VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Eminescu, omul deplin
Completă, sintagma lui Noica spune „omul deplin al culturii române”, aş sugera însă valabilitatea ei şi la nivelul mai general, cel din titlul anterior, fără restrângerea la cultura română, nici măcar la cultură în general, pentru că Eminescu era de-o multilateralitate ameţitoare ca om, pur şi simplu, de la dorinţa de a şti tot ce se poate şti până la pasiunea pentru vin bun, însoţit eventual de un cântec, de la puterea de muncă la accesele de temperament, uneori melancolic alteori extrovert, de la dragostea necondiţionată, militantă, pentru neam şi ţară la atracţia pentru „fiicele Venerei”, idealizate sau nu - iar între aceste extreme, cu multe şi bine conturate nuanţe. Un om viu, vorba lui Nichita Stănescu, deloc un sfânt, după canoanele strict bisericeşti, un titan, în sensul grecesc al cuvântului, prin creaţie - includ aici poezia, publicistica, proza, teatrul şi adaug în final notele sale de lectură, caietele, fragmentarium-ul.
Mai ales pe baza celor din urmă, Eminescu este uneori (dar nu rareori) considerat fizician, astronom, economist, istoric, cugetător religios, indianist, filosof. Tot Noica a inventat termenul „eminescianită”, „boala” care l-a cuprins pe el după ce a parcurs creaţia eminesciană, o boală rară şi benignă, dar care, ca maladie, poate avea şi simptome care nu fac neapărat bine, nici celui „bolnav” şi nici Poetului Naţional.
O clasificare simplă a scrierilor eminesciene este de mare ajutor pentru discuţia de aici: (1) opera literară, antume şi postume deopotrivă, (2) articole de ziar, (3) însemnări, notiţe de studiu sau de lucru. Nu separ antumele de postume, sunt la fel de valoroase şi de semnificative, chiar dacă ultimele ar mai fi suferit, cu siguranţă, rescrieri, şlefuiri, rafinări, chiar dacă, desigur, nu toate scrierile rămase în manuscris ar fi fost selectate de autor pentru publicare. Un geniu. Ideile ţinând de astronomie-cosmogonie, fizică, religie, istorie, de ştiinţe, în general, apar deghizate, metaforizate, sublimate, uneori simple intuiţii devansând vremurile, alteori cu originea în studiile de tinereţe, în lecturi, în religiile orientale, în mitologie. Nu sunt însă lucrări de ştiinţă, nu erau nici pentru Eminescu şi nici în raport cu standardul domeniilor respective.
În caietele lui Eminescu, apar însă detalii tehnice explicite, inclusiv pagini întregi de matematică, dar nici aici nu este vorba despre scrieri care să-l califice a fi matematician, fizician, filosof.
Dar, cu articolele publicate alta este situaţia! Acestea erau „scoase în public”, sub semnătură, erau aşadar scrise cu grijă, cu o documentare şi o logică internă care şi aceasta ar trebui să paralizeze (aproape) orice gazetar din vremurile noastre. Aici, da, Eminescu are operă de filosof (în principiu, asta şi era el, pentru că acestea au fost studiile lui de bază, „profesia” pentru care s-a pregătit la Berlin şi Viena), operă de istoric (să ne amintim scrierile despre istoria Basarabiei), de economist (multe dintre articolele de la „Timpul”, nu numai că invocă termeni, concepte şi concepţii economice, dar şi conturează modele proprii privind funcţionarea statului şi economiei, în general sau cu referire la realităţile româneşti). Au fost selectate şi strânse în volume cu subiecte specifice multe dintre aceste scrieri - ele pot conta ca operă de economist, istoric, politolog, de gânditor religios.
Şi, toate acestea până la 39 de ani, cu ultimii şase ani eliminat din viaţa publică, inclusiv din presă. Tot la 33 de ani au mai fost şi alţi Oameni Deplini eliminaţi, ucişi, trimişi spre Ceruri... spre a rămâne mai puternici lângă noi, ca modele, ca Învăţători... Este şi cazul lui Eminescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
