Gheorghe Ungureanu (17 februarie 1930 - 5 septembrie 2016), un dascăl de excepţie dedicat satului natal
Când ne gândim la ţinuturile natale, pe care le purtăm cu toţii în suflet, gândurile noastre zboară prin timp la anii frumoasei copilării sau la adolescenţă. În anii adolescenţei mele, l-am cunoscut foarte bine pe distinsul prof. Gheorghe Ungureanu, un dascăl de excepţie al satului meu, dar şi un mare pasionat de teatru, chiar un foarte bun regizor amator, care, pe lângă activitatea de la catedră, se ocupa şi de activitatea culturală din Căminul Cultural al comunei Stăneşti. În vacanţele de vară ne mobiliza pe noi, studenţii şi elevii de liceu de pe vremea aceea, la activităţi culturale, pentru a pregăti cu noi diverse programe artistice, cu deosebire piese de teatru. Era un mare pasionat de teatru. Pe mine m-a distribuit în piesa "Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni, în rolul lui Florindo, unul dintre stăpânii care îşi bătea sluga, deoarece îl implica în anumite întâmplări comice. Truffaldino se angajase, în secret, slugă la doi stăpâni. Rolul lui Truffaldino era interpretat de Dade Moisescu, un talent de excepţie, devenit mai târziu regizor de film. (Dade Moisescu era tatăl cunoscutului om de televiziune Andi Moisescu). "Trupa" de teatru, pregătită de prof. Ungureanu, a prezentat câteva spectacole de succes în faţa sătenilor. La premieră, în încăierarea din scenă, Florindo l-a lovit cam tare, cu bastonul, pe Truffaldino (Dade Moisescu) şi sluga, enervată, a început şi ea să dea în stăpân, astfel încât a ieşit, în scenă, o bătaie serioasă. A intervenit profesorul Ungureanu, care interpreta şi el rolul lui Pantalone. Scena a căpătat repede un caracter comic şi cu toţii am smuls publicului ropote de aplauze. Prin felul cum lucra cu noi, cu devotament şi pasiune, prin exemplul său personal, şi mai ales cu umorul său încântător, prof. Gh. Ungureanu ne atrăgea şi participam cu dragoste la activităţile culturale. În memoria distinsului nostru consătean Gh. Ungureanu, dascăl de excepţie şi mulţi ani director al Şcolii din Stăneşti sau chiar director coordonator pentru toate şcolile din comuna Corbi, noi încercăm, în continuare, o evocare de suflet pentru cititorii noştri…
S-a născut la 17 februarie 1930 în familia Maria şi Ghică Ungurenuş din com. Stăneşti (astăzi, satul Stăneşti, com. Corbi)... O familie înstărită “cu pământ împomat, casă mare, magazii şi alte acareturi de pe Uliţa Diplomaţilor”, cum se prezenta el, cu umor, în una din cărţile sale: "... Am venit pe lume, în pas alergător, fără să mă întrebe cineva dacă vreau sau nu, din pântecul mamei mele, Maria lui Ghică al lui Din Ungurenuşu, de pe Uliţa Diplomaţilor, la 17 februarie 1930. Chiar atunci am rostit primele cuvinte: - Bine te-am găsit, mămico! Vezi cum îmi dai să mănânc, cum mă legeni, cum mă speli, c-altminteri o păţeşti cu mine! Ca să nu păţească ceva, săraca mama a avut atâta grijă de mine încât surorii mai mari, Retuţa, îi scăpau din când în când mâinile prin urechile mele, iar fratele şi mai mare, Mihai, mort pe câmpul de luptă la Miroslava, în ziua de 21 august 1944, rămânea cu câte un zmoc de păr în mână, de pe ceafa mea. Numai când sunam alarma din sirena vocală mă lăsau în pace pentru că, imediat, apărea mama cu făcăleţul în mână" (Gheorghe Ungureanu "Nume, prenume, porecle şi întâmplări din Stăneşti", Copyright, 2015, p. 22).
Ghică era al treilea din cei cinci copii ai familiei. Primul copil, Mihai, născut în 1921, a fost răpus pe front în Al Doilea Război Mondial. Apoi Maria, căsătorită cu Ion Badea din Pârâieşti, care şi el a fost pe front, dar a scăpat cu zile... După alţi 4 ani se naşte Ion, devenit inginer mecanic şi se stabileşte definitiv în Craiova. După mulţi ani, în 1947, a venit pe lume ultimul fecior al onorabilei familii, căruia i se pune numele tot Mihai (Mişu), în amintirea primului copil căzut ca un erou pe front.
