Florica Steriade (1913-1978) - un sfârşit tragic în pădurea Trivale
Un destin sumbru i-a hărăzit talentatei pictoriţe piteştene seduse de splendorile naturii din pădurea Trivale, pe care le-a veşnicit în admirabile peisaje în ulei, să-şi afle tragicul sfârşit în acest spaţiu mirific ce îi inspirase, în clipele ei de meditaţie, secvenţe memorabile ale eternităţii vieţii.
Remarcabila artistă plastică s-a ivit în această lume a luminilor şi umbrelor la 10 mai 1913, în comuna Fântânele din judeţul Bacău. Înclinaţia nativă spre desen va fi descoperită încă din Şcoala primară Fântânele de un învăţător pasionat el însuşi de pictură, fiind cizelată la Liceul "Oltea Doamna" din Iaşi, pe care l-a absolvit în anul 1929 şi desăvârşită, prin studiile superioare urmate până în 1937, la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, cu renumiţii profesori Ştefan Dumitrescu şi Nicolae Tonitza, ei înşişi mari artişti ai penelului, devenind, prin profesie şi preocupări, o excelentă îndrumătoare pentru alţi aspiranţi cu reale aptitudini la gloria artei.
Spirit deschis spre varii orizonturi de cunoaştere, Florica Steriade urmează concomitent Facultatea de drept din Iaşi, obţinând licenţa de jurist, profesiune pe care, însă, nu o va practica niciodată.
Va preda cu mult succes desenul şi caligrafia la şcolile medii din Bălţi (Basarabia), în anii 1937-1938; la Vânjuleţ, judeţul Mehedinţi [1938-1945] şi în Piteşti, după stabilirea sa în oraşul de pe Argeş. Florica Steriade se va ataşa de elevii săi de la Liceul "Zinca Golescu" [1946, 1960-1963], ori de cei de la Liceul de băieţi "I.C. Brătianu" [1954-1956; 1963-1970].
Tablourile în ulei, acuarelele şi crochiurile profesoarei-pictoriţe Florica Steriade expuse pe simezele unor expoziţii reprezentative, personale şi de grup, vor fi admirate şi apreciate elogios în: Iaşi, Bucureşti, Piteşti, Câmpulung-Muscel şi în alte spaţii culturale ale ţării. Se atestă cronologic participarea în: 1938, la Iaşi - Expoziţii de grup, cu pictură şi grafică; 1954 - Expoziţia pe ţară a profesorilor (premiul al II-lea); 1956 - Expoziţie organizată de Consiliul sindicatelor din Bucureşti; 1967 - Expoziţie de grup la Cenaclul "Ion Andreescu" din Bucureşti; 1968 - Expoziţie Rotonda Ateneului Român; Expoziţie personală la Muzeul Piteşti; 1969 - Expoziţie personală, Sala "Dalles", Bucureşti; 1971 - Expoziţie personală la Clubul municipal al sindicatelor din învăţământ Bucureşti; Expoziţie personală, Casa sindicatelor din Piteşti; Salonul de iarnă al Cenaclului Piteşti; 1973 - Expoziţie personală, Sala "Victoria" din Bucureşti; 1974 - Expoziţie personală, Cenaclul "I.D. Negulici" din Câmpulung-Muscel; 1976 - Expoziţie personală, Universitatea Populară Bucureşti; 1977 - Expoziţie de grup, Filiala U.A.P. Piteşti; Expoziţie personală, Teatrul "Alexandru Davila" din Piteşti; Expoziţie de grup, Galeria "Metopa" Piteşti; Expoziţie de grup Filiala U.A.P. Piteşti.
Tablourile artistei plastice Florica Steriade au intrat în colecţii particulare şi de stat din׃ Bucureşti, Cluj, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Timişoara; Berna, Bruxelles, Ingolstadt, Marsilia, Nord-Port, Paris, Petersburg, Praga, Roma, Udine. Au rămas pentru eternitate, în sipetul de comori al galeriilor de artă din România, unele dintre tablourile în care pictoriţa devenită a Argeşului a fixat în culori pe pânză imagini superbe percepute cu sufletul ei încărcat de bucuria efemeră a vieţii pe acest pământ al speranţelor: "Autoportret", "Coasta Atlanticului", "Colţ din Trivale", "Feerie piteşteană", "Măriuca de pe Argeş", "Orfanul", "Portretul tatălui", "Primăvara în oraşul nostru", "Teiul lui Eminescu", "Toamnă în Trivale", "Transfăgărăşanul"...
Profesoară de desen la renumitele licee piteştene: "Zinca Golescu" şi "I.C. Brătianu", Florica Steriade va fi un dascăl exemplar, un model pentru colegii săi din cancelarie, prin capacitatea de a-şi antrena conştient elevii în cursul desfăşurării orelor, cu toate că desenul era considerat o dexteritate în contextul disciplinelor prevăzute în programele şcolare ale învăţământului mediu.
Deşi existenţa i se scurgea relativ liniştit, în condiţiile "normalităţii epocii de aur", între familie, şcoală şi atelier, depăşind privaţiunile materiale pe care le suporta cu stoicism, ca şi colegii ei de la liceu, Florica Steriade a avut fatala inspiraţie de a angaja pentru recondiţionarea apartamentului din blocul în care locuia un zugrav de meserie din vecinătatea Piteştiului, care va deveni, nu peste mult timp, călăul său de un sadism feroce. Tentat de starea materială peste media perioadei comuniste pe care o descoperise el însuşi în apartament, pictoriţa fiind "măritată cu un armean bogat, cu <<zestre>>, cu argintării şi bijuterii", în mintea bolnavă de înavuţire a zugravului, a încolţit intenţia de jaf, criminalul urzind un plan minuţios, pe care, pictoriţa încrezătoare în corectitudinea semenilor săi l-a acceptat cu o inimaginabilă uşurinţă.
