Un triunghi bolnav… (II)
Despre „bolile” fizicii moderne am vorbit într-o vedere anterioară, plecând de la „Farsa fizicii moderne”, eseul lui David Pratt - iar fizica era doar exemplul cel mai la îndemână, nici alte ştiinţe nu sunt scutite de observaţii similare.
În pandant cu ştiinţa (şi cu tehnologia, care trebuie să fie „productivă” cu orice preţ) stă educaţia, cu precădere cea superioară. Nu numai că universitatea trebuie să scoată absolvenţi „utili” societăţii de tip industrial, ci universitatea însăşi este concepută după model industrial, organizată pe criterii de performanţă, superspecializată, cercetarea la rândul ei fiind astfel.
Efectul este o „civilizaţie a analfabetismului”, cum este intitulată o carte de mari dimensiuni a lui Mihai Nadin, din 1997, tradusă în 2016 la Editura Spandugino, Bucureşti. Autorul ştie ce spune: are licenţe în inginerie şi filosofie la Bucureşti, doctorat în estetică, specializări multiple prin Germania, carieră universitară de vârf în Statele Unite, rezultate notabile în informatică, semiotică şi altele, domeniul actual de cercetare fiind „sistemele de anticipare, în mod special conceperea unor forme computaţionale noi care integrează substratul fizic şi procesele ce definesc viaţa” (pe manşeta cărţii).
Pe scurt, este vorba despre „criza limbajului, o criză a omului alb (cf. Gottfried Benn), sau cel puţin a civilizaţiei occidentale”: pierderea limbajului tradiţional, bazat pe cuvânt, pe limba maternă, „universală”, erodarea funcţiei sale centrale, de comunicare, trecerea la o civilizaţie a jargonului de specialitate, eventual a semnelor alternative cuvântului. Un fel de Turn Babel tehnocrat, minimalist. „Civilizaţia analfabetismului este una a multor alfabetizări parţiale, fiecare cu caracteristici şi reguli de funcţionare proprii.” „Este un analfabetism relativ. Am colegi în mediul academic care nu au citit o carte în ultimii 20 de ani. Nivelul de exprimare lingvistică al unora dintre ei nu mi-ar fi permis să ajung în clasa a 3-a primară. Sunt însă uluitori în domeniul lor. Unii sunt neurochirurgi. Alţii lucrează în radioastronomie. Unii sunt personalităţi remarcabile în genetică. Pentru a dobândi cunoaşterea, ei folosesc limbaje specializate de o precizie extremă, dar cu o putere expresivă redusă.” „Alfabetizarea şi mijloacele de autoconstituire umană bazate pe aceasta şi-au atins întregul potenţial acum câteva decade. Mijloacele noi, care nu sunt deopotrivă universale (i.e., cuprinzătoare) ca limbajul, deschid posibilităţi de creştere exponenţială, rezultate din conectivitatea lor şi din implicarea tot mai eficientă a resurselor cognitive.” (...) „Ceea ce prevalează astăzi este interconectivitatea la multe niveluri, funcţie pentru care alfabetizarea este inadecvată. Cetăţenii devin Netizeni, identitate care îi pune în legătură cu lumea întreagă.”
Reţinem doar două cuvinte-cheie - eficienţă şi conectivitate - primul fiind o obsesie a lumii moderne, al doilea o caracteristică obsedantă a acesteia, mai reţinem că Mihai Nadin, în răspăr cu „umaniştii” invocaţi în secţiunile anterioare, nu deplânge situaţia pe care o descrie, o consideră inevitabilă, ba chiar este un asiduu şi de succes lucrător în informatica ultimelor decenii în a-i întări influenţa analfabetizatoare...
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
