VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Încă nişte idei simple
Acum vreun an, „mă băgam în vorbă” privind treburile Primăriei, venind cu „idei simple şi eficiente”, sugestii de îmbunătăţire mai ales a înfăţişării oraşului nostru. Încheiam cu ceva de genul „aştept să văd dacă măcar una dintre sugestiile mele au vreo urmare. Dacă da, voi reveni. Dacă nu, voi reveni...” La scurtă vreme după apariţia în ziar, am avut surpriza să fiu interceptat pe scările Primăriei de un domn, nu i-am reţinut numele, care m-a asigurat că nu numai a citit „vederile” cu idei, dar chiar s-a ocupat de punerea în practică a câtorva dintre ele. M-am bucurat de două ori, prima dată atunci, a doua oară când am văzut în oraş schimbări care parcă aveau legătură cu propunerile mele (parte dintre lucrări erau probabil iminente, nu sunt atât de vanitos încât să cred că au fost provocate de mine). Asta-mi dă un plus de îndreptăţire în a recidiva.
Unele lucruri sunt mai simple (echivalent şi cu „mai ieftine”), altele nu.
1. Ar fi uşor, de exemplu, să se monteze tăbliţe cu numele străzilor, la fiecare colţ de stradă, pe fiecare bloc. Aşa e în plictisitor de îngrijita Finlandă, dar tot aşa e şi în aparent mult mai puţin grijulia Spanie. Nu e deloc aşa în România - în multe locuri, nu numai în Curtea de Argeş. (Acum vreo lună am bâjbâit jumătate enervat, jumătate amuzat - „urmuzat”, îmi vine să spun - prin Câmpia Română, încercând să ajung de pe autostradă la Cocani-Crevedia: multe intersecţii şi bifurcări de şosele, unele prin câmpia-grânar, altele prin ce a mai rămas din Codrii Vlăsiei, dar extrem de puţine indicaţii cu ce e la stânga şi ce e la dreapta. Aveam o hartă cu mine, dar tot am întrebat cu spor - noroc că peste tot am avut pe cine. O să-mi spuneţi că un GPS ar fi rezolvat problema. De acord, dar n-am...) Îmi amintesc de un film de pe vremuri, din care am aflat că, în vremea războiului, în metroul din Moscova nu se mai anunţau staţiile, care nu mai aveau nici nume pe perete, pentru a-i deruta pe posibilii spioni nemţi. Sunt sigur că în România mişună spionii, dar nu cred ca mai pot fi făcuţi să se rătăcească prin omiterea numelor străzilor...
2. Sar la extrema scumpă: sistematizarea intrării în oraş dinspre nord, la întâlnirea cu bulevardul, în dreptul Mănăstirii. Un turist care vine de pe Topolog (prin Valea Danului), de pe Transfăgărăşan sau de la Câmpulung are toate şansele să rateze vizitarea Mănăstirii şi a necropolei regale, pentru că nu există nicio săgeată care să-l ajute, dacă trece de intersecţia de la Parcul Manole (frumos arată - cinste cui l-a rafistolat, cinste cui îl întreţine!), va fi dus de trafic tot mai departe, cu toate şansele de a renunţa să revină. Sigur, toată zona ar trebui modificată, parcarea inclusiv/mai ales, începând însă cu semnalizarea.
3. Se leagă de asta piaţeta din faţa necropolei regale. Aud că există un proiect de reamenajare (Doamne ajută!) - întreb doar dacă nu există şi intenţia de a plasa acolo şi nişte statui ale regilor şi reginelor? Câte, care, unde, ce fel - sunt chestiuni tehnice, trebuie întrebat un peisagist, găsit un finanţator, un sculptor. Ce zonă turistică s-ar putea realiza în partea aceea a oraşului!...
4. Ceva mai jos, pe bulevard, biblioteca. Era vorba să fie numită Urmuz, era vorba să i se dea numele Carmen Sylva. Dacă şirul de statui regale ar ajunge până acolo si dacă s-ar nimeri ca Regina Elisabeta să fie pe aproape, Carmen Sylva este alegerea. Altfel, aş vota pentru Urmuz - cu un bust plasat în micul spaţiu verde din faţa clădirii, ba chiar m-aş angaja să mă ocup de realizarea bustului (desigur, după ce voi încheia „odiseea” Eminescului din faţa Centrului de Cultură şi Arte...).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
