Marin Ioniţă va fi omagiat la Muzeul Judeţean prin volumul postum "Dincolo de tăcere"
Mâine, începând cu ora 17.00, Muzeul Judeţean Argeş va găzdui prima lansare de carte postumă a scriitorului Marin Ioniţă. Volumul "Dincolo de tăcere. Convorbiri esenţiale cu personaje neconvenţionale - II" va fi adus în atenţia publicului argeşean la iniţiativa lui George Rotaru (director general al Grupului Editorial Bibliostar-Rotarexim), în colaborare cu prof. dr. George Baciu (redactor şef al revistei "Pietrele Doamnei"), col. (rtg.) Laurenţiu Domnişoru (preşedinte al Filialei Judeţene Argeş "Posada" a C.M.R.R.) şi conf. univ. Cornel Popescu (managerul Muzeului Judeţean).
Marin Ioniţă, considerat unul dintre cei mai prolifici scriitori şi jurnalişti contemporani, s-a născut în anul 1929, la Ulieşti, în judeţul vecin Dâmboviţa. Scriitorul a trecut la cele veşnice în luna mai a acestui an, văduvind literatura argeşeană de un intelectual extrem de potent şi productiv, cu o bogată activitate literară şi jurnalistică. De profesie stabilă dascăl, acesta a fost declarat 6 ani la rând de către Consiliul Ziariştilor cel mai bun autor de reportaje literare. Deşi a văzut lumina zilei în altă localitate, Marin Ioniţă a fost adoptat de judeţul nostru şi a fost decorat cu titlurile de Cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti şi de Fiu al Argeşului. De asemenea, în anul 1959 i-a fost înmânat Premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1964 l-a primit bucuros şi pe cel al Revistei "Luceafărul". Printre cele mai valoroase scrieri ale sale se numără: "Rădiţa" (1955), "Sile voiajorul" (1966), "Cine ştie mortul?" (1970), "Un şlep în derivă" (1978), "Soldatul ca soldaţii" (1978), "Rugurile din zori" (1982), "Bătrânul şi umbra" (1984), "Capul lui Decebal" (1985), "Vatra de la răscruce" (1986), "Povestiri din ţara de cremene" (1988), "Detronarea familiei regale" (1992), "Os de domn" (1995), "Hotel Boccaccio" (1995), "Amurgul zeilor" (1996), "Legende biblice. Lacrima de gheaţă" (1997), "Spioana cheală" (1998), "Legende biblice. Floarea Paştelui" (1998), "Hotel Tranzit. Turnul Babel" (1999), "Roata lumii. Romane de buzunar" (2000), "Pasărea cu clonţul de oţel" (2001), "Colivia cu maimuţe" (2002), "Kisselef 10. Fabrica de scriitori" (2003), "Nu trageţi în dinozauri. Pricaciu" (2004), "Cuibul cu năpârci"; coautor I.M. Nedelea (2007), "Intersecţia lupului" (2007), "Dinozaura" (2009) etc.
Iată cu ce modestie se prezenta Marin Ioniţă în bio-bibliografia de pe site-ul Uniuni Scriitorilor din România. "Am venit pe lume din interes: interesul tatălui meu pentru o casă bătrână pe care o avea mama în moştenire şi interesul mamei care se temea să nu fie alungată dacă rămâne cu pântecul sterp. Ţărani semianalfabeţi - dar nu aveau nevoie de mai mult - economie de subzistenţă - dar dacă nu aveam prinos, nici nu muream de foame. Şcoala primară în sat, în vremea războiului, cu o învăţătoare la şapte clase. Dar încă din primele zile, ştiinţa m-a dezechilibrat punându-mi problema raportului dintre realitate şi aparenţă. Ştiam că pot să existe şi lucruri pe care nu le văd (îngeri, fantome, diavoli), dar aflam pentru prima dată că ceea ce văd poate să nu existe. Şi nu există nici locul în care se întâlneşte cerul cu pământul, nici bolta cerească, toate acestea erau simple aparenţe şi ni se părea nouă că soarele şi luna merg de la răsărit la apus căci, în realitate, pământul este cel care se învârteşte ca un titirez în jurul său. La paisprezece ani, când am devenit elev al şcolii profesionale de agricultură din Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, nu aveam citită nici măcar o singură carte. Dar am avut noroc să dau peste o bibliotecă universitară evacuată din Bucureşti de teama bombardamentelor şi de un pedagog înţelegător care să-mi îngăduie să citesc la lumina cărbunilor din sobă după darea stingerii la internat. Mai târziu, la Şcoala Tehnică Zootehnică din Găeşti, unde nici acolo nu avea prioritate cultura generală, am avut şansa să fiu luat sub ocrotirea poetului Aurel Iordache, dascălul care mi-a îndrumat primii paşi pe calea literaturii. Armata m-a recrutat de pe băncile şcolii, ca să nimeresc într-o şcoală de ofiţeri de rezervă, unde a pus ochii pe mine consilierul sovietic, încântat că am citit foarte multă literatură rusă, şi care îşi pusese în gând să mă trimită la studii militare în ţara lui. Am scăpat direct în Şcoala de Literatură şi Critică Literară <<Mihai Eminescu>> din Bucureşti, unde l-am avut coleg pe Nicolae Labiş, socotit cel mai de seamă poet al generaţiei, şi nu lipseau comparaţiile că aş fi aproape egalul său în domeniul prozei. Dar dat afară după doi ani de zile din motive neprecizate, fără dreptul de a lucra în domeniu, am pierdut toate trenurile timpului de afirmare. La Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, nu am fost un student strălucit. Profesiile mele, multe şi mărunte: agent agricol comunal, lucrător în fermă, ofiţer, învăţător, profesor de şcoală elementară şi de liceu, mai târziu în învăţământul superior la Universitatea de Stat din Piteşti, director de cămin cultural, de club muncitoresc, de bibliotecă raională, ziarist, realizator de emisiuni TV. Locuri de muncă: Gherăseni, judeţul Buzău, Hanul lui Pală, Croitori, Miuleşti, Mătăsaru, Găești, în judeţul Dâmboviţa, Berindeşti, Corbeni, Piteşti, in judeţul Argeş, Oradea, Timişoara, Ploieşti, Bucureşti. În aprecierea mea, am fost un profesor de mare succes, un ziarist bun şi un scriitor cu operă modestă. [...] Şi dacă am rămas necunoscut în ţară, în schimb sunt autorul cu cele mai multe cărţi din satul meu din întreaga sa istorie. Dar ăia nu au timp să numere cărţi, nicicum să le mai şi citească..."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
