Un profesor de prestigiu şi două cărţi de excepţie
Întâlnirile din luna august din Oraşul Regal Curtea de Argeş, prilejuite de sărbătoarea revistei cu un nume aproape identic aceluia al municipiului de reşedinţă, cu o singură prepoziţie în plus "de", care ne înnobilează, sugerând o curte de creatori şi înţelepţi, aşa cum şi-a imaginat de la început a fi domnul academician Gheorghe Păun, ziditorul şi meşterul acestei publicaţii - ei bine, întâlnirea din această vară mi-a oferit noi surprize. Mă refer, în primul rând, la profesorul, istoricul, cu un doctorat în specialitate, George Baciu, care, de-asemenea, păstoreşte o publicaţie de prestigiu, în comuna voievodală Domneşti de Argeş.
George Baciu este un profesor de excepţie: a condus, o perioadă îndelungată liceul din localitate şi revista "Pietrele Doamnei", care are, de-acum, deja un prestigiu naţional şi poate mai departe, peste hotarele ţării noastre, un om vrednic şi demn, respectat de toţi cei care îl cunosc, autor a numeroase volume de istorie, sociologie, filosofie, povestiri şi roman, de versuri de-o rară frumuseţe şi sensibilitate, dintre care la două, apărute recent, mă voi referi în continuare. E vorba de "Catrene cu parfum de femeie" şi "Cu mine la o vorbă", ambele tipărite în anul 2017, la Editura Gens Latina, din Alba Iulia, cu nişte aprecieri competente, semnate de Marin Voican-Ghioroiu şi Virgil Şerbu Cisteianu.
Nu mi-a fost prea greu să le reunesc într-o singură prezentare, deoarece ele sunt, într-adevăr, de excepţie, iar sufletul poetului vibrează cu intensitate pe fiecare filă. "Catrene cu parfum de femeie" mi se pare o expresie romantică de prin ţinutul de vis şi esenţe al plaiurilor argeşene de demult. "Femeia e suspin de Ană/ Ridicată mănăstire,/ La vecernii de prihană,/ La utrenii de iubire!" (Imn femeii, p. 112). Iniţial, ea apare tânărului îndrăgostit ca o fiinţă înrudită cu divinitatea: "Ca un înger e femeia,/ Orice clipă o sfinţeşte,/ Şi-ţi oferă noaptea cheia/ Către paradis, fireşte" (Ca un înger, p. 14). Mai târziu, ea pare o fortăreaţă de luat cu asalt: "Femeia este o cetate/ Ce greu se lasă cucerită,/ Chiar dacă vrei s-ataci prin spate/ Îţi trebuie arma potrivită" (Ca o cetate, p. 15).
De mult n-am mai întâlnit atâtea nuanţe expresive izvorâte dintr-o dragoste sublimă: "E atât de fragedă şi dulce,/ Doar cu privirea te seduce,/ Cu sânii, boală grea ţi-a dat,/ Cu trupul, te-a trântit... la pat" (Boală feminină, p. 44). Dar există şi alte căi de-a te apropia de sublim: "O soţie ideală/ Te îmbată cu plăcere,/ Orice supărare-ţi spală,/ Numai în luna... de miere" (Soţia ideală, p. 57). Apar şi unele dubii: "Vai, cât de suavă eşti/ Şi arăţi destul de bine!/ De n-aş şti cât cheltuieşti,/ Te-aş păstra doar pentru mine" (Unei femei de... ocazie, p. 59). Ori indecizii sau trădări: "Alfabet este femeia,/ Viaţa-ntreagă-l descifrezi,/ Iar când ai găsit şi cheia,/ Nu mai e ceea ce crezi" (Alfabetul femeii, p. 16). Calitatea deosebită a acestui volum este analiza nuanţată a mai multor situaţii, pe care ţi le pot oferi femeile.
Să vedem ce ne prezintă în plus şi volumul "Cu mine la o vorbă". Poate că poetul, îmbogăţit de atâta experienţă feminină, a devenit un înţelept: "Undeva erai tu,/ stând pe degetul visului meu,/ ca o însemnare a iubirii pierdute/ în pagina de publicitate a ziarului/ pe care-l citeşte oricine/ în pauza dintre două metrouri." (Undeva, p. 16). Sau: "Ea nu mai are nimic./ Nici priviri aruncate pe furiş,/ nici gânduri cu ochi de curtezană,/ nici dimineaţă de suflet,/ nici apus de inimă..." (Ea nu mai are nimic, p. 17). Astfel, poetul dezamăgit de multele experienţe erotice, se retrage în singurătate: "Trecem prin noi singuri,/ ca printr-o oglindă, cu capul în jos,/ ne privim dimineţile din creştet,/ ne ciupim amiezile de sân,/ ne terfelim înserările în cârciuma cu amintiri/ şi ne aşezăm pe pervazul sufletului/ ca într-o sală de aşteptare" (Trecem prin noi, p. 31). Acum, primăverile alunecă spre apus, iar îndrăgostitul devine tot mai prudent: "Primăvara urcă dealul spre apus,/ râul de sub salcie îşi piaptănă gheaţa din perciuni,/ din zâmbetul omului de zăpadă/ au rămas doar tăciuni,/ de pe gândul dimineţii ultimul ger s-a dus" (Primăvara urcă dealul, p. 48).
Abia acum înţeleg că aceste două volume, deşi publicate la un interval apropiat unul de celălalt, reprezintă, de fapt, două etape diferite ale vieţii, în care creatorul acumulează nu doar experienţă, ci şi înţelepciune. Poate că astfel este viaţa, pentru fiecare dintre noi, numai că George Baciu ştie s-o reflecte într-un mod artistic profund şi convingător.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
