VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Martin Opitz
În fastuoasa serie de cărţi trimise în librării de Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului din Curtea de Argeş (sub îngrijirea editorială a Mănăstirii Aninoasa), în preajma sărbătoririi a 500 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Argeşului, au apărut şi un număr de volume care cuprind scrieri anterioare ale ÎPS Calinic Argeşeanul, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Două volume de mari dimensiuni poartă titlul comun „Aş vrea să vă spun…”. Primul volum este intitulat „Cu pana printre idei”, al doilea - „Când gândul îşi ridică pleoapa” şi se încheie cu „capitolul”-carte „Martin Opitz, un poet german îndrăgostit de români”.
Această ultimă parte a celui de-al doilea volum a apărut şi separat, în 2016, o bijuterie de nici 100 de pagini care reproduce, cu comentarii, poemul „Zlatna, sau despre liniştea sufletului”, al genialului Martin Opitz, părintele poeziei germane moderne, „adus în lumea şi limba românească” de George Coşbuc şi Mihai Gavril sub titlul „Zlatna - cumpăna dorului”.
Martin Opitz (1597-1643) a fost chemat de către principele Gabriel Bethlen ca profesor la colegiul său din Alba Iulia. Opitz a stat aici un singur an (1622-1623), predând poeţii clasici, între timp vizitând locurile din jur, în special în zona Zlatnei, unde a reîntâlnit un prieten mai vechi, inginer, administratorul minelor de aur de aici. Total îndrăgostit de sate şi obiceiuri, limbă şi păduri, a învăţat româneşte, a făcut cercetări arheologice şi, peste toate, a scris un splendid poem închinat Zlatnei, o carte-poem, compusă din 55 de fragmente ce pot sta şi separat ca poezii independente. A mai scris şi o carte cu titlul „Dacia Antiqua”, al cărui manuscris s-a pierdut, din păcate. Poemul a fost scris în germană şi publicat de mai multe ori în limba originară (pentru prima dată în 1624, la Strasburg, ulterior şi la Frankfurt pe Main şi Amsterdam). A fost tradus în româneşte de George Coşbuc, în 1885, şi publicat în ziarul „Tribuna” de la Sibiu. Mai aproape de noi, poemul a apărut la Editura Albatros, în 1981, sub îngrijirea poetului Mihai Gavril.
Un deliciu, o minunăţie, prin spirit de observaţie şi talent poetic, un imn închinat Transilvaniei, oamenilor şi istoriei, culturii şi peisajelor, de un străin sensibil, inteligent, fire romantică, de numai 25 de ani, dar scriind „ca un înţelept bătrân” (p. 90). Ar trebui retipărit poemul, ar trebui citit în întregime - o ediţie bilingvă, germano-română este în pregătire, „spre bucuria istoriei literaturii nemţeşti şi româneşti, deopotrivă”, ni se spune la pagina 92 a cărţii.
Reiau în încheiere un fragment-poem, dedicat limbii române:
Şi totuşi, limba voastră prin timp a străbătut;
E dulce cum e mierea şi-mi place s-o ascult!
Cum Esperida este cu Galica vecină
Italica-i cu-a voastră dintr-un izvor, Latină;
Nemuritoare ginta din care-au fost pornit
Romanii sub un scheptru pe toate le-au unit.
Chiar albele căsuţe cu şiţă învelite
Şi prag de piatră albă, cu duh meşteşugite,
Vorbesc de-acele datini străvechi ce nu se schimbă
Cum nici credinţa voastră în moştenită limbă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
