Radu Demetrescu-Gyr - poetul martir al închisorilor (2 martie 1905 - 29 aprilie 1975)
Poeziile scrise de "poetul martir al închisorilor", cu încărcătura lor mistică, îndeamnă cititorul român la o continuă rugă divină, pentru salvarea neamului său, atât de prigonit de-a lungul vremurilor. Poetul se afla parcă într-o permanentă legătură cu cele sfinte şi scria cu o pană poleită cu aripi de îngeri. Prin versurile sale a impresionat milioane de suflete de români, într-o epocă interbelică devorată de politicianism criminal. Despre deţinuţii colegi de celulă din închisori, Radu Gyr avea să consemneze: "Camarazii noştri au dat lagărului valoare de rugăciune şi frunte înaltă de catapeteasmă". A cunoscut în închisori români demni "cu frunţile de Iezer carpatin", dar şi plăpânde "suflete de crin" ale căror miresme le-a transpus pe hârtie în versuri nemuritoare: "Cu duhul tău, mireasmă de grădină,/ ne miruim sub zâmbet de icoane...// Eşti azima pe care-n plâns o cere/ Inima noastră pururea flămândă". Părintele Nicolae Steinhardt spunea că "sufletul poetului Radu Gyr era delicat şi pur, ca şi poeziile lui de o sensibilitate copleşitoare".
Poetul, dramaturgul, eseistul şi gazetarul Demetrescu Şt. Radu, cunoscut în literatură cu pseudonimul Radu Gyr, s-a născut la 2 martie 1905, în familia Eugenia şi Ştefan (Coco) Demetrescu, din Câmpulung-Muscel. De la mama Eugenia Demetrescu, născută Gherghel, cu "picături de sânge german", moştenite de la nemţoaica Mina von Gelch, Radu şi-a însuşit o vastă cultură muzicală şi filologică germană, iar de la tatăl său, originar din Scheii Braşovului, devenit actor la Teatrul Naţional din Craiova, şi-a însuşit deprinderi artistice şi dragostea de literature dramatică. A copilărit pe meleagurile mioritice de la poalele Gruilui, faimosul deal intrat în folclor, de lângă Câmpulung-Muscel. De la Grui şi-a preluat, în timpul liceului, pseudonimul literar Gyr, format prin derivare şi anagramă. În jurnalul "Calendarul meu" (1973), poetul nota: "Am fost un copil blând şi iubitor, deloc zburdalnic, puţin cam încăpăţânat, timid şi temperamental, cu înclinaţii spre reverie şi visare".
A devenit oltean la vârsta şcolară mică, pentru a urma cursurile primare, elementare şi Liceul "Carol I" din Craiova, ca bursier, apoi a continuat studiile universitare la Bucureşti. În sufletul copilului şi adolescentului Radu se nasc sentimente puternic naţionaliste, alimentate de idealul proaspăt realizat al Unirii tuturor românilor. Atât de mult suferea pentru ţara sa încât în toamna anului 1916, când Ardealul era zguduit de invazia trupelor germano-austriece, Radu, un copil pe atunci, se oferă voluntar ca "Cercetaş brancardier" pe una din ambulanţele trase de cai, lângă trupele române de la Târgu Jiu. "Zăvoiul Jiului, îşi aminteşte poetul, era plin de cadavre şi răniţi, militari şi civili, iar albiile râurilor se învolburau de sânge şi resturi de furgoane şi echipamente".
Martor al atâtor scene dramatice, cu inima aprinsă de un elan patriotic, tânărul Radu îşi cultivă de pe atunci simţul jertfei şi al onoarei care l-au însoţit până la sfârşitul vieţii. La vârsta de 14 ani compune primul poem istoric, intitulat "În munţi", pus în scenă de tatăl său la Teatrul Naţional din Craiova (premiera, în 7 iunie 1919). Colaborează la reviste literare locale, ataşându-se mai mult revistei craiovene "Năzuinţi", condusă de poeta Elena Farago pentru care va nutri sentimente nobile şi aleasă preţuire. Sub îndrumarea pedagogică a acesteia, Radu Gyr debutează cu primul volum de poezii "Linişti de schituri" (1924), o carte apreciată de critica literară a vremii. În perioada Facultăţii de Litere şi Filosofie, Radu Gyr îi cunoaşte pe erudiţii pedagogi ai Universităţii bucureştene, pe care îi va evoca în eseurile sale de mai târziu. Poetul mărturiseşte că era impresionat de "frumuseţea expunerii şi eleganţa frazei" ilustrului profesor Ovid Densuseanu, de la catedra de Filologie romanică, iar bizantinologul Demostene Russo i-a trezit interesul pentru cultura bizantină. Despre Nicolae Cartojan afirma că rămâne pentru el "profesorul universal desăvârşit", care i-a fost şi îndrumător de licenţă. Studentul Radu Demetrescu încheie facultatea cu valoroasa teză de licenţă "Cronicarul Ion Neculce şi influenţa operei lui asupra literaturii noastre culte", lucrare foarte apreciată de profesorii săi.
