Gheorghe Iliescu-Călineşti (1932-2002) - Confirmarea unui talent moştenit (I)
Reprezentant de seamă al sculpturii avangardiste din România, Gheorghe Iliescu-Călineşti s-a născut la 14 iulie 1932, în familia unui renumit meşter popular specializat în dăltuirea lemnului, Gheorghe Iliescu din Călineştii Muscelului, sculptorul înzestrat al splendidelor iconostase care decorează interiorul unora dintre bisericile ortodoxe din zonă, confirmându-se, şi în acest caz, într-un mod cu totul particular, veridicitatea aserţiunii populare: "Din stejar, stejar răsare!"... Rememorând clipe de neuitat din curgerea vieţii sale, Gheorghe Iliescu-Călineşti se va confesa liric, la maturitate: "M-am născut/ în luna lui Cuptor,/ pe pământul meu,/ din apele mele,/ din pomii mei,/ să văd,/ să simt,/ să iubesc,/ să cred". Trăindu-şi copilăria între uneltele şi lucrările meşteşugite cu har ale tatălui său, Gheorghe Iliescu va deprinde meseria cioplirii artistice a lemnului în casa părintească, pentru ca, după absolvirea şcolii primare în satul natal şi a cursurilor Liceului "I.C. Brătianu" din Piteşti, să-şi desăvârşească cunoştinţele de sculptură la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea competentă a sculptorului Cornel Medrea [1888-1964], cel despre care marele pictor Corneliu Baba afirma că "a lăsat o operă imensă ce abia încape într-un muzeu; oriunde te întâlneşti cu ea, o remarci: ea exprimă nobleţea şi grandoarea ce îi erau proprii lui..."
Expoziţia personală de la Sala Dalles din Bucureşti în anul 1966 a constituit o veritabilă rampă de lansare spre afirmarea sa ca sculptor cu reale perspective de confirmare a talentului înnăscut, fiind încununat cu marele premiu al Uniunii artiştilor plastici din România. Participarea la importantele expoziţii internaţionale organizate în Europa: Bienala Tineretului de la Paris [1967], Bienala Tineretului "Danubius" de la Bratislava [1968], Bienala de la Veneţia [1972], Bienala de plastică mică de la Padova [1977], Bienala de la Budapesta [1978] îl proiectează pe tânărul sculptor absolvent al prestigioasei Academii de artă bucureştene, pe culmile consacrării, reacţiile criticilor de artă din ţară şi de peste hotare fiind extrem de favorabile. Aria geografică a expoziţiilor unde a fost prezent prin creaţia sa sculpturală, s-a extins în timp, incluzând: Austria, Belgia, Brazilia, Germania, Grecia, Iugoslavia, Spania, S.U.A., Turcia.
O selecţie absolut subiectivă a impresionantei sale opere sculptate în lemn, piatră sau bronz ar proiecta lumini dintre cele mai favorabile asupra lucrărilor extrem de apreciate în contextul expoziţiilor de gen organizate pe mapamond. Dintre sculpturile în lemn expuse în mari colecţii de artă din străinătate, se remarcă în special: "Crucifix", la Krapina, Serbia; "Fereastra", în Oronsko, Polonia; "Familia II", la Palm Beach, S.U.A. Printre operele expuse dăltuite în piatră, sunt revelatorii pentru creaţia sa artistică: "Legenda Dochiei" din parcul bucureştean Herăstrău; "Evoluţie", la Caracal; "Captarea razelor" din Arad; "Sfinx", la Măgura Buzăului; "Oameni ai pământului", grupaj format din şase piese, la Piteşti. Sculptura în marmură prezintă printre realizările de excepţie ale artistului plastic: "Nodul generaţiilor", Piteşti, 2001, "Timpul" (Monumentul Brâncuşi de la Craiova). Sculpturile în bronz: "Iancu de Hunedoara", expusă la Hunedoara, "Pasăre în zbor", la Bucureşti, "Familia", în Topoloveni reprezintă opere de amplă vibraţie artistică realizate de către sculptorul muscelean. În "palmaresul" său artistic, se înscriu, printre altele, onorantele distincţii: Diploma de onoare a Quadrienalei de artă decorativă de la Erfurt-Germania şi Premiul Academiei Române din anul 1993.
Extrem de apreciat de către publicul de artă avizat, Gheorghe Iliescu-Călineşti va intra, prin sculpturi reprezentative, în colecţii particulare şi muzeale din Bacău, Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Timişoara, Topoloveni, dar, spre satisfacţia sa, chiar şi dincolo de fruntariile ţării, în renumite colecţii de artă din: Bruxelles, Geneva, Madrid, Moscova, Palm Beach, Paris, Roma, Viena şi Zurich. Considerat "unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani din perioada postbelică", numele sculptorului român este consemnat în dicţionarele internaţionale de artă, precum "Dicţionarul de artă modernă" apărut la Paris, în 1970, artistului Gheorghe Iliescu-Călineşti fiindu-i consacrată, de către Cornel Radu Constantinescu, o elogioasă monografie la prestigioasa Editură Meridiane, în anul 1986.
