Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 00:40

GÂNDURI MĂRTURISITE LA LUMINA SUFLETULUI

 Suntem liberi fiindcă l-am putut răstigni pe Hristos. La ce bun această libertate dacă nu am simţit adevărul? Liberul arbitru ne-a făcut ori prea raţionali, finindu-ne existenţa, ori prea pasionali şi-am căzut în ignoranţă. Experienţa adevărului ca exerciţiu de înţelepciune stă-n dialogul sufletului cu el însuşi. Iar picătura de suferinţă ce se prelinge din această comunicare este glasul aprioric al mântuirii. Un scrâşnet al datoriei morale. Conştiinţa acestui "imperativ categoric" a fost intuită încă de Socrate care vorbea de "Daimonion", ceva de natură divină, aşă că maxima "cunoaşte-te pe tine însuţi" are la Socrate înţelesul de „cunoaşte divinul, Logosul din tine!". Cine urmează vocea acestui Logos trăieşte înţelesul Răstignirii fără să-i piardă semnificaţia. Căci Răstignirea este ecuaţia prin care descoperim rostul trăirii umanului din noi.

Urbanismul ce ne populează viaţa înlătură rugăciunea ca esenţă mutuală a relaţiei cu Dumnezeu. Singura virtute ce ne duce la adevăr nu poate fi învăţată, spune acelaşi Socrate. Ea se iveşte din datoria morală a sufletului chibzuit în sine, stăpânind instinctele ce premerg libertăţii. "Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37)

Răstignindu-l pe Hristos, ne-am suprimat libertatea. Am murit în esenţă, rămânând doar indivizi, umblători prin deşertul nimicului. Recunoscând cel dintâi valoarea de neegalat a sufletului faţă de bunurile acestei lumi, Socrate a oferit educaţiei un "tratament conştient" - smerita cugetare, o virtute ce poate revaloriza omenescul.

L-am răstignit pe Hristos fiindcă n-am înţeles cum să iubim, n-am înţeles cum să nemurim, nu ne-am găsit pe noi înşine. E vremea restauraţiei sufletelor. Să privim în noi, mai pe înseratul inimii, şi să credem în rostul rugăciunii de dinainte de a ne mărturisi tăcerile buzelor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It