Filosofia a fost iarăşi un capitol atrăgător în tinereţea poetului alături de profesori de renume precum P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Prietenul cel mai bun avea să-i fie "blândul şi atât de nedreptăţitul" Mihail Dragomirescu, profesor la Catedra de estetică literară şi conducătorul cenaclului literar. "Zâmbetul său candid, bunătatea lui fără margini, mă dezarmau, spunea Radu Gyr. Zi de zi, îl iubeam şi-l preţuiam tot mai mult". De altfel, după facultate, Radu Gyr a rămas lângă mentorul său, ca asistent, apoi lector şi conferenţiar, la Catedra de estetică literară a profesorului Dragomirescu. La cenaclul condus de Mihail Dragomirescu i-a întâlnit pe marii scriitori Ion Minulescu, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu şi alţii.
În anul 1927, Radu Gyr se căsătoreşte cu frumoasa Flora, o tânără cu năzuinţi spirituale înalte, ce avea să-i fie reazim moral şi duhvnicesc până la sfârşitul vieţii. Singura lor fiică Simona-Luminiţa avea să-i lumineze tunelul întunecat al vieţii prin care a trecut poetul şi martirul Radu Gyr. Încă din studenţie, Radu Gyr se lansează în literatură cu poezii, cronici dramatice, recenzii, eseuri diverse, publicate în reviste prestigioase ale vremii, precum "Rampa", "Adevărul literar şi artistic", "Ramuri", "Universul literar", "Revista fundaţiilor regale", "Convorbiri literare", "Familia" şi cu deosebire în revista "Gândirea", condusă de Nichifor Crainic. În perioada interbelică, poetul Radu Gyr reuşeşte să publice multe volume de versuri: "Cerbul de lumină" (1928), "Baladă şi suflet românesc" (1938), "Poeme de război" (1942), "Balade" (1943) etc., precum şi cărţi pentru copii: "Scufiţa roşie" (1937), "Corabia cu tufănici" (1939), "Baba Cloanţa-Cotoroanţa", "Bimbirică în lună", "De ce n-are ursul coadă", "Muţu Cotoşmanul" şi altele. Radu Gyr face şi traduceri din Jack London, Joseph Kessel, Verlaine, Baudelaire, Goethe, editează manuale de limba franceză şi chiar un Abecedar ilustrat. După părerea contemporanilor săi, poetul şi profesorul Radu Gyr a fost un model de demnitate creştină şi mândrie naţională. Se înscrie "cu bune intenţii şi de bună credinţă", după expresiile lui, la "Mişcarea Legionară Interbelică", alături de mari personalităţi ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Nichifor Crainic şi alţii. Radu Gyr este şi autorul imnului neoficial "Sfânta tinereţe legionară" şi numit chiar Comandantul legionar al Olteniei. Pentru activitatea sa politică, Radu Gyr devine victima celor trei regimuri dictatoriale (în timpul regelui Carol al II-lea, al lui Antonescu şi regimul comunist). Vreme de 20 de ani a pătimit prin închisorile Braşov, Tismana, Jilava, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Aiud etc. Cu preţul unor suferinţe cumplite, poetul temniţelor a rezistat, "dobândind prin moarte cununa sfinţeniei. Poetul-martir al închisorilor, Radu Gyr, a fost una dintre cele mai impresionante figuri care s-a înălţat la o admirabilă trăire duhovnicească" în condiţiile vieţii de temniţă. Din "poetul florilor" a devenit în anii de temniţă "poetul suferinţelor cumplite ale poporului român" (Radu Pandrea). Prin poezia "Iisus în celulă" a rămas zugrăvit în cele mai luminoase culori în inimile celor care l-au cunoscut: "La Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era Patriarhul şi îmbărbătarea deţinuţilor din Aiud. Prn el frumosul şi spiritual au continuat să lumineze în beznele adânci" (Atanasie Berzescu, Lacrimi şi sânge). Poezia "Iisus în celulă" începe cu versurile: "Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă,/ O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ Şi-L făcea mai înalt şi mai trist". Un coleg de celulă i-a dedicate versurile: "Când noaptea mă prindea de caraulă,/ Însângerat de-al dorurilor şir,/ Iisus venea la mine în celulă,/ Adus de mucenicul Radu Gyr" (Andrei Ciurunga).