Diabolicul scenariu conceput de un om considerat de ea ca fiind o persoană de bună credinţă implica atragerea talentatei artiste într-o cursă a cărei finalitate era imposibil de prevăzut. După ce a terminat de zugrăvit apartamentul, Nicolae Ştable din Ciocănăi o roagă, în schimbul unor viitoare servicii, să-i facă portretul fiicei sale, Valerica, în cadrul feeric oferit de pădurea Trivale situată în zona vestică a oraşului. Criminalul observase că majoritatea tablourile pictate de artistă erau peisaje inspirate din natură şi miza astfel pe pasiunea pe care pictoriţa o manifesta faţă de acest splendid dar natural al Piteştiului.
Evocând tragica dispariţie a surorii sale, la 27 ianuarie 1978, în pădurea de pe teritoriul satului Ciocănăi din comuna Moşoaia, ieşeanca Albăstrica Iavorschi consemna în jurnalul său intim: "În vară, soţii Steriade s-au hotărât să văruiască în casă. Unul dintre zugravi, tentat de bogăţiile familiei Steriade, a pus la cale un plan de tâlhărie. A rugat-o să-i facă un portret fiicei sale şi a atras-o într-un parc de la marginea oraşului. I-a dat în cap, i-a luat bijuteriile de pe ea şi cheile de la casă. Pe sora mea, a lăsat-o acolo, în pădure, acoperită de frunze... A fost găsită câteva săptămâni mai târziu, moartă, iar corpul mâncat de animale. Zidarul a scăpat pentru că, la miliţie, fata lui de 14 ani a declarat că ea a comis crima."
Versiunea în manieră ziaristică a uciderii pictoriţei Florica Steriade aparţine Elenei Marta care prezenta, în publicaţia "Universul argeşean", galeria celor mai sadici criminali din istoria Argeşului, referindu-se la odioasa crimă din pădurea Trivale în secvenţa "Tatăl şi fiica au omorât şi decapitat o pictoriţă şi i-au fiert capul": "La începutul lunii februarie a anului 1978, vestea unei crime extrem de sadice a îngrozit Argeşul. Într-o pădure din satul Ciocănăi, sub un morman de frunze, a fost găsit cadavrul decapitat al unei femei: Florica Steriade, pictoriţă şi profesoară de desen. Autorii oribilului masacru au fost Nicolae Ştable şi fiica sa, Valerica, mobilul crimei fiind jaful. Cei doi i-au tăiat capul şi apoi l-au fiert, pentru a putea să îi scoată dinţii de aur. Părul i l-au tăiat şi l-au ascuns într-o pernă, iar oasele capului le-au aruncat în lacul unor vecini, de la câteva case distanţă. Fiindcă nu îngropaseră prea bine cadavrul, iar câinii deja începuseră să care bucăţi din el, Nicolae Ştable s-a gândit că ar fi mai bine să anunţe chiar el organele de anchetă pentru a nu fi bănuit mai apoi. Până la urmă, cei doi au fost condamnaţi şi şi-au efectuat mare parte din pedeapsă. Nicolae Ştable trăieşte încă, tot în Ciocănăi, în aceeaşi casă. Fiica sa a murit însă într-un accident de maşină în străinătate, în urmă cu mai mulţi ani." O crimă oribilă necunoscută exact în toate detaliile acesteia...
Opera percepută sintetic
Referindu-se la creaţia artistei Florica Steriade în albumul său "Galeria artiştilor plastici piteşteni", apărut în anul 2011, Augustin Lucici, el însuşi un talentat pictor cu intense preocupări culturale, menţiona următoarele: "Filonul romantic al Floricăi Steriade pulsează tăcut în detaliile tablourilor sale, în maniera tuşelor câteodată uşoare, alteori dinamice, în gamele cromatice atinse de o paloare răcoroasă, a unor griuri rafinate, dar, mai ales, în modul uneori sentimental, alteori, uşor livresc, întotdeauna impregnat de o stare visătoare cu vagi valenţe simbolice ale unui spaţiu interior afectiv. Formaţia de perioadă interbelică a artistei transpare cu multă discreţie în tipologia imaginilor, în majoritatea lor, preluări după natură în care elaborarea compoziţională pune premiza unei semnificaţii umane a artistei. Lumea artei Floricăi Steriade e o lume a nobilei simplităţi, o creaţie ale cărei sensuri se relevă într-o raportare lucidă la sensurile universului real şi care întrupează aspiraţia de a transmite un mesaj pe deplin inteligibil. Refuzând total grandilocvenţa, pictura sa rămâne un argument dintre cele mai convingătoare într-o demonstraţie pe care direcţia artei moderne a stabilit caracterul artistei׃ o tensiune lăuntrică, deopotrivă cu sensibilitatea şi ideile ce şi le-a exprimat într-o formă ce evocă tradiţiile echilibrului clasic."
Bibliografie selectivă: Silvia Craus - Explozivul dosar "Stirbat-Iavorschi", în "Ieşeanul", 30 august 2005; Augustin Lucici - Galeria artiştilor plastici piteşteni, album, Piteşti, 2011; Elena Marta - Cei mai sadici criminali din istoria Argeşului, în "Universul argeşean", 9 august 2012; Constantin Vărăşcanu - Colegiul Naţional "Ion C. Brătianu" Piteşti (scurt istoric).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
