Cadou pascal: Curtea de la Argeş, ediţia din aprilie!
Acad. Gheorghe Păun, mentorul prestigioasei reviste de cultură din nordul judeţului nostru, care este aşteptată cu mare nerăbdare şi în diaspora încă de la primele apariţii, le-a făcut iubitorilor de cultură un frumos cadou de Paşti. Publicaţia în 32 pagini, care apare cu sprijinul Primăriei Curtea de Argeş (prin intermediul Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", a Trustului de Presă ARGEŞ EXPRES şi a Asociaţiei Culturale "Curtea de Argeş"), va bucura şi de astă dată inimile iubitorilor de cultură prin conţinutul incitant şi de mare ţinută al materialelor ce poartă semnături prestigioase. Dintre acestea merită amintite câteva nume şi titluri precum: Horia Bădescu ("Sfântul de la Densuş"), Theodor Codreanu ("Din ţara emigranzilor"), Cătălin Mamali ("Despre valoare şi demnitate"), Sorin Buliga ("Donarea operelor brâncuşiene oraşului Târgu-Jiu"), Marian Nencescu ("Rana care doare"), Jean Dumitraşcu ("Filarmonica Piteşti - sau despre Orfeu şi Euridice"), Paula Romanescu ("Gioconda pariziană cu buchetul de violete"), Ion Pătraşcu ("India, poveşti nemuritoare"), Elis Râpeanu ("Păstorel Teodoreanu - Circulaţia orală a epigramelor cu umor popular") şi Calinic Argeşeanu ("Pârvu Mutu - Sfântul Pafnutie - Temeiuri ale unei canonizări"). Printre semnatarii materialelor care - cu siguranţă - vor face lectura revistei foarte interesantă, se mai regăsesc academicienii Alexandru Boboc, Ioan-Aurel Pop, dar şi Lucian Costache, Nicolae Melinescu sau Dan D. Farcaş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
