Dirijorul argeşean Andrei Iliescu, la Filarmonica Piteşti
Instituţia culturală amintită va organiza joi, începând cu ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, cel de-al treilea concert simfonic din seria "Mozartiana". Dacă pianistul Toma Popovici a mai colaborat cu orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti în anul 2008, dirijorul piteştean Andrei Iliescu va păşi în premieră la pupitrul de conducere al orchestrei. În program se vor regăsi lucrări semnate de W.A. Mozart: "Uvertura la Don Giovanni", Concertul pentru pian şi orchestră Nr. 25, în Do major şi Simfonia Nr. 40, în sol minor.
Pianistul Toma Popovici a absolvit cursurile Liceului de Artă "Dinu Lipatti" şi, apoi, pe cele ale Universităţii Naţionale de Muzică, ambele din Bucureşti. Discipol al pianistei Dana Borşan, Toma Popovici a urmat un master în cadrul aceleiaşi universităţi de prestigiu, după care a studiat şi la College of Fine Arts de la Universitatea din Boston. Doctor în muzică, în prezent cadru universitar la U.N.M.B., pianistul a obţinut numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, cele mai importante fiind cele de Bucureşti, Waki-Osaka (Japonia) şi Boston (S.U.A.). În 1997, Uniunea Criticilor Muzicali "Mihail Jora" i-a acordat un premiu important pentru activitate solistică. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional "George Enescu", Kneisel Hall Festival, Yale University Norfolk Festival, Bucharest Music and Film Festival. A mai cântat cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonicile din Cluj, Bacău, Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti. Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Göttfried Rabl, Jin Kim, Radu Popa, Vlad Conta, Paul Popescu, Alexandru Ganea, Tiberiu Oprea. Este membru fondator al "Trio Strad", alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, dar şi al "Trio Tancrede", alături de Laurent Chatel şi Alexandre Lecarme. Colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws.
Născut în 1951 la Piteşti, Andrei Iliescu a urmat cursurile de vioară ale Şcolii Gimnaziale de Muzică, promoţia 1965, şi pe cele ale Liceului "Nicolae Bălcescu". În particular, a continuat şi studiile muzicale în perioada liceului. S-a dedicat apoi carierei inginereşti, absolvind Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, în 1975, menţinând, în paralel, o susţinută activitate muzicală. Ca student, în 1970, a devenit membru fondator şi concertmaestrul Orchestrei de cameră "Ing" din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, pe care a coordonat-o până în 1976. Tot în aceeaşi perioadă s-a alăturat, ca instrumentist, Orchestrei Inginerilor "Petru Ghenghea" din Bucureşti. După 20 de ani ca şef de partidă la vioara a II-a, a devenit apoi dirijorul acestei orchestre. A urmat, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cursuri de dirijat cu Dorel Paşcu-Rădulescu. Ca dirijor al Orchestrei Inginerilor a susţinut peste 50 de concerte pe scena Ateneului Român din Bucureşti, a Studioului "Mihai Jora" al Societăţii Naţionale de Radiodifuziune şi a altor scene din Bucureşti şi din ţară, colaborând cu solişti de renume: Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, Ilinca Dumitrescu, Verona Maier, Dan Mizrahy, Viniciu Moroianu, Aurelian Octav Popa sau mezzosoprana Gabriela Drăguşin. A întreprins turnee în S.U.A, Malta şi Marea Britanie. În 2007 a dirijat orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu-Vâlcea. Andrei Iliescu este şi iniţiatorul unui proiect de promovare a culturii şi valorilor muzicale argeşene, susţinut împreună cu Liceul de Arte "Dinu Lipatti" şi instituţiile de profil argeşene.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