Revenind la copilăria lui Ghică Ungureanu, cum îi spuneau colegii şi prietenii, vom aminti câteva informaţii şi despre anii de studii. Deşi părinţii locuiau în Stăneşti, chiar în apropierea Şcolii Stăneşti, de teama învăţătorului de atunci, "Ghică al Stanchii, adică tata (povesteşte chiar el în cartea amintită) m-a înscris în 1937 la Şcoala din Pârâieşti, unde erau învăţători doi străini la vorbă şi la port", la 4 km distanţă de casa părintească. Este vorba despre Maria şi Mihail Dudu, veniţi de pe alte meleaguri la Şcoala din Pârâieşti, comuna Stăneşti, eminenţi dascăli pe care i-am avut şi eu, semnatarul acestor rânduri, în clasele primare. După patru clase primare, în 1941, micuţul Ghică trece pe jos dealurile spre Câmpulung, însoţit de mama sa, pentru a susţine examenul de admitere la Şcoala Normală "Carol I" din Câmpulung, chiar în perioada tulbure, când "sumedenie de răniţi patrulau pe aleile şcolii declarate atunci spital de război", un război care se declanşase la 22 iunie 1941 şi în România. În alte ţări ale Europei, "tunurile au bubuit cu doi ani mai devreme" (Op. cit. p. 23). După primul an de pedagogică, când să plece la şcoală pentru al doilea an, un incident nefericit îl aruncă pentru multe luni în spitalul din Câmpulung. Zburdalnicul Ghică alerga cu calul familiei prin sat şi cade din şa, agăţându-se în scăriţa ei, fiind târât în goană pe drumul pietruit. Rămas "fără dinţi şi fără miros" din cumplitul accident, normalistul Gh. Ungureanu pierde primul trimestru de şcoală, dar recuperează şi continuă studiile până în 1949, când obţine "Diploma de Învăţător", fiind repartizat într-un sat de croaţi, din comuna Caraşova, de lângă Orşova. În 1951 este incorporat la U.M. Fălticeni, unde îl întâlneşte pe Nicolae Labiş, ducând împreună o muncă intensă de alfabetizare a militarilor neştiutori de carte. După armată, în 1954, este numit învăţător în satul Muşăteşti, unde îl întâlneşte pe vestitul învăţător Nicolae Teodorescu, apreciat mentorul său pentru următorii ani. La Muşăteşti devine "instructor de pionieri", cu munca educativă şi cultural-artistică din şcoală. Pune în scenă, cu tinerii din comună, piese de teatru ca "Doctor fără voie", "O noapte furtunoasă", "Vicleniile lui Scapen", "Avarul", "Bolnavul închipuit" şi altele. În sfârşit, la 1 septembrie 1957, vine pentru totdeauna la Şcoala Elementară de 7 ani din Stăneşti, pe care a slujit-o şi a iubit-o cu mare devotement.
După absolvirea Facultăţii de Istorie-Geografie (1967), este numit director la Şcoala Stăneşti, apoi, după numai un an şcolar, este numit şi director coordinator pentru toate şcolile din comuna Corbi. Ca director la Şcoala Stăneşti, s-a dovedit bun gospodar. Din iniţiativa lui şi cu sprijinul sătenilor s-a construit un local de grădiniţă cu patru săli de clasă, s-a amenajat un lot agricol demonstrativ şi de producţie cu rezultate deosebite; s-a amenajat o fântână în curtea şcolii şi un teren de sport, o magazie pentru lemne şi gard din ciment cu plasă de sârmă în jurul şcolii etc. În perioada directoratului Ungureanu, echipa mixtă, de dansuri populare "Ţapinarii", din Stăneşti, alcătuită pe trei generaţii (18 perechi formate din elevi, tineri şi vârstnici, instruite de învăţătoarea emerită Maria Dudu şi prof. Ion Dinu) a devenit laureată la nivel regional şi republican, reprezentând Regiunea Argeş la emisiunea televizată "Dialog la distanţă" (1965).
În procesul instructiv-educativ s-a bucurat de sprijinul unui colectiv de cadre didactice foarte valoros, dintre care i-aş încadra într-un tablou de onoare pe distinşii profesori: Nicolae Hera, Maria şi Mihail Dudu, Ion Dinu, Margareta Duţoiu, Viorica Dumitru, Ion Teleguţ, Mugur Lavrente şi alţii. Primii cinci dascăli din lista de onoare amintită mi-au fost şi mie profesori şi mentori în şcoală şi în cariera mea de dascăl.
