Alfons Popescu (16 octombrie 1912 - 30 iulie 1978) - o viaţă dedicată muzicii corale româneşti
Pe celebrul profesor Alfons Popescu l-am cunoscut în sala de muzică a Şcolii Normale din Câmpulung Muscel. Cu nelipsita-i vioară în mână, făcea selecţii pentru corul mixt al şcolii. Distinsul Ilie Stănculescu, directorul şcolii, ne-a invitat şi pe noi, pe cei din anul I de liceu, să participăm la selecţie. Mi-a venit rândul la proba de canto şi am fost repartizat la altiste... Nu eram dispus să cânt, singurul băiat, între fete, dar n-am îndrăznit să vociferez. Precum un mare psiholog, prof. Alfons Popescu m-a observat că sunt supărat. A venit la mine şi cu o voce blândă m-a încurajat, glumind: „Băieţel, ai glas bun pentru vocea a doua. Vei cânta o perioadă cu fetele şi, dacă e nevoie, te îmbraci în fustiţă...” Au râs colegii, iar eu a trebuit să cânt la câteva repetiţii, în grupul fetelor...
L-am admirat mult pe prof. Alfons Popescu în anii săi de glorie, când era profesorul meu de muzică, apoi l-am avut dirijor al corului din care am făcut parte o vreme. Prin bogata sa activitate de formare profesională şi prin cercetarea folclorului argeşean-muscelean, pus în valoare prin corurile pe care le-a dirijat, profesorul Alfons Popescu s-a dovedit un deosebit mesager al valorilor autentice în lumea minunată a muzicii. L-am urmărit, în special, ca dirijor la vestitul Cor al ţăranilor din Domneşti, în diverse concerte, prin care profesorul nostru a atins culmea valorii artistice în activitatea corală românească.
Profesorul Alexandru Alfons Popescu, cum îi plăcea să se prezinte la catedră, s-a născut la 6 octombrie 1912, în Tânganu-Stoieneşti, Ilfov, în familia unui preot sărac. Tatăl său i-a călăuzit paşii încă din copilărie spre lumea minunată a muzicii. La vârsta de şase ani, Alfons cânta prohodul în biserica la care slujea tatăl său. După clasele primare, frecventează cursurile liceale din Grădiştea, pe care însă le încheie în Bucureşti, fiind remarcat de dascălii săi pentru talentul muzical de excepţie. În ciuda privaţiunilor materiale, în anul 1934 pleacă la Conservatorul din Cernăuţi, unde se specializează în arta dirijatului şi în compoziţie de muzică corală. Începe perioada concertistică, dirijând mai întâi coruri bisericeşti, apoi Corul Conservatorului din Cernăuţi. Frecventează, concomitent, şi cursurile Facultăţii de Filozofie din Cernăuţi, unde se observă marea sa pasiune pentru cântecul coral şi pentru prelucrarea folclorului muzical românesc. Participă cu succes la activităţile sportive ale oraşului, iar în fotbal se impune ca lider de necontestat al generaţiei sale. Împreună cu colegii organizează chiar o echipa de fotbal a Seminarului, apoi se ocupă şi de echipa oraşului Cernăuţi.
După absolvirea Conservatorului din Cernăuţi (1939), Alfons Popescu revine mai aproape de locurile natale, fiind numit profesor de muzică la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti. Aici devine coleg de catedră cu profesorul şi compozitorul Ion Croitoru. Între cei doi se stabilesc legături fireşti de colaborare, benefice în perfecţionarea dirijorului şi în tainele compoziţiei muzicale. Împărtăşind din experienţa acumulată de-a lungul anilor, amândoi participă la manifestări şi concursuri şcolare la nivel de capitală. L-a concursul „Datini şi obiceiuri de Crăciun” (1940), Corul Liceului „Mihai Viteazul” obţine Premiul I. În anul 1941, prof. Alfons Popescu se detaşează pe o catedră de la Liceul „I.C. Brătianu”, cu completare la Şcoala Normală de Fete din Piteşti. În ambele şcoli dirijează formaţii corale, iar în Şcoala Normală de Fete, înfiinţează Orchestră Camerală, care devine foarte repede cunoscută în oraşul de pe malul Argeşului. În aceeaşi perioadă conduce şi dirijează mai multe coruri din Piteşti: Corul Liceului Comercial, corurile bisericilor „Sfântul Gheorghe” şi „Sfânta Vineri”, unde îl întâlneşte ca remarcabil corist pe viitorul compozitor Vasile Veselovschi, cu care leagă trainică prietenie. În plin război mondial (1943), prof. Alfons Popescu revine la Corul Liceului „Mihai Viteazul” din Bucureşti, cu care obţine o nouă serie de succese în viaţa artistică a Capitalei. N-a abandonat nici fotbalul, întrucât continuă să joace ca centru atacant la formaţia „Unirea Tricolor” din Bucureşti, unde îi întâlneşte pe marii fotbalişti Titus Ozon şi Aurel Cernea, pe care îi invită în vacanţe şi la Domneşti. Cu ajutorul lor reuşeşte să pună în mişcare activitatea fotbalistică de pe malul Râului Doamnei, unde înfiinţează o nouă echipă de fotbal, satelit, numită „Unirea Tricolor” din Domneşti.
