TABLETĂ DE SCRIITOR - CÂND EŞTI SILIT SĂ UIŢI DE TINE
Când uiţi de tine cu ideea de desăvârşire, în mod voit sau întâmplător, poate fi mai condamnabil ca atunci când eşti silit să uiţi de tine. În prima variantă înseamnă că nu te mai poţi evalua, în a doua că nu ai uitat cu totul de tine şi încă mai încerci să te recuperezi. Când eşti silit să uiţi de tine, o forţă din afară te determină să nu-ţi acorzi întreaga atenţie ce ţi s-ar cuveni ca fiinţă superioară, amăgită de o forţă dictatorială, ori lipsit de libertate, sau subjugat erotic. Ultima variantă n-ar fi chiar atât de tristă, dar este cea mai înrobitoare, mai înşelătoare prin iluzia ei de contrariu: o subordonare din pasiune şi liber consimţită - deşi, dacă ai vedea-o la altul, nu ţi-ar plăcea.
Dar de ce să ne silească fiinţa iubită să uităm de noi? - mă veţi întreba. Şi eu vă voi întreba la fel: de ce să vrea persoana aleasă să te gândeşti mai mult la ea, decât la tine? Ei, de ce? La fel ca dumneavoastră, să nu acceptăm aşa de uşor această subjugare, mai mult în pierderea noastră, decât în folosul cuiva!
Să nu uităm de noi, crezând mai mult în altcineva, fiind prea îndrăgostiţi, nerespectându-ne suficient! Noi suntem doar ai noştri. Am căutat o împăcare între cele două direcţii, dar nu am găsit-o. Atunci am recurs la metoda inversă: acceptându-i persoanei respective să intre în tiparele pe care ni le recomandă nouă. Să ne căutăm argumentele, pentru a susţine o idee! Să încercăm să le armonizăm şi apoi să căutăm ideea! Este calea cercetării ştiinţifice, de la simplu la complex, de la uitarea de sine la recunoaşterea lucidă, repetându-ne demnitatea!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