După o muncă de 43 de ani, prof. Gh. Ungureanu se pensionează în anul 1992. Munca i-a fost răsplătită şi cu câteva distincţii importante: Medalia Muncii, conferită în 1970; Profesor Evidenţiat; Medalia a 50-a Aniversare şi Titlul de Excelenţă la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului (ediţia a III-a) etc. Amintesc sumar şi despre frumoasa-i familie, care se bucură în Stăneşti de un deosebit prestigiu moral, intelectual şi spiritual. Se căsătoreşte cu înv. Elisabeta Niţu (Ungureanu), din Pietroşani, absolventă a Şcolii Pedagogice din Piteşti, care va funcţiona în comună ca educatoare şi învăţătoare la Stăneşti, Corbşori şi din nou la Stăneşti, până la pensionare. Soţii Ungureanu şi-au construit împreună casă nouă în Stăneşti, şi-au amenajat în jurul casei o grădină împomată, îngrijită şi frumoasă ca un parc cu iarbă şi flori. În familia soţilor Ungureanu s-au născut doi copii: Marius, absolvent al Facultăţii de Aeronave (în prezent lucrează în SUA) şi Maria-Luisa, absolventă a Facultăţii de Matematică din Bucureşti, căsătorită cu Octavian Stoicescu, specialist în calculatoare. Au împreună doi copii şi întreaga familie trăieşte în Irlanda.
Trebuie remarcat şi talentul scriitoricesc al prof. Gh. Ungureanu, care lasă iubitorilor de cultură câteva lucrări valoroase, precum şi manuscrise care încă n-au fost publicate. Este coautor, alături de prof. Nicolae Hera, la realizarea monografiei "Satul Stăneşti, judeţul Argeş" (Ed. Litera, Bucureşti, 1984), o lucrare structurată în opt capitole importante: Cadrul natural; Satul Stăneşti pe firul istoriei; Istoricul instituţiilor; Viaţa economică şi ocupaţiile locuitorilor...; Mişcarea populaţiei de-a lungul vremii; Toponimia şi onomastica; Locuinţa, portul, jocul, vorbirea; Satul în perspective viitorului etc. Toate capitolele sunt grupate în 170 de pagini, la care se adaugă anexe, catagrafii, genealogii de familii şi bibliografia. Este o lucrare metodică, bine documentată, cu informaţii de referinţă pentru toţi cei care vor să cunoască trecutul istoric al frumoasei localităţi aşezată pe ambele maluri ale Râului Doamnei. În anul 2008, cei doi fraţi Ungurenuş, Gheorghe şi Mihai (fost primar al comunei Corbi), la care se asociază şi soţia lui Mihai, Maria Ungurenuş, publică împreună o bijuterie de carte intitulată "Familii de ieri şi de azi din Stăneşti" (Ed. Alean, Piteşti, 2008) în care sunt analizate genealogic şi istoric onomastica unui număr de 29 de familii, cu neamul lor boieresc, ţărănesc, mocănesc etc.
În sfârşit, profesorul Gh. Ungureanu, de data aceasta semnează singur o carte de 370 de pagini, foarte interesantă, intitulată "Nume, prenume, porecle şi întâmplări din Stăneşti" (Copyright, 2015 Gheorghe Ungureanu). Cartea se încheie cu mărturisirea autorului: "Pentru apariţia acestei lucrări am avut sprijinl spiritual al fiicei mele Luiza Stoicescu, fiului meu Marius Ungureanu şi al soţiei mele, Elisabeta Ungureanu, totdeauna lângă mine. Le mulţumesc". În "Cuvânt la urmă", autorul comentează sumar: "Nu putem să punem punct acestei lucrări. Poreclele se nasc zilnic, le adunăm... Le vom strange în viitor, pentru continuarea acestei lucrări". N-a mai apucat, bietul de el, deoarece la data de 5 septembrie 2016 s-a retras la cele veşnice discret şi reflectând la istoria Stăneştiului de Argeş, aşa cum a făcut-o mereu de la catedră, de pe uliţele satului pe care l-a iubit şi căruia i-a dăruit viaţa sa de educator public. Toţi cei care l-am cunoscut, consătenii şi prietenii îi păstrăm în inimi frumoase amintiri şi ne exprimăm recunoştinţa pentru rodnica sa activitate dedicată satului natal...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
