Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 22:54

Soprana Cristina Marta Sandu va cânta la Curtea de Argeş!

Concitadina, solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, va interpreta cântece pe versuri de Eminescu, şi nu numai, pe scena Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", cu ocazia Zilei Revistei "Curtea de la Argeş", pe 16 iunie, atunci când se va dezveli şi monumentul poetului Mihai Eminescu, aşezat în faţa C.C.A. Ea va fi însoţită de pianista Ioana Lupaşcu, de la Filarmonica din Ploieşti. Va completa componenta muzicală a întâlnirii Corul "Orfeu" - iar poeme eminesciene vor fi recitate de Luminiţa Borta, actriţă a Teatrului "Al. Davila" din Piteşti, căreia i se vor alătura scriitoarea Paula Romanescu şi Ioan Curtean de Hondol, actor şi cineast româno-american (unul dintre sponsorii principali ai monumentului, alături de Societatea Comercială RMR S.R.L. Curtea de Argeş). Ceremonia începe la ora 11.00, cu o slujbă de sfinţire a monumentului şi de comemorare a Poetului, oficială de ÎPS Calinic Argeşeanul, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It