2014.

S-a născut la 13 aprilie 1936 în comuna Cepari, judeţul Argeş. Este fiul unor cunoscuţi învăţători şi frate al profesorului Puiu Velea. A urmat şi a absolvit cursurile Şcolii Medii din Curtea de Argeş, actualul Colegiu Naţional „Vlaicu Vodă”. În anul 1958 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „C. I. Parhon” din Bucureşti.
A debutat cu reportaje la revista „Viaţa studenţească”, în 1957, iar editorial cu volumul de proză scurtă „Poarta”, în anul 1960, pentru care i s-a acordat Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În continuare, publică volumele: „Opt povestiri” (1963), „Paznic la armonii” (1965), „Zbor jos” (1968), „Cutia cu greieri” (1970), „În război un pogon de flori” (1972), „Vorbă-n colţuri şi rotundă” (1973). I se atribuie Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor. Urmează volumul de proză „Călător printre înţelepciuni”- 1975, care îl consacră pe argeşeanul N. Velea ca pe unul dintre cei mai originali prozatori din generaţia sa. În anul 1981 îi apare antologia „Întâlnire târzie”, cu o postfaţă semnată de acad. Eugen Simion. S-a stins din viaţă în februarie 1987, la vârsta de 51 de ani. Postum, în 1997 i se publică volumul „Povestiri”, o antologie cu o postfaţă de criticul literar Gabriel Dimisianu. Ambele antologii cuprind cele mai reprezentative texte ale autorului.
Încă de la volumul de debut – „Poarta”, Nicolae Velea s-a remarcat şi s-a impus ca un prozator cu deosebite posibilităţi analitice, în scrisul căruia se îmbină ironia fină cu ingenuitatea. Investigând lumea copilăriei, prozatorul ocoleşte lirismul, duioşia declarată, evită orice sentimentalism şi adoptă un ton sobru, de analiză obiectivă.
Nuvela „Întâlnire târzie” prezintă destrămarea dureroasă a legăturilor sufleteşti dintre doi soţi: Fica şi Vilă Vişan. Părăsit de Fica, terorizată sistematic, Vilă sfâşie în bucăţi un jerseu, blestemând, aproape urlând. Nu spune pe cine blestemă, dar se gândea numai la pământ. E un exemplu, din multe altele, de trăire puternică a unor situaţii, de o zguduire produsă în conştiinţa personajului exprimată printr-un gest: sfâşierea jerseului.
În volumele următoare, universul prozei lui N. Velea se lărgeşte păstrând însă particularităţile definitorii. Vom întâlni, în continuare, firi reflexive, neliniştite, care se despart cu greu de anumite deprinderi tradiţionale, regăsindu-şi seninătatea numai după încleştări dramatice. Apar indivizi cu năravuri detestabile, dar şi personaje cu suflet pur, deschis, oameni simpli care trezesc simpatia cititorului. Caracteristică este povestirea „La groapa de fumat”, din volumul „Opt povestiri”. Întreaga naraţiune e un agreabil taifas, la o petrecere liniştită, după isprăvirea treierişului. Taifasul pune în evidenţă trăsăturile morale ale ţăranilor de pe Valea Topologului. Alte povestiri o au ca protagonistă pe Olina, fiica lui Cojocaru, cizmarul satului. Tatăl ei se grăbise s-o logodească cu Mielu al lui Cătălinoiu, croitorul satului, până a nu avea loc retragerea nemţilor prin sat, care ar putea să-i spurce sămânţa. Scena peţitului (tatăl Olinei se duce ca peţitor la tatăl lui Mielu) atinge una dintre performanţele stilistice ale prozatorului.
Pe urmele lui Sadoveanu şi ale lui Rebreanu, însă cu alte mijloace artistice, în alt timp şi în alt spaţiu, prozatorul N. Velea creează două excepţionale portrete de intelectuali rurali – de învăţători. Povestirea „Transferul” are ca temă problema transferării cadrelor didactice într-o localitate cât mai aproape de domiciliu sau care oferea condiţii mai bune de trai. Soţii Dandu şi Genoveva Panţurescu reuşesc după ani de aşteptări, să se transfere în satul de reşedinţă. Acum însă, manifestă un soi de indiferenţă vecină cu sila.
Critici literari dintre cei mai autorizaţi au emis judecăţi de valoare referitoare la schiţele şi povestirile lui Nicolae Velea. Gabriel Dimisianu sublinia valoarea „vorbelor de duh” din proza lui N. Velea, ca „manifestare a unei vocaţii comice, cum sunt puţine în literatura de azi”.
Academicianul Eugen Simion aprecia ceea ce numea „comedia cuvintelor”, iar Valeriu Cristea remarca stilul oral, spontan şi elaborat al prozatorului N. Velea care rămâne în proza română ca un fin ironist, umorist de valoare şi cu un remarcabil simţ al cuvântului.
În semn de omagiu adus scriitorului Nicolae Velea, Cenaclul literar din cadrul Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş îi poartă numele: Cenaclul literar „Nicolae Velea”.