Urmuz, "Argeşean - Valoare Naţională"
Scriitorul argeşean Urmuz a fost comemorat la începutul săptămânii la Muzeul Municipal, în cadrul Programului "Argeşeni - Valori Naţionale", organizat de Prefectură, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Argeş. La această manifestare au participat primarul Constantin Panţurescu, prefectul Emilian Dragnea, Simona Brătulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, inspector general şcolar Dumitru Tudusoiu, Cristian Cocea - directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, profesori de Limba română din urbe şi un numeros public. Despre activitatea literară şi viaţa scriitorului Urmuz a vorbit prof. Constantin Voiculescu şi Mihaela Dumitrescu, ing. Nicolae Savu despre casa lui Urmuz, iar despre numele scriitorului, calcule numerologice şi destin în cazul lui Urmuz, managerul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache. Cuvântul de încheiere i-a aparţinut primarului Oraşului Regal, Constantin Panţurescu. "Le mulţumim tuturor celor implicaţi în desfăşurarea şi organizarea acestui eveniment. Este o mare onoare pentru Muzeul Municipal Curtea de Argeş, ca promotor şi păstrător al memoriei valorilor naţionale, cultural-istorice, să găzduiască un eveniment de o asemenea importanţă", ne-au declarat reprezentanţii instituţiei de cultură.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