În vara anului 1944 se căsătoreşte cu Marioara Neţ-Popescu şi se stabileşte cu domiciliul în Domneşti. Căsătoria religioasă este oficializată la Biserica rupestră din Corbii de Piatră, com. Corbi. Se detaşează ca profesor de muzică şi de filozofie la Seminarul din Curtea de Argeş (1947), cu completare la Gimnaziul Unic din Domneşti. Se ocupă de reorganizarea Corului Mixt al ţăranilor din Domneşti, iar în toamna anului 1947 înfiinţează Corala „Râul Doamnei”, în care sunt atraşi învăţători şi preoţi din satele vecine. Corala se extinde în satele Corbi şi Stăneşti, unde prof. Alfons Popescu pregăteşte grupuri corale cu activitate permanentă. Pentru Corul din Stăneşti o antrenează ca dirijoare pe „doamna mea”, din clasele I-IV, Pârâieşti, învăţătoarea emerită, Maria Dudu, care îndeplinea şi funcţia de directoare a Căminului Cultural din sat. La manifestările mai importante din Curtea de Argeş, Câmpulung şi Piteşti, Corala „Râului Doamnei” prezenta concerte de înaltă ţinută artistică, sub bagheta maestrului Alfons Popescu. Am asistat personal, fiind prezent în sală, ca elev-dansator în formaţia „Ţapinarii” din Stăneşti, la concertul Coralei „Râul Doamnei” organizat în Curtea de Argeş, cu ocazia inaugurării noii clădiri a Casei de Cultură (18 august 1957). După desfiinţarea Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, în toamna anului 1949, profesorul Alfons Popescu se transferă la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde lucrează până în anul 1957. Deşi lucra în Bucureşti, prof. Alfons Popescu făcea naveta săptămânal la Domneşti pentru repetiţii la corul său de suflet, dar şi pentru frumoasa-i familie, care, între timp, se îmbogăţise cu doi copii minunaţi: Viorel Popescu, devenit profesor-inginer în Piteşti, şi Gabriela Popescu-Mândrilă, profesoară, membră a Corului „Madrigal” din Bucureşti, autoarea „Monografiei Corului Domneşti” (1975). În repertoriul Corului din Domneşti, maestrul Alfons Popescu introduce creaţii proprii, precum „Balada ciobănească”, pe care a pregătit-o nu numai pentru cor, ci şi pentru formaţia de fluieraşi, buciumaşi şi cântăreţi din frunză. Era ceva inedit pentru concertele corale. În anul 1956, Corul din Domneşti interpretează, în primă audiţie, „Balada ciobănească” la Concursul republican al formaţiilor de amatori, unde i se acordă Premiul al III-lea. Specialiştii şi presa apreciază prestaţia corului, însă dirijorul a simţit că i s-a făcut o nedreptate şi protestează refuzând premiul în faţa spectatorilor care îl aplaudă frenetic. Oficialii din Ministerul Culturii se fac că nu observă incidentul. În anii următori vin noi succese importante, mai ales la concursurile republicane din anii 1959 şi 1961, când formaţia din Domneşti şi dirijorul său primesc distincţiile supreme: Premiul I şi Titlul de laureaţi. Noi compoziţii proprii, în primă audiţie, precum „Balada haiducească” (1959) şi „Cântecul Hidrocentralei de pe Argeş” (1961) vin să dovedească posibilităţile şi talentul incontestabil al dirijorului şi compozitorului. În deceniul 50-60, din secolul XX, prof. Alfons Popescu s-a ocupat, concomitent, şi de pregătirea şi dirijarea unor coruri din Argeş şi Muscel, precum Corul Uzinei Mecanice Muscel, din Câmpulung, Corul din com. Malul cu Flori, Corul din Bughea de Jos, Corul Liceului Pedagogic, cel al Liceului „Dinicu Golescu” şi, desigur, Corul din Domneşti. Toate aceste formaţii au participat, sub bagheta dirijorului Alfons Popescu, atât la „Festivalul Primăverii”, cât şi la marile manifestări cultural-artistice din anii respectivi. Pentru meritele sale în munca artistică şi didactică, prof. Alfons Popescu a fost ales în anul 1960 deputat regional al unei circumscripţii electorale din Câmpulung, iar pentru activitatea cultural-obştească i s-a acordat, de două ori în viaţă, Ordinul Muncii clasa a III-a. În perioada 1963-1965 a fost investit pe funcţia de „Metodist cu probleme de muzică” la Casa