CENTENARUL UNIRII - JURNAL DE RĂZBOI, carte coordonată de Dan Drăgoi
"Doamne, nu-ţi cer viaţă. Dă-mi însă fericirea să îi văd pe ai mei de la Slănic şi du-mă înapoi să mor în Zarand, Bihor, Lunca Tisei, la Seghedin... O, Doamne bun şi mare, oriunde în Ardeal. În orice loc, sub orice brad, la izvorul oricărui pârău, voi auzi din mormântul pe veci închis glasul eroului de la Turda, glasul lui Avram Iancu, al lui Horea. Râurile Ardealului vor înceta de a mai rostogoli la vale apele amestecate cu lacrimile unui neam de un mileniu asuprit" (Coperta a patra din "Jurnal de război", Editura ArtPrint, 2018)
"În jurul meu bubuie tunul, schijele cad în apropiere, mă uit lung la cea mai îndrăzneaţă schijă, venită până la picioarele mele, şi mă gândesc că pe muchiile ei colţuroase putea fi scrisă moartea mea. Schije de acestea rătăcite, câte corpuri n-or fi băgat în pământ şi, mai ales, căci ochi n-or fi transformat în izvoare nesecate de lacrimi" (Coperta a patra din „Jurnal de război”, Editura ArtPrint, 2018)
Mai există încă în ţara asta ce poartă numele România nume al unei făpturi de o frumuseţe angelică, al cărei chip şi suflet sunt inconfundabile în ceea ce priveşte gingăşia, înţelepciunea, dragostea, mai există iubitori de neam, de popor, de eroii care s-au jertfit pe altarul sfânt al acestui pământ peste care au trecut vitregiile istoriei, dar fără ca neamul său să fie îngenuncheat nicicând. Documentele istorice, adunate de cărturari de-a lungul vremii, stau mărturie jertfelor pentru apărarea gliei şi a identităţii naţionale. Vorbesc despre asta locurile de veci, ştiute şi neştiute, ale ostaşilor apărători de ţară, sfârtecaţi de obuzele vrăjmaşilor, aici, pe pământul nostru sau pe acela al altor seminţii. Mare a fost preţul plătit de acest popor de-a lungul timpului, mare a fost preţul pe care istoria l-a consemnat, sacrificiul atâtor suflete pentru întregirea acestui neam, pentru libertatea acestui popor, de care azi unii îşi bat joc în numele "adevăratei democraţii".
"Jurnal de război" este o mărturie emoţionantă a doi oameni din tranşeele războiului pentru întregirea neamului, o parte din istoria adevărată a luptelor Primului Război Mondial, care au făcut posibil ca toţi românii să formeze o ţară. Permiteţi-mi să fac o plecăciune domnească domnului Dan Drăgoi (doctor în ştiinţe agricole, autor a peste 40 de lucrări ştiinţifice, cărţi de specialitate, poet, autorul a cinci volume de poezii, ultimul apărut în 2018, la Editura Tiparg, intitulat "În regatul luminii"), şi întregii sale familii, pentru truda publicării în acest volum a celor două jurnale de front, unul al ofiţerului Gheorghe Bădescu din Slănic Muscel, erou al Primului Război Mondial şi celălalt al sublocotenentului Nicolae Şuţa, din Domneştii Muscelului, cu însemnări din campania 1916-1917, jurnale pierdute, găsite apoi, pierdute iarăşi, din nou găsite, printre cărţile vechi din casa părintească de la Slănic. "Când am descoperit jurnalul lui Bădescu, spune domnul Drăgoi în prefaţă, mi-am pus în minte să scriu un roman legat de viaţa lui. Am încercat de mai multe ori să scriu câte ceva, dar nu mi-a ieşit (...) După ani de zile, când eram student şi am descoperit-o pe <<Lilica>> mea, ea, cea care mi-a devenit ulterior soţie, s-a încumetat să descifreze scrisul mărunt al lui Gheorghe (Bădescu) şi să ne dea nouă bucuria de a citi cursiv povestea lui".
Mai târziu, căutând printre filele pline de praf nişte poezii mai vechi ale tatălui, domnul Drăgoi a găsit un carneţel pe care scria: "Însemnări din campania 1917 - Nicolae Şuţa" şi, răsfoindu-l, a găsit pagini în care autorul vorbeşte cu pasiune despre Gheorghe Bădescu, făcându-i o caracterizare elogioasă mai vârstnicului său coleg de facultate. Îl considera pe consăteanul său, Bădescu (Slănicul aparţinea în acele timpuri de Domneşti) un model demn de urmat în cariera de avocat şi în viaţă. Cei doi eroi ai Muscelului - primul, dispărut în timpul luptelor pentru întregirea neamului, al doilea, Nicolae Şuţa, decedat în urma cumplitelor boli dobândite în închisorile comuniste - îşi spun fiecare povestea, descriind acei doi ani cumpliţi, poveşti tragice, dar cu un final glorios, Unirea cea Mare. Cele două poveşti de viaţă chinuită sunt scrise cu un talent deosebit. Primul împleteşte istoria unui război cu cea a iubirii lui pentru Lilica din Slănicul natal. "Lily, Lily, scrie el, de-ai şti cât te doresc şi cât sufăr (...) aşa de mult am plâns, aşa de amar, am sărutat cu atâta dor cele două fotografii". Chipul bun, frumos şi blând al iubitei se împleteşte cu frumoasele descrieri ale luptelor, dar şi ale naturii, ale locurilor unde se vărsa sângele ostaşilor români întru speranţa Unirii. "Du-mă lângă Lilica cea scumpă, scrie Gheorghe Bădescu, la Slănic. Să dea Dumnezeu să-i văd sănătoşi. (...) România va fi mare!"Fie la Paşcani, Mirceşti, Miclăuşeni, Angheleşti, Rotileşti, la malul Boldeanului sau pe dealul Răchitaş, sublocotenentul Nicolae Şuţa, în fruntea plutonului său, şi-a făcut din plin datoria, enumerând victoriile şi pierderile, soldaţii pierduţi pe câmpul de luptă, amintindu-i pe ostaşii-eroi din Domneştiul lui natal, unii căzuţi la datorie, alţii mutilaţi, bolnavi de tifos exantematic sau luaţi prizonieri de nemţi.
În jurnalul zilnic, avocatul domneştean vorbeşte despre prietenia sa cu locotenentul Ion Mihalache, învăţător din Topoloveni, şi despre jurământul lor, făcut în tranşeele din Triunghiul Morţii (Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz), că vor înfiinţa un partid al celor obidiţi, dacă Dumnezeu îi va scăpa de schijele obuzelor nemţeşti. Descrie momentele grele ale pierderii a doi tineri din Domneşti, fiii marelui dascăl Luca Paul (cu a cărui fiică se va căsători în 1919), Luca şi Titu, precum şi moartea prietenului din Slănic, locotenentul Gheorghe Bădescu. "E greu să-mi închipui pe Bădescu mort, scrie Nicolae Şuţa, el care respira atâta viaţă".
Datoria noastră, a celor de azi, este sfântă: SĂ NU NE UITĂM EROII. Să nu-i uităm nici pe Gheorghe Bădescu şi Nicolae Şuţa, pentru că şi ei doi şi-au dat obolul lor la întregirea ţării şi a neamului românesc. Sărbătorim anul acesta un secol de la Marea Unire, UN SECOL DE ŢARĂ APROAPE ÎNTREAGĂ. Ne lipseşte Basarabia. Nu uita, române! Basarabia şi Transilvania sunt amândouă lacrimi de SUFLET ROMÂNESC.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
