Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 06:32

Ravel şi Beethoven, la Filarmonica Piteşti

 Filarmonica Piteşti organizează joi, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic. Dirijorul Alexandru Mija şi pianistul Denis Ivanov revin alături de orchestra simfonică a instituţiei. În program: Ludwig van Beethoven - Uvertura la Egmont, op. 84, Maurice Ravel - Concert pentru pian şi orchestră în Re major pentru mâna stângă şi Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op. 60.

Dirijorul Alexandru Mija a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, secţia dirijat orchestră, clasa profesorului Petru Andriesei, şi pe cele de master ale aceleiaşi facultăţi la clasa profesorului Horia Andreescu. Deşi tânăr (este născut în 1989), a efectuat turnee în străinătate (Austria, Germania) şi a susţinut concerte în toată ţara alături de Camerata Lanto Arte şi Camerata Regală. Are colaborări la Radio România Muzical şi la Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu Bucureşti. În 2010, a dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti la concertul simfonic desfăşurat în cadrul proiectului „De la ucenicie la măiestrie în arta dirijorală” şi, în 2015, la concertul „Tinere talente”, ediţia a patra. 

Denis Ivanov a început studiul pianului la nouă ani, la Şcoala de Muzică din Sankt-Petersburg. A absolvit Conservatorul Naţional Superior „Rimski-Korsakov” din acelaşi oraş şi Conservatorul Naţional Superior „Carl Maria von Weber” din Dresda, oraş în care a plecat după câştigarea, la 24 ani, a Premiului de Stat din Rusia. A urmat cursuri de masterclass cu pianista Lea Yoanna Adam, alături de care a concertat cu succes la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute. A fost solist în Japonia, Franţa, Italia, Germania, Rusia, Belgia, Austria, România. A câştigat numeroase concursuri de pian în Rusia şi Franţa.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It