Regională a Creaţiei Populare, pentru a îndruma întreaga mişcare artistică din Argeş. Este perioada când pune bazele unor noi formaţii corale la Rucăr, Boteni, Lereşti, precum şi la Scorniceşti, Vitomireşti (jud. Olt), la Vişina, Dâmboviţa etc. De asemenea, cu „Ansamblul folcloric al Regiunii Argeş”, în care se aflau mai multe formaţii, precum şi Corul din Domneşti, participă la turnee artistice pe Valea Prahovei, pe litoralul românesc, precum şi în Bucureşti, în marea sală a „Rapsodiei Române” sau la Teatrul de vară „Arenele Libertăţii” (1963), prezentând spectacole cu repertoriu bogat şi variat, apreciate de spectatori cu ropote de aplauze. Sub bagheta maestrului Alfons Popescu, la Corul din Domneşti, s-a lansat ca solistă a corului, apoi în muzica populară românească, şi îndrăgita cântăreaţă Elisabeta Ticuţă din Muşăteşti-Argeş, care vorbea cu căldură despre mentorul său. La emisiunea televizată „Dialog la distanţă” (1967), în care s-au întrecut formaţii artistice din regiunile Argeş şi Suceava, Corul din Domneşti a prezentat în punctul culminant al serii „Balada ciobănească”, după care s-a dezlănţuit spectacolul folcloric, încheiat cu Formaţia „Ţapinarii” din Stăneşti (în care mă aflam şi eu ca student-dansator), formaţie care a prezentat o suită de dansuri argeşene, încheiată cu Brâul pe şase. Ultima mare izbândă artistică a dirijorului Alfons Popescu este Corul Liceului Pedagogic din Câmpulung Muscel, care la finala pe ţară a liceelor (Bucureşti, 1969) a obţinut Premiul I şi Titlul de laureat. După o muncă de peste 40 de ani, pe altarul binecuvântat al muzicii, maestrul Alfons Popescu, dirijor şi compozitor de renume naţional, se retrage în familie, departe de coriştii săi, cu neputinţa de a mai aşterne pe portativ toate creaţiile sale. „Vulturul n-a mai putut să-şi ridice aripile vânjoase, să-şi continue zborul... Astfel s-a scris finalul unei activităţi glorioase”, spunea prof. Costin Alexandrescu, directorul Casei Judeţene de Creaţie Argeş. Marcat de o boală nemiloasă, maestrul a fost obligat să rămână în ultimii săi ani de viaţă imobilizat la pat, în mijlocul familiei. S-a stins din viaţă ca o Lumină, la 30 iulie 1978, în mijlocul celor dragi. Într-o atmosferă de tristeţe profundă, cu dangăt de clopote şi ritmuri mioritice, prof. Alfons Popescu a fost condus de o mulţime de consăteni, la cimitirul satului Domneşti-Argeş, unde se odihneşte ca vrednic slujbaş al lui Dumnezeu.
În calitate de compozitor, numele Alexandru-Alfons Popescu rămâne înscris cu litere de aur pe multe partituri de importanţă deosebită pentru patrimoniul muzical-artistic românesc: „Balada ciobănească”, suita „De la Domneşti mai la vale”, „Balada haiducească”, „Din Constandin, haiducul”, „Suită musceleană” şi „Suita de la Câmpulung”, „Du-mă, Doamne, du-mă iar!”, „Cântecul Hidrocentralei de pe Argeş”, „La fântâna cununată”, „Răsunet de pe Argeş” şi multe altele nepublicate încă. În cartea, de care m-am folosit şi eu pentru documentare, „Alfons Popescu, Un cântec de-o viaţă, In memoriam” (Centrul Creaţiei Populare Argeş, Paralela 45, Piteşti, 1998), prof. Costin Alexandrescu consemnează principalele gânduri ale maestrului Alfons Popescu, rostite la un moment aniversar al Corului din Domneşti: „... de când dirijez Corul din Domneşti, mi-am contopit munca şi creaţia cu pasiunea şi perseverenţa acestor viguroşi oameni de munte. Fiecare an a însemnat o împlinire artistică, o satisfacţie... Cea mai mare bucurie mi-a adus-o reuşita în îmbinarea vocii omului cu sunetul cristalin al fluierelor, parcă rupt din susurul apelor şi al codrilor, cu chemarea buciumelor şi a tulnicelor în melodii create anume, inspirându-mă şi totodată îmbogăţindu-mă sufleteşte din valorosul folclor al acestor plaiuri” (p. 5). Iată, aşadar, un Dascăl care a trăit pentru muzică, luminând ca o Stea din Altarul divin al plaiurilor mioritice...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
