VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Manole, prozaic
Ce spun eu „prozaic”?, e de-a dreptul telenovelă (scurtă), nuvelă poliţistă, „demistificare” postmodernistă, Mircea Cutărescu în ipostază neplicticoasă, mi-e aproape jenă să continui (e voie acum, nu mai e obligatoriu să scriu „să continuu”...).
Ştiu versiunea asta de pe vremea liceului, îmi amintesc că am auzit-o de la un coleg de internat, cred că era (colegul, deci şi povestea) dintr-un sat de la nord de Curtea de Argeş. E important ce spun, pentru că: versiunea cea prozaică vine dintr-un sat, nu e legendă urbană, nu e culeasă profesionist (nu se ştie sursa, data culegerii, nu există o înregistrare de vreun fel), dar se poate presupune că e autentică, nu a fost inventată de colegul meu (la 17-18 ani se pot inventa multe, dar nu alternative prozaice şi destul de bine articulate la legende clasice - părerea mea...). Evident, am auzit-o în proză, spusă „pe scurt”, aşa o reproduc şi eu aici. Aşadar:
Negru Vodă (poate fi o contaminare, nu jur că aşa suna povestea colegului, dar despre un voievod este vorba) îl angajează (verb adaptat economiei de piaţă şi potrivit cu ce urmează; Vodă porunceşte, chiar dacă plăteşte - cândva-cumva - nu de angajare în sensul curent al termenului era vorba) pe Manole, cu ai lui meşteri mari, să-i ridice mănăstire. Lipseşte din poveste ciobănaşul care ştia locul, nu lipseşte Ana, soţia meşterului (iar e posibil să fie o contaminare, de la Alecsandri citire, ce spun eu e din amintire, la aproape o jumătate de secol distanţă, fără înscrisuri, reţineţi întâmplările, mai puţin numele - dar, pentru coerenţă şi dramatism, să dăm totuşi nume personajelor). Începe construcţia, merge bine o vreme, apoi apare încurcătura cu prăbuşirea noaptea a ce se zidea ziua. Azi aşa, mâine aşa, nopţile incluse. Manole îşi dă silinţa, dar degeaba, zidul tot se transformă în moloz noaptea. Vodă începe să fie nervos, ridică sprânceana spre Manole, ba ridică şi vocea. Manole, meşter de altfel bun, „care-i şi întrece” pe cei din echipă, se cam sperie şi are o idee, anume, să păzească noaptea zidurile, să vadă ce şi cum. Şi află - cherchez la femme! - că nu întunericul dărâmă zidurile, ci un lotru de prin apropiere, aflat (aş zice, în stilul anilor '60) în relaţii neprincipiale cu Ana. Ca să-i facă rău lui Manole, îi dărâmă noaptea ce acesta ridica ziua... Se dumireşte Manole, iar dimineaţa, când se întâlneşte cu meşterii, simulează episodul cu îngerul apărut în somn, convenind cu cei din jur sacrificarea primei soţii care va veni a doua zi cu mâncare. Vremuri medievale, îngerii sunt luaţi în serios. (Detaliu de chiţibuşar: în fresca din Sala Manole, îngerul de deasupra lui Manole dormind ţine degetele de la mâini cam cum se dau dracului - iertare! - şoferii din Bucureşti, cu arătătorul şi degetul mic ridicate ca nişte corniţe... Ştia pictorul, la final de secol XIX, gestul bucureştean sau cel-cu-corniţe i-a jucat o festă?...) Pentru asta sau pentru că aveau ei şi alte gânduri, meşterii acceptă „soluţia”, dar, desigur, îşi anunţă soţiile să nu vină a doua zi pe şantier. Tocmai pe asta conta şi Manole, bun cunoscător al psihologiei ortacilor, pentru a-şi pedepsi soţia infidelă. Totul decurge conform planului. Lipsit de mobilul acţiunilor sale nocturne, lotrul se lasă păgubaş, construcţia progresează de acum normal. Când să fie terminată, Vodă află că Manole şi-a cam ucis soţia (putem presupune că lotrul i-a spus asta, ca s-o răzbune pe Ana) şi că meşterii au fost complici. Ca să-i pedepsească, îi lasă pe acoperiş, fără scări, iar urmarea se ştie: Fântâna lui Manole, Valea Iaşului, Valea Danului, Valea Sasului, Valea lui Enache şi care vor mai fi fiind.
Destul de coerent, dar prozaic, terestru, puţin misogin am putea spune. Subiect de roman demistificator - dar, atenţie (o spun pentru M. Cutărescu), prin prezenta publicare îmi atribui drepturile de copyright!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
