Argeşenii iubesc folk-ul!
Ultimul concert găzduit în acest an de Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" a fost cel de miercuri seara, care i-a avut ca protagonişti pe îndrăgiţii cântăreţi de folk Victor Socaciu şi Vasile Şeicaru. Chiar dacă acest tip de muzică nu mai este deloc promovat şi nici nu mai primeşte atenţia de care se bucura odinioară din partea posturilor TV sau de radio, el continuă să existe şi să fie iubit la fel de mult de fanii de pretutindeni, fie ei cei vechi sau alţii noi, născuţi în era You-Tube-ului, după ce au prins de la părinţi gustul pentru muzica adevărată a românilor. Fiindcă aceştia sunt cei mai melancolici când vine vorba despre acest gen muzical, cu atât mai mult cu cât a marcat şi a îndulcit o perioadă destul de anostă din tinereţea lor. Cei doi artişti poposiţi la Curtea de Argeş au avut parte de un public numeros, mulţi din sală cunoscând foarte bine piesele şi fredonând la unison cu aceştia. Rezultatul a fost un spectacol încărcat de nostalgie şi emoţie, care le-a trezit multora amintiri frumoase şi care, pentru cei mai tineri, a fost o mostră din cum se distrau odinioară părinţii şi bunicii lor. Într-un cadru intim, cu spectatori de toate vârstele, Victor Socaciu şi Vasile Şeicaru au interpretat melodii emblematice din discografia lor, mai vesele sau mai triste, şi, în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, s-au oprit şi la câteva colinde de suflet. Din repertoriul lui Victor Socaciu putem aminti de: "A mea", "Opinia mea", "La un ceai", "Căruţa cu flori", "Oameni de zăpadă", "Cântec pentru mama lor", "Cântec pentru Charlie Chaplin" sau "Haideţi să trăim". Punctul culminant a fost marcat de piesa "Nucul", dedicată artiştilor români care au plecat dintre noi şi însoţită de un video cu imaginile acestora.
Vasile Şeicaru a fost ceva mai încărcat cu energie pozitivă şi mai optimist în ceea ce priveşte muzica pe care o promovează, chiar dacă nu mai este la căutare pe micile ecrane. Acesta a precizat în deschidere că în ultima perioadă a fost permanent în ţară şi a ţinut concerte cu sălile pline sau cu un public extrem de numeros chiar şi în aer liber, dovadă că oamenii încă mai caută şi mai iubesc acest gen muzical. Din partea lui, argeşenii s-au bucurat de piese celebre precum "Lumina", "Dacă ninge vei găsi", "Vânare de vânt", "Ia de-aici, pune-aici", "Nici n-am ştiut, nici n-am aflat", "În oraşul cu floare de tei", "Ce dacă vine primăvara", "La adio, tu", "Din prea mult sau prea puţin". Ambii artişti au fost însoţiţi la clape de Nicolae Matei şi au fost răsplătiţi cu aplauze frenetice şi invitaţii la bis.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
