VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Arme matematice de distrugere
Nu vă speriaţi, e un titlu comercial - şi nici măcar unul veritabil. Este, aproximativ, titlul unei cărţi, publicate în 2016, deci de curând, de Cathy O’Neil, informatician de meserie, cu doctorat la Harvard. A lucrat pentru „diferite firme noi, construind modele care prezic achiziţiile şi preferinţele oamenilor pe Internet.” Ştie, deci, ce spune - şi spune ce ştie. A făcut jurnalism, e activă pe diverse bloguri, avertizând asupra pericolelor „societăţii informaţionale”, agresiunii reţelelor de tot felul în care suntem tot mai captivi. Titlul cărţii originare este „Weapons of Math Destruction”, un joc de cuvinte, parafrază la „Weapons of Mass Destruction” (arme de distrugere în masă), tradus cam abrupt în limba română, pierzând jocul de cuvinte mass-math şi sugerând direct că instrumentele matematice... distrug (apropo: versiunea românească a cărţii a apărut în 2017 la Editura Nemira).
Aproape 300 de pagini, comentarii generale, dar şi studii de caz convingătoare.
Repet-insist: un titlu comercial, cu sursa într-un joc de cuvinte, dar referindu-se la o realitate serioasă, tot mai invazivă i-aş putea spune, descrisă ceva mai bine de subtitlul cărţii: „Big Data creşte inegalităţile şi ameninţă democraţia”.
De fapt, pericolul vine dinspre „reţea”, dinspre încredinţarea a tot mai multor decizii unor „decidenţi” impersonali, programe de calculator, având la bază modele matematice, mai grijuliu sau mai puţin grijuliu concepute, de tip statistic adesea, analizând şi agregând, automat, seturi de indicatori, pentru a produce ierarhii, pentru a clasifica, pentru a alege. Aici este problema. Statistica, pentru a fi relevantă, are nevoie de date bogate şi de încredere. Indicatorii sunt cel mai adesea numerici, parţiali, independenţi sau nu; în orice caz, agregarea, oricum s-ar face ea, are slăbiciuni de principiu (am produs acum vreo 35 de ani o teoremă care spunea, gazetăreşte rezumând, că „orice indicator agregat este prost”). Iar la capătul dinspre „aplicaţii” sunt oameni, oameni vii, în carne şi oase. Care îşi pot pierde slujbele, banii, reputaţia, victime ale unor „sfincşi informatici” care nu pot fi traşi la răspundere, nu pot fi chestionaţi, adesea nici nu pot fi înţeleşi. Mai rău: bogaţii, fiind puţini - şi bogaţi... - sunt evaluaţi, indiferent ce înseamnă asta, de oameni, cei săraci, fiind mulţi, sunt subiectul statisticilor, al programelor de calculator (şi al matematicii din ele). De aici ameninţarea din subtitlu. Discriminarea. Apoi, publicitatea, propaganda, manipularea - şi acestea direcţionate-bazate tot pe caracterizări statistice automate - puse la dispoziţia celor cu bani, care doresc şi mai mulţi bani şi chiar vor obţine astfel mai mulţi bani. De la cei mulţi şi mai puţin bogaţi, bine caracterizaţi şi „targetaţi”, eventual pe baza informaţiilor diseminate tot de ei pe „reţelele de socializare”, victime uşoare ale manipulatorilor, cu cât mai dezavantajaţi, cu atât mai vulnerabili.
Capitolul final, „Concluzii”, începe deprimant: „Făcând acest tur al vieţii virtuale, am vizitat şcoala şi colegiul, instanţele de judecată şi locul de muncă, chiar şi cabina de vot. Pe drum, am asistat la distrugerile provocate de AMD [prescurtare pentru sintagma din titlul cărţii]. Promiţând eficienţă şi corectitudine, ele denaturează învăţământul superior, conduce spre datorii, stimulează încarcerarea masivă, îi doboară pe săraci în aproape orice conjunctură şi subminează democraţia.” Iar planeta merge tot mai accelerat spre o lume de „netiţeni”, cetăţeni-prinşi-în-reţea. Soluţia? Conştientizarea, supravegherea instrumentelor informatice, „îmblânzirea” lor, revenirea la oameni... Cam general, cam neconvingător. Cartea reuşeşte mai mult să sperie decât să liniştească... dar cu atât mai mult merită citită...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
