Olga Greceanu (1890-1978) (I)
În vatra de statornicie ortodoxă a Bisericii rupestre Nămăeşti, cu altarul dăltuit într-o stâncă masivă încă din negura vremurilor, se năştea, la 4/17 august 1890, viitoarea Olga Greceanu, din familia nobilului catolic polonez Henri de Skrszeszewsky, mama ei, Ana, fiind de origine germană. Stabilită de mult timp în România, familia se refugiase din Bucureşti în apropierea munţilor Muscelului, din cauza căldurii "năpraznice" a verii anului 1890. Ivirea pe lume a fetiţei a fost miraculoasă, mama sa născând-o în spaţiul de spiritualitate al mănăstirii, fără a fi asistată de nimeni în afară doar de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică; nu întâmplător, aşadar, Olga va fi botezată, chiar în acest leagăn al credinţei strămoşeşti de la Nămăeşti, în religia creştin-ortodoxă.
În curgerea copilăriei sale, fetiţa va trăi, la vârsta de numai 12 ani, un adevărat coşmar, întrucât, fiind grav bolnavă, fusese lăsată de medici în mâna destinului: "Numai Dumnezeu o mai poate salva!"... Un vis cumva premoniţial o va obseda de atunci până la moarte: o groapă deschisă lângă ea părea să semnifice un inevitabil sfârşit, dar Domnul îi tălmăci visul, liniştind-o că groapa era destinată păcătoşilor, iar ea va muri bătrână, într-o vineri… Dezvăluind acest vis celor dragi, Olga va trece în eternitate chiar într-o zi de vineri, însă la o vârstă onorabilă!...
După moartea tatălui ei în anul 1895, Olga urmează şase ani cursurile preuniversitare în Bucureşti, la Institutul Pompilian, ulterior, la Institutul Şeşevski, pentru ca, în 1911, să plece în Belgia, unde se va înscrie la Facultatea de chimie din Liège. Opţiunea pentru chimie a fost conjuncturală, potrivit confesiunii sale de mai târziu: "Nici azi nu ştiu de ce, căci nu-mi plăcea chimia. Cum însă cursul nostru pentru chimie la liceele din România era mult mai înaintat decât cel din şcolile belgiene, decanul Facultăţii din Liège m-a înscris de-a dreptul pentru candidatură aşa că am câştigat doi ani." Profitând de această "bonificaţie temporală", Olga se va înscrie şi la Academia de artă din oraşul belgian, fiind mult mai motivată prin aptitudinile sale artistice semnalate încă din perioada studiilor secundare, în a-şi orienta "gustul pentru pictură", obsedată "să nu rămână o mediocritate" în domeniul artelor plastice.
Îndrăgostindu-se de Nicolae Greceanu, student la Institutul Politehnic din Liège, cei doi se vor căsători civil în Belgia şi religios la Capela Sturdza din vestita staţiune balneară Baden-Baden în anul 1914. Declanşarea Primului Război Mondial în acelaşi an o determină să-şi întrerupă studiile şi să revină în Bucureşti, unde îşi manifestă înteresul pentru viaţa artistică din ţară, organizând, în contextul mişcării feministe, în colaborare cu Cecilia Cuţescu-Storck, prima Asociaţie a femeilor pictoriţe şi sculptoriţe din România, care îşi propunea organizarea unor expoziţii de artă plastică cu participarea exclusivă a membrelor acesteia.
Resortul acestei iniţiative artistice cu ecou previzibil în înalta societate românească este consemnat succint de Olga Greceanu, a cărei familie era profund preocupată de soarta bărbaţilor care fuseseră concentraţi pe front: "Noi, cele trei surori, cu mama, ce ocupaţie puteam avea?... Aşteptam veşti de pe front. După ce primeam câte o scrisoare, de bucurie, începeam să pictez. Aşa au fost cei trei ani, 1915-1918."
În 1915, Olga Greceanu expune împreună cu alte artiste la Ateneul Român din Bucureşti, tablourile sale fiind apreciate de vizitatori, precum şi de criticii de artă. După terminarea războiului, în 1919, artista pleacă împreună cu soţul ei la Liège, pentru a-şi relua studiile la Academia de artă; călătoria spre Belgia include programat vizitarea marilor muzee de artă din Veneţia, Milano şi Paris, dar va constitui şi un prilej de a observa ororile conflictului mondial. Imaginea unui cortegiu al marilor mutilaţi de război la Paris îi provoacă o reacţie şocantă: "N-am putut rezista, am întors capul!"...
