Un triunghi bolnav… (I)
În fiecare an, prin octombrie, la Craiova se organizează Colocviile revistei Scrisul Românesc?!... Tema acestui an, „Intelectualii, puterea şi tehnologia”, poate umple o bibliotecă, sunt deja bibliotecile pline de cărţi care se pot aduce sub umbrela triunghiului în discuţie, cu referire separată la fiecare dintre cele trei „colţuri”, la fiecare latură (intelectualii şi puterea, intelectualii şi tehnologia, puterea şi tehnologia) şi, în final, revenind la tema colocviului, tripleta completă, pe care o consider „bolnavă” în titlu şi potenţial îmbolnăvitoare în cele ce urmează.
Explicaţia - şi laitmotivul acestor rânduri - este că, puse în slujba puterii, cunoaşterea, deci intelectualii, şi tehnologia pot pur şi simplu distruge civilizaţia, omenirea, dacă nu cumva acest lucru este chiar inevitabil. Că pot s-o facă, la modul „banal”, de pildă, prin cantitatea de arme (produse de tehnologie şi controlate de politicieni) acumulată pe glob, este evident, că o boală incurabilă pare a fi cuprins lumea, o degradare „obiectivă”, structurală, deci imposibil de prevenit, este alegerea pesimistă pe care o propun şi ilustrez în cele ce urmează. Civilizaţiile evoluează până... dispar, cam asta ne spune istoria şi tot cam asta ne sugerează scriitorii SF, exo-biologii şi... Stephen Hawking...
Există o boală în lume - de care se (pre)ocupă filosofii, şi nu numai ei, de multă vreme. Unii, precum Thomas Molnar, în Eu, Simah, prefectul Romei (carte din 1999, publicată în româneşte la Editura Logos, Cluj-Napoca, în 2013), identifică rădăcinile teoretice tocmai la materialiştii greci, dar, cel mai adesea, originile sunt găsite „în mlaştinile raţionaliste ale Renaşterii” (Vintilă Horia, în eseul Crucea, Editura Vremea, Bucureşti, 2017), în Iluminism, cu semnificative momente precum separarea carteziană dintre obiect şi subiect, Revoluţia Franceză, proclamarea morţii lui Dumnezeu, revoluţiile industriale (după cea a aburului, a benzii de asamblare introduse de Ford, a calculatoarelor-informatizării, se vorbeşte acum despre a patra revoluţie industrială, deşi este mult mai mult decât atât, cea a conectivităţii, a legării a tot şi toate, a oamenilor în primul rând, prin intermediul internetului şi a altor reţele de acest tip, informaţionale), pulverizarea criteriilor estetice în dadaism, suprarealism şi toate ismele care au urmat, mişcările studenţeşti din 1968, „correctitudinea politică”, exhibiţionismul de tip Facebook - şi câte vor mai fi fiind, dar prea aproape de noi pentru a le distinge.
În numărul din septembrie al revistei Curtea de la Argeş, Alexandru Mărchidan, prezentând cartea anterior menţionată a lui Thomas Molnar, face o enumerare a simptomelor care descriu boala în discuţie pentru cazul Franţei - dar, bineînţeles, Franţa este doar un „studiu de caz”: „Avântul avangardismelor de tot felul, alterarea stilistică prin jargon, explicaţii greoaie unde înainte literatul de viţă nobilă aducea claritatea printr-o imagine, conţinutul tulbure, încâlcit, obsesia pentru introspecţie, terminologia fără corespondenţi în discursul interior, noua religie reprezentată de tehnologie, pedagogia progresistă, sociologia matematizată, filosofia sectară (a presupunerii), dezvoltarea disciplinelor umaniste după model mecanic, prin deconstrucţie şi structuralism.” La rândul său, continuând citatul din Crucea, Vintilă Horia vorbeşte despre „întunecarea lumii moderne”, iar mai încolo deplânge faptul că „în Manifestele lui André Breton, în cărţile lui Dali, în pictura lui Picasso, dar şi în contextul arhitectural al expresionismului german, urâtul este proclamat ca o valoare artistică, ajungând să capete formă [până şi] în aspectul interior şi exterior al templului creştin”. Asta, la nivelul... emisferei drepte a creierului, cea artistică-holistică.
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