Modernitatea sculpturilor călinesciene
Formarea ca artist în contextul afirmării unor curente moderne în sculptura mondială, sesizarea tot mai pronunţată a unor influenţe "străine" exercitate asupra operei sale sculpturale constituie "mobilul" unor inabile şi inamicabile atacuri ale unei critici de artă obediente regimului totalitar, consecvente principiilor estetice promovate de acesta, prin relevarea "îndepărtării" artistului plastic Gheorghe Iliescu-Călineşti de "specificul naţional", "alinierea" sa la creaţia unor maeştri precum Constantin Brâncuşi şi Dimitrie Paciurea, ale căror sculpturi nu erau întru totul agreate prin prisma ideologică a principiilor "realismului socialist".
În expozeul elogios consacrat artistului plastic muscelean, criticul de artă Bogdan-Alexandru Vişan consideră cu obiectivitate că "Gheorghe Iliescu-Călineşti este înainte de toate un creator, înţelegând prin aceasta recursul la tradiţie, dar şi gândirea originală şi căutarea permanentă a unor formule plastice proprii, care să-l exprime înainte de toate pe artist" şi nu "specificul naţional", prin sesizarea, sub raportul tehnicii adoptate, a limbajului plastic, prin universul formal comun, "înrudiri" evidente cu maeştrii: Henri Spencer Moore [1898-1986] - important sculptor englez, care manifesta un real cult pentru creaţia lui Brâncuşi, afirmând că "el a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure" - şi Alexander Calder [1898-1976], sculptor şi artist american, inventatorul sculpturii mobile. Opera "călinesciană" în care se decelează vizibil influenţele exercitate de celebri sculptori menţionaţi ar fi, conform aprecierii criticului de artă, "Sfârlezele".
Integrat cu "amicală" maliţiozitate în categoria "cioplitorilor din tradiţia meşterilor populari", aluzia la meseria tatălui artistului fiind evidentă, Gheorghe Iliescu-Călineşti îşi croieşte propria cale artistică racordându-se cu asiduitate la curentele artei moderne. Detractorii operei sale insinuau că sculptorul muscelean este "un simplu epigon" al marelui Constantin Brâncuşi. Fără să nege influenţa exercitată de "românul inovator al sculpturii moderne" originar din Hobiţa Gorjului asupra creaţiei lui, întrucât, precum menţiona, "Nu poţi să tragi linie după Brâncuşi", Gheorghe Iliescu-Călineşti considera, totuşi, că "Nu se poate merge mai departe din punct de vedere formal. Se poate merge însă în alte direcţii, pornind de la drumul urmat de Brâncuşi."
În manieră brâncuşiană, el manifesta un interes aparte pentru "surprinderea esenţei care se ascunde dincolo de realismul reprezentării", contravenind, astfel, principiilor "realismului socialist" care dominau arta plastică românească în perioada comunistă. Într-o epocă în care numele lui Constantin Brâncuşi era pronunţat pe şoptite, Gheorghe Iliescu-Călineşti elogia, în diverse medii culturale, supremaţia acestuia în sculptura modernă a umanităţii, atitudinea sa constituind un imens act de curaj pornit dintr-un spirit de frondă faţă de canoanele ideologice de esenţă jdanovistă impuse de puterea comunistă artiştilor plastici români.
Influenţele stilistice evidente exercitate de creaţia marelui sculptor de la Hobiţa asupra operei sale îşi au originea într-o conjunctură familială favorabilă, copilul Gheorghe Iliescu însoţindu-şi, prin 1940, la Târgu-Jiu, tatăl dăltuitor în lemn, vestit, aşa cum menţionam, prin executarea cu mult har artistic a iconostaselor unor biserici din ţară, unele dintre aceste locaşuri de închinăciune fiind împodobite cu pictură de către un cunoscut artist al penelului din oraşul de pe Jii, Iosif Keber [1897-1989], specializat în realizarea şi restaurarea picturilor murale. Sub fascinaţia sculpturilor lui Brâncuşi, uimit de măreţia "Coloanei recunoştinţei fără de sfârşit", de "Poarta sărutului" sau de "Masa tăcerii", copilul crescut în atelierul unde tatăl său plăsmuia el însuşi cu dalta frumuseţi care-i înseninau sufletul şi-l îndemnau să cioplească el însuşi chipuri de oameni sau de sfinţi, îşi va hotărî drumul de urmat în viaţă, năzuind să meargă pe calea deschisă spre consacrare de către renumitul sculptor gorjean.
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