Pasiunea pentru arta plastică o determină să studieze în special "biografia femeilor-pictoriţe". Olga se confesează: "Căutând viaţa uneia, am descoperit pe a altora, şi de la una, la alta, am ajuns să scriu despre viaţa a treizeci de femei pictore, azi perfect necunoscute, dar care s-au bucurat la vremea lor de mare glorie. N-am copiat de nicăieri viaţa lor. Am cercetat biserici, corespondenţe, pietre în cimitir, galerii de artă, poduri de muzee, arhive vechi şi am reuşit, după 20 de ani, să public un volum inedit."
O muncă de Sisif încununată de succes. După absolvirea cu succes a Academiei de Artă, revenind în patrie în anul 1921, va continua seria expoziţiilor de artă plastică, devenind o prezenţă activă, prin opere de artă remarcabile şi remarcate, pe simezele unor expoziţii organizate la: Bucureşti [1922, 1923]; New York [1924]; Bucureşti [1925, 1926]; Bruxelles, Bucureşti [1927]; Paris, Bucureşti [1928]; Barcelona, unde i se acordă Marele premiu al expoziţiei, Bucureşti [1929]; Haga [1930]; Praga [1931]; Roma [1933]; Varşovia [1934], succesiunea acestora continuând cu regularitate an de an.
Preocupată continuu de perfecţionarea artei sale, urmează, în 1930, la Paris, cursurile referitoare la tehnica picturii în frescă predate de Paul-Albert Baudoüin [1844-1931], coordonatorul Atelierului de frescă din Şcoala naţională superioară de arte frumoase, pictorul francez fiind "la originea renaşterii frescei pe mortar proaspăt". Aplicând cu succes cunoştinţele acumulate la Paris, inspirându-se şi din tehnica vechilor zugravi români de biserici, Olga Greceanu execută frescele unor clădiri reprezentative ale arhitecturii naţionale din Bucureşti: Palatul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române [1932], sala de şedinţe a Academiei de arhitectură [1937], Judecătoria de galben din Piaţa Amzei, Primăria de verde din Banu Manta, interiorul Gării regale de la Mogoşoaia [1938], fresca exterioară a Institutului pentru studiul istoriei universale [1942], iar, în afara Capitalei, Mausoleul de la Mateiaş-Muscel [1935], Conacul Bălteni, casa omului politic, diplomatului şi ziaristului român Grigore Gafencu [1939] şi altele.
Remarcând importanţa expoziţiilor organizate peste hotare pentru cunoaşterea complexă a României, Olga Greceanu consemna, în 1939, succesele înregistrate de Pavilionul Oficial şi Casa României de la Expoziţia universală din New York: "Vizitându-le, înveţi şi înţelegi ce e România, de unde se trage, originea ei, care e limba ce o vorbeşte, care e ocupaţia şi portul sătenilor, care sânt inventatorii români, ce bogăţie are pământul, ce artă în sculptură, pictură, mozaic, ţesătorie, mobilă, ceramică", pictoriţa pledând pentru reluarea şi pe alte meridiane ale Terrei a unor manifestări culturale similare.
Distrugerea expoziţiei personale de pictură de la Fundaţia Dalles din Bucureşti în aprilie 1944, în cursul bombardamentelor o afectează profund; e, prin structura ei intimă, o pacifistă, condamnând fără rezerve "războiul - principalul distrugător al creaţiei paşnice". Ampla sa operă publicistică reprezintă un tezaur informaţional cu caracter istoric, artistic, literar şi religios, incluzând volumele antume şi postume: "Bucarest et ses environs" [1928], "Compoziţia murală, legile şi tehnica ei" [1935], tradusă în limba franceză în 1937, "Cula de la Măldăreşti" [1937], "Specificul naţional în pictură" [1939], "Pe urma paşilor Tăi, Iisuse" [1940], "Să ne rugăm" [1943], "Le Visage du Christ et les peintres de la Renaissance" [1944], "Vreau", roman [1944], "Ura care ucide", roman [2000], "Femei-pictore necunoscute" [2008] - apărută iniţial în limba franceză sub titlul "Femmes peintres d’autrefois" [1940], "De Crăciun" [2008], "Meditaţii la Evanghelii" [2010], "Dicţionarul biblic ortodox" [2012], "Dicţionarul zugravilor de subţire monahi şi mireni" [2013].
