Lansare de carte la Bibliotecă
Astăzi, de la ora 16.30, la Secţia pentru Copii din cadrul Bibliotecii Municipale a avut loc lansarea cărţii "Pentru o altfel de iubire", semnată de prof. Aurelia Corbeanu. Este vorba despre cea de-a doua ediţie a romanului, iar la eveniment au fost prezenţi şi directorul Editurii BETTA, Nae Roşu, precum şi soţia sa, scriitoarea Eliza Roha, aceasta din urmă aducând la Curtea de Argeş propriul roman, intitulat "Eclipsa". Participanţii au avut ocazia să răsfoiască şi alte apariţii din cadrul aceleiaşi edituri, dar şi ultimele ediţii ale revistei "Arena", apărute sub aceeaşi egidă. Despre cartea prof. Aurelia Corbeanu au vorbit colegii de cenaclu, iar impresii au fost împărtăşite şi de invitaţii anunţaţi mai sus.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
