Grigore Alexandrescu, poet şi prozator - reprezentant de frunte al literaturii din perioada paşoptistă (1840-1860)

 S-a născut la 22 februarie 1810, la Târgovişte şi s-a stins din viaţă la 25 noiembrie 1885, la Bucureşti. Când avea doar 17 ani a rămas orfan de ambii părinţi, în timpul unei epidemii de ciumă. Descumpănit în urma acestei tragedii, adolescentul Grigore a început să scrie primele sale elegii (elegie-poezie lirică, având un caracter trist). Prin anul 1830 a venit la Bucureşti, fiind găzduit, un timp, de un unchi al său, după care a fost luat de un alt târgoviştean - I.H. Rădulescu - personalitate de formaţie enciclopedică a culturii române. Debutul publicistic al lui Grigore Alexandrescu a avut loc sub îndrumarea lui I.H. Rădulescu, în revista "Curierul românesc", cu elegii şi fabule. Fire visătoare, puţin preocupat de problemele materiale, dotat cu o memorie impresionantă, Grigore Alexandrescu avea o mare pasiune pentru lectură. Ştia pe de rost fragmente întregi din operele unor mari scriitori iluminişti şi romantici francezi şi englezi. În anul 1832 i-a apărut primul volum de poezii, intitulat "Eliezer şi Neftali", cuprinzând, pe lângă elegii şi fabule originale, traduceri din Byron, Lamartine, Florian. Chiar de la primele volume de poezii se pot identifica în versurile lui Grigore Alexandrescu profunde structure ale sensibilităţii individuale şi ale etosului national, inovaţii stilistice şi prozodice moderne, premergătoare versului eminescian. În acelaşi timp, Grigore Alexandrescu a abordat câteva dintre temele specifice preromantismului european: meditaţia nocturnă, invocaţia trecutului glorios, melancolia despărţirii de prieteni sau de locurile natale. Urmează apoi alte trei volume de versuri, ultimul fiind intitulat "Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule" (1863). Acest titlu exprimă atitudinea estetică a poetului, aşa cum remarca George Călinescu, afirmând că Grigore Alexandrescu este, "un elegiac de tipul romantic şi în acelaşi timp un moralist la modul clasic".

NOTĂ: meditaţia şi elegia au fost cultivate de poeţii romantici, iar epistola, fabula şi satira aparţin clasicismului.

Poetul Grigore Alexandrescu se încadrează în preromantism şi în romantism nu numai prin speciile lirice cultivate, ci şi prin temele şi motivele poetice cultivate: ruinele, mormintele, peisajul nocturn şi fantastic, eroi istorici excepţionali, contrastul dintre individ şi societate. Ruinele şi mormintele îl îndreaptă pe poet spre exaltare patriotică şi vizionară:

„În tăcutele morminte, Bogdan, Mircea se-ntâlniră,

Şi-ntr-o lungă-mbrăţişare pe români îi înfrăţiră;

Împrejuru-le stau dese umbre de măreţi eroi...

Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează..."

("Unirea Principatelor")

Capodopera poeziei patriotice a lui Grigore Alexandrescu este "Umbra lui Mircea. La Cozia", în care prezintă, cu o artă poetică remarcabilă figura marelui voievod Mircea cel Bătrân. Poezia a fost scrisă, după cum mărturiseşte poetul, la Mănăstirea Cozia, "într-un amurg, când apropierea serii da obiectelor colori fantastice şi deştepta nenumăratele voci ale singurătăţii".

Creaţie prin excelenţă romantică, poezia lirică patriotică citată cuprinde elemente de pastel nocturn şi fantastic, de odă şi de meditaţie într-o îmbinare specifică esteticii romantice.

Speciile literaturii clasiciste cultivate de Grigore Alexandrescu urmăresc demascarea moravurilor epocii cu o ironie absolut originală. În poezia "Satiră. Duhului meu" prezintă tipul snobului franţuzit:

"Vezi domnişoru-acela care toate le ştie,

Căruia vorba, duhul îi stau în pălărie,

În chipul d-a o scoate cu graţii prefăcute?...

Fieştecine cunoaşte ce cap tânărul are: 

Dar pentru că dă bine din mâini şi din picioare

Şi trânteşte la vorbe fără să se gândească,

Am văzut multă lume cu duh să-l socotească;

Iată de ce talente avem noi trebuinţă"...

O parte valoroasă a creaţiei literare a lui Grigore Alexandrescu o constituie fabulele - mijloc ideal de critică, ironie şi demascare a moravurilor decadente, mai ales politice şi sociale. Acestea au un caracter didactic şi moralizator. Fabulele lui Grigore Alexandrescu înfăţişează un amplu tablou al epocii într-o formă satirică. Sunt demascate îngâmfarea, ipocrizia, trădarea, parvenitismul, demagogia politică etc. În fabula "Câinele şi căţelul" este prezentat tipul demagogului prin Samson - "dulău de curte ce lătra foarte tare". Acesta clama egalitatea, "dar nu pentru căţei." Finalul poeziei exprimă un adevăr valabil şi astăzi în multe ţări:

"Aceasta între noi adesea o vedem

Şi numai cu cei mari egalitate vrem".

O altă fabulă cunoscută este "Boul şi viţelul", o povestire alegorică.

Un bou "ca toţi boii" (prost) şi "puţin la simţire", ajutat din întâmplare, dobândeşte în cireadă "un post însemnat". Ajuns în post mare, boul îşi schimbă năravul. Viţelul, "al doamnei vaci fiu", auzind că unchiul său are multe clăi şi livezi vine să-i ceară "niţel fân". Stăpânit de mândrie şi înfumurat peste măsură, boul îi spune slugii sale: 

"Mergi de-l dă pe scară.

N-am astfel de rude şi nici voi să-l ştiu".

Un astfel de răspuns este caracteristic parvenitului. Grigore Alexandrescu a rămas un scriitor reprezentativ pentru epoca de afirmare a clasicismului şi a romantismului în literatura română. Pentru activitatea sa poetică, Grigore Alexandrescu este considerat cel dintâi mare poet român modern şi cel mai valoros fabulist român din secolul al XIX-lea.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!