Preafericitul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, releva contribuţia Olgăi Greceanu, prin mesajul său mântuitor în imagini sau cuvinte, la răspândirea Evangheliei lui Hristos: "Chip al mărturisirii autentice, Olga Greceanu a dăruit şi dăruieşte timpului nostru mesajul mântuitor al unei vieţi trăite sub semnul cuvântului evanghelic <<Voi sunteţi lumina lumii>> [Matei 5, 14] pe care l-a asumat ca îndemn la o lucrare mărturisitoare a Evangheliei lui Hristos în lumea aceasta... Trăind profund libertatea interioară dăruită omului credincios de către Duhul Sfânt, Olga Greceanu a căutat să ofere o mărturisire creştină integrală, plasând imaginea în spatele textului, pentru a sublinia astfel că nu este suficient un act de cuvântare pentru auzire, ci este nevoie şi de o mărturisire din arătare pentru vedere."
Dicţionarul biblic ortodox
Opera monumentală cu caracter enciclopedic de extremă importanţă pentru cultura religioasă naţională intitulată "Mărturie în cuvânt şi chip. Vocabular al credinţei şi vieţii spirituale", apărută la Institutul biblic şi de misiune ortodoxă din Bucureşti, a fost elaborată timp de trei decenii, în perioada anilor 1933-1963, manuscrisul de 2250 de pagini conţinând peste 1400 de articole concepute sub structura unui dicţionar teologic ilustrat cu "circa 500 de desene, schiţe de hărţi şi planuri care redau topografia locurilor sfinte". Printre desenele executate în tehnica "vârf de peniţă", se află: Peştera din Betleem, Grădina Ghetsimani, Betania, Drumul Crucii, Golgota şi altele, căpătând ele însele, odată cu trecerea timpului, un caracter documentar.
Referindu-se la geneza operei, autoarea releva extrema dificultate a redactării acesteia: "Am fost absolut singură la alcătuirea acestei cărţi, începută acum 30 de ani, mereu revizuită, mereu îndreptată. Am lucrat cu sfială multă, dar tot cu atâta râvnă, ştiind că era unica lucrare în acest gen, dar foarte folositoare credincioşilor ce n-au la îndemână un volum în care să caute explicaţia unui cuvânt, a unui nume, a unui loc, a unei date, a unui sens simbolic."
Dicţionarul cu caracter teologic este rezultatul unei documentări asidue efectuate în Palestina, inclusiv la Ierusalim, împreună cu soţul ei, în anii 1932-1933, documentare evocată în volumul memorialistic "Pe urmele paşilor tăi, Iisuse", perioadă în care a fost realizat materialul ilustrativ "pentru a înviora privirea paginilor" acestei ample opere teologice concepute sub forma unui dicţionar. În "Cuvînt înainte" al voluminosului său manuscris, autoarea se confesa: "Această lucrare s-a născut ca o necesitate sufletească pentru mine de îndată ce m-am înapoiat de la Ierusalim (anii 1932-1933). Acolo, în faţa atîtor ruine evocatoare, atît în Cetatea sfîntă, cît şi la Iordan, în Samaria, apoi la Bethleem, Nazaret, Cana Galileii, Capernaum, Golgota, Drumul Crucii… etc… mi-am dat seama de o puternică realitate istorică pînă atunci purtată în inima mea ca o vagă povestire <<de altă dată>>. Nu mi s-a spus niciodată că aceste locuri mai există. La înapoierea în ţară, am înţeles că numai amintirea locurilor nu ajunge. Acei paşi ai Fiului lui Dumnezeu trebuesc urmăriţi, învăţaţi, pătrunşi, explicaţi prin istorisirea evangheliştilor… De atunci, Biblia mi-a stat mereu deschisă pe masă."
Autoarea conştientiza importanţa operei elaborate cu extremă dificultate: "Nu am decît meritul ostenelilor inerente unui început şi al ilustraţiilor, textul fiind o compilaţie după învăţăturile noastre ortodoxe, dar aşa cum e alcătuit cu slabele mele puteri, în articolele expuse nu lipseşte nici exegeza, nici simbolistica, nici apologia, nici autenticitatea istorică." Manuscrisul voluminos a fost achiziţionat în 1963, de către Biblioteca Patriarhiei, cu binecuvântarea patriarhului Justinian "impresionat de frumuseţea lucrării, dar şi de starea materială precară a autoarei".
Admiratoare declarată a Olgăi Greceanu, exigenta editoare a dicţionarului teologic, plasticiana Iuliana Mateescu, cea care a trudit cu reală devoţiune asupra celor opt volume de manuscrise intitulate iniţial "Dicţionar biblic ortodox", insista asupra "mesajului de redeşteptare a conştiinţei spirituale şi naţionale" de o stringentă actualitate al autoarei, asupra rolului educativ moral-religios al acestui mesaj, a impactului operei cu destinatarii săi, relevând amploarea informaţiilor istorice oferite lectorului într-o "frumoasă limbă românească".
- Va urma -
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
