"Te iubesc, dar nu pe tine!", o piesă de teatru pe gustul argeşenilor
![]()
Concitadinii s-au bucurat miercuri seara de un moment de comedie autentică, spumoasă, care cu siguranţă a destins şi cele mai încruntate frunţi. Reprezentaţia jucată la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", ce-i drept, adresată cu precădere unui public adult, a fost mai mult decât un spectacol care să stârnească hohote de râs. Dincolo de replicile savuroase, de comicul de situaţie de o naturaleţe aparte şi de felul magistral în care actorii şi-au intrat în roluri, piesa "Te iubesc, dar nu pe tine!" a avut de transmis şi un mesaj pentru toţi aceia care au străbătut sau trec prin momente de răscruce în căsniciile lor. Alina Chivulescu (Sorina), Leonid Doni (Vlad), Andreas Petrescu (Andrei) şi Anca Dinicu (Marina) au avut o prestaţie extrem de convingătoare şi, prin ciudăţenia situaţiei ilustrate, piesa va bântui multă vreme gândurile celor care au fost prezenţi la reprezentaţie. Doi soţi infideli (Sorina şi Andrei) se surprind reciproc, iar şirul de discuţii care se naşte din acest punct reprezintă practic întregul scenariu al comediei, care, de alfel, este constituit dintr-un text foarte actual, bine scris şi temeinic închegat cât să stârnească o multitudine de sentimente. Evident, niciunul dintre cei doi nu-şi recunoaşte vina de a fi fost neloial, iar modul în care aceasta este plasată de la un soţ la celălalt demonstrează, în final, că, practic, cauza derapajelor lor este neglijarea din partea celuilalt. Ca tipologii întâlnim soţul tupeist, dar carismatic, soţia aflată la a doua tinereţe, care-şi pune la îndoială farmecul feminin, amanta tânără, naivă şi, totodată, şireată, căci îşi cunoaşte avantajele vârstei, amantul de împrejurare, timid, fricos şi oarecum oportunist, fals poet. Dacă începutul este tensionat şi pare să conducă înspre un deznodământ anticipabil, ei bine, finalul piesei este de o duioşie aparte, aducând împăcarea soţilor şi... cuplarea celor doi amanţi. În orice caz, protagoniştii îşi recunosc în cele din urmă greşelile şi dau semne că regretă deciziile luate. Într-un moment de conversaţie foarte intim, cei doi soţi îşi dau seama că încă se iubesc şi că, din păcate, şi-au neglijat căsnicia şi, implicit, partenerul. Promiţându-şi să muncească pentru a redeveni ceea ce au fost în tinereţe, cei doi par să şteargă cu buretele totul, cu dorinţa de a porni de la zero. Dacă piesa a fost sau nu înţeleasă, asta se putea deduce fără dubii din aplauzele de la final. Artiştii au fost îndelung răsplătiţi cu aceste gesturi de apreciere, iar managerul C.C.A., ec. Cristian Mitrofan, a avut, la rândul său, satisfacţia că a reuşit, încă o dată, să aducă la Curtea de Argeş o piesă de teatru pe placul publicului!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
