VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Urşii, săracii...
Darwin îşi râde în barbă, pe acolo pe unde o mai fi putând/încercând el să râdă, evoluţionismul este demonstrat - pe plaiurile mioritice! - la vedere şi în mare viteză: la nici trei decenii de la Revo... Lovi... de la Crăciunul Marilor Schimbări din 1989, ursul carpatin e cu totul altfel decât obişnuia să fie pe vremea când era trimis ca oaia în cătarea puştii cârmaciului scorniceştean. S-a adaptat, a evoluat, a învăţat - e ceva cu mult mai mult decât prezicea zoologia darwinistă, parcă sincronizat cu progresele în inteligenţa artificială (n-ar trebui să existe nicio legătură, dar, mai ştii?). De când sintagma „bărbierirea munţilor” a intrat în fondul oarecum principal al expresiilor în limba română, urşii „au luat-o la vale”. La propriu. Nu trece zi să nu auzim-vedem la TV un grup (se zice haită? turmă? cireadă?) de urşi, de cele mai multe ori, o familie cu pui, căutând în tomberoane, rupând garduri, apropiindu-se de maşini, la Braşov au ajuns la un mall, în cabana Postăvarul au intrat de mai multe ori, unei „bătrâne de 65 de ani” (am pus ghilimele în calitate de „moşneag trecut de 65 de ani”...) i-a zgâriat cu ghearele tencuiala şi ferestrele casei. La fel prin jurul nostru - vaci mai vedem pe bulevard, o să vedem şi urşi... În spatele Liceului "Vlaicu Vodă" a venit un urs acum vreo doi ani, prin comune şi păduri bântuie pur şi simplu, de nu-ţi vine să mai pleci după mure...
Legătura dintre defrişarea pădurilor şi scăderea vânzărilor truselor pentru picnic, a corturilor... Urşii sunt legătura. La fel, influenţa defrişărilor asupra producţiei de spray cu piper - citesc pe internet că e singurul „argument” cât de cât semnificativ în cazul unei întâlniri care dă semne de conflict (chestia din fabulă, cu făcutul pe mortul, nu ţine, urşii consumă orice fel de carne, inclusiv friptă). Mă întreb dacă le pasă de ultrasunete, precum câinilor, sau de altfel de ţiuituri, zgomote (aricii sunt deranjaţi de sunetele metalice, „dansează”), strigăte.
La modul pur biologic-evoluţionist, urşii au luat-o razna, îşi contrazic imaginea standard, nu mai hibernează. Nu au destulă grăsime sub piele sau ştiu că şi iarna pot cerşi o pâine pe stradă, la cabană sau în parcarea unui mall? Adaptare de nevoie sau în căutarea unui trai mai bun? Înclin spre a doua explicaţie: să fii urs (cu atât mai mult ursoaică, având şi responsabilitatea unor puradei pufoşi şi mereu hămesiţi), cu dinţi şi gheare, cu prestanţa a până la şase chintale, să-ţi miroase de departe a bucătărie, a carne la grătar, să ştii că nevolnicii care învârtesc frigăruile vor fugi de cum te văd, cel mult vor face nişte poze mişcate şi se vor închide în case şi maşini, şi să nu beneficiezi, chiar că ar însemna să fii de râsul pădurii. Urşii sunt sensibili în ceea ce priveşte imaginea lor în societate, urşii se vor invita totdeauna la un prânz la iarbă verde.
Oricum, e clar că, la nivelul IQU (coeficientul de inteligenţă al urşilor), suntem martorii unui progres remarcabil. Au deja „comportare colectivă” - undeva, n-am reţinut unde, au venit 12 deodată! Ursul de la Postăvarul „a fost sedat şi relocat” de două ori în două săptămâni - şi a revenit a treia oară, a recunoscut drumul şi în somn... Probabil trebuie sedat definitiv sau măcar relocat în Catalonia, la marginea Europei, ca să nu mai revină. N-am auzit/citit nimic despre vreo schimbare în felul în care mormăie urşii în ultima vreme, dar nu m-ar mira să avem surprize şi din direcţia asta.
Citesc că în România trăiesc mai mulţi urşi decât în orice ţară europeană, ba chiar în jur de 40% din toţi urşii din UE. Măcar la asta suntem în frunte. (Cred că tot pe acolo ne situăm şi la lupi, ba în ultima vreme, parcă tot după Decembrie 1989, aud că s-au înmulţit şi şacalii, coioţii, dihorii, şobolanii... - ăştia de pe urmă nu au legătură cu pădurile, dar au legătură cu defrişările...).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