Fiind din nou arestat în "lotul ziariştilor" (1945), poetul a fost condamnat la 12 ani închisoare politică, apoi eliberat în 1956, dar după 2 ani este arestat şi condamnat la moarte, pedeapsă comutată la 25 de ani muncă silnică, pentru poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" considerată "manifest de instigare la lupta maselor împotriva regimului"... (Cităm prima strofă: "Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"). În această ultimă condamnare, primii doi ani i-a executat chinuidu-se "cu lanţuri grele la picioare!"
Eliberat prin "Decretul de amnistie generală" din anul 1964, Radu Gyr a fost "reabilitat" şi angajat redactor la "Glasul Patriei", revistă în care cenzura comunistă îşi făcea datoria, iar Securitatea l-a urmărit până la sfârşitul vieţii. Volumele publicate postum sunt semnificative pentru perioada detenţiei: "Poezii din închisori" (1982), "Poezii I-III" (Sângele temniţei, Balade, Stigmate, Lirica orală, volume îngrijite de Simona Popa, fiica moştenitoare); "Anotimpul umbrelor, sonete şi rondeluri" (1993) şi "Ultimele poeme" (1994), ambele îngrijite de Barbu Cioculescu. Câteva plachete de versuri au fost premiate de Editura Socec şi de Academia Română. În anul 1940, în timpul guvernului legionar, a fost numit director general al teatrelor din România şi a înfiinţat Teatrul Evreiesc "Baraseum" (1941). Astăzi, poeziile lui Radu Gyr sunt considerate manifeste ale mişcării de rezistenţă anticomunistă, în special celebra "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Pe Monumentul Naţional al Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă sunt încrustate versuri gyriene: "Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis" (Radu Gyr, Cântec de luptă).
Poezia scrisă după gratii poate constitui un scut istoric al anilor de detenţie. El scria despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică... Se ceartă cu Dumnezeu pentru ca în final să ajungă la liniştea sufletească şi la o credinţă adâncă, înţelegând soarta şi jertfa ce i-au fost rezervate. Crezul său a devenit Crezul unei întregi generaţii: "Sunt, Doamne, copt pentru cules,/ nu că mi-s anii grea recoltă,/ cât mi-este inima o boltă/ de crengi, sub rodul tot mai des./ Sunt, Doamne, copt pentru cules.../ Sunt numai fructe şi balsam./ Cu cât adun pe trup rugină,/ cu-atât mi-e sufletul grădină,/ şi-i toată roade, ram de ram./ Sunt numai fructe şi balsam" (Psalm). Cu câteva zile înainte de evenimentul trecerii la eternitate, poetul şi-a făcut un autoportret gravat pe crucea de la mormântul său: "Severă piramidă de granit,/ cu feţe mohorâte şi rigide,/ un monstru care tainele-şi închide,/ în casnică tăcere-ncremenite./ Sub soarele pustiilor toride,/ îmi arde vârfu-nfipt în infinit,/ şi, ca un lung şi glacial cuţit,/ străpunge luna pietrele-mi aride.../ Solemn şi hâd, şi rece monument,/ claustru templu dus de lespezi terne,/ eu dorm adânc, acestei lumi absent.../ Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,/ în greu-mi sarcofag incandescent/ Străfulgeră podoabele eterne"... (Piramidă). Poetul Radu Gyr adoarme la Domnul în ziua de 29 aprilie 1975, lăsând în urma sa drept moştenire o comoară literară, lirică şi dramatică, impresionantă pentru generaţiile viitoare…
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
