Arhitectul Cristu Minea (26 martie 1911 - 2 august 1991) - proiectantul localului Casei de Cultură
Cred că argeşenii mai vârstnici îşi mai amintesc de fostul arhitect şef Cristu Minea, care a condus mulţi ani „Secţia de arhitectură şi sistematizare” din Primăria Curtea de Argeş. El s-a ocupat de aşa-zisa „sistematizare a oraşului” într-o vreme grea, când se punea problema dărâmării multor vile particulare de pe Bulevardul Republicii (astăzi, Bulevardul Basarabilor), pentru a se construi blocuri cu trei-patru etaje pentru muncitorii angajaţi în noile întreprinderi ale localităţii noastre. De la distinsul arhitect Florin Scărlătescu am aflat că localul Casei de Cultură din Curtea de Argeş „s-a conturat pe planşeta arhitectului Cristu Minea şi s-a construit pe temelia unei şcoli abandonate din motive politice”.
Prof. Mihai Tiţa, fostul director al Casei de Cultură, precizează şi el că localul instituţiei culturale amintite a fost construit în anii 1956-1957, pe baza proiectului arhitectului Minea şi a fost inaugurat la 18 august 1957, cu un spectacol folcloric impresionant, susţinut de formaţii artistice fruntaşe din fostul raion Curtea de Argeş. Fiul fostului arhitect şef al oraşului, artistul fotograf Dan-Cristian Minea, ne-a oferit, cu amabilitate, pentru documentare o „mapă cu documente personale” ale tatălui (cele care se mai păstrează), pentru a cunoaşte şi a prezenta, chiar şi sumar, viaţa şi activitatea celui care a fost „proiectantul clădirii Casei de Cultură.”
Cristea Minea (născut Minea Ştefan Cristu) a văzut lumina zilei la 26 martie 1911, în familia Teodorei şi Ştefan Minea, din comuna Telega, raionul Câmpina (Prahova). După studiile primare şi elementare, Cristu Minea a urmat Şcoala Superioară de Arte şi Meserii din Bucureşti, frecventând patru clase de studii teoretice, până în iulie 1929. A urmat practica obligatorie de 2 ani, la secţia „Arte-Decorative”, devenind, la 15 septembrie 1931, „Artist plastic” cu „Diplomă”, echivalentă pe vremea aceea cu „Bacalaureatul”. Prin repartiţie în învăţământ, la Gimnaziul Industrial din Curtea de Argeş, tânărul Minea a devenit argeşean cu acte-n regulă. După căsătoria cu argeşeanca Maria Bucur-Minea, din 29 iunie 1940, şi-a stabilit şi domiciliu definitiv în Curtea de Argeş.
A lucrat ca profesor specialist şi ca maistru-instructor în învăţământul civil şi militar, la mai multe şcoli din Urbea Regală. Mai întâi a susţinut „catedra de artă decorativă” la Şcoala de Meserii, apoi a fost promovat „Consilier tehnic” la Colegiul Militar din Curtea de Argeş (1943), până la venirea unui ofiţer activ în această funcţie. În 1946 este din nou promovat ca „Director de studii” în Învăţământul Liceelor şi Colegiilor Militare, având misiuni de „control şi lucrări de cancelarie” (Cf. Deciziei Ministerului de Războiu, prin Direcţia Liceelor şi Colegiilor Armatei). Prin Înaltul Decret Regal Nr. 1040, din 22 martie 1940, i se atribuie Titlul de „Profesor-maistru cu grad Definitiv”, pentru specialitatea „Arte Decorative”. A trecut la Şcoala Medie Tehnică (1948-1955), pe catedra de profesor de specialitate la materiile: "Studiul lemnului", "Tehnologia metalelor", "Norme şi devize", "Desen tehnic" şi chiar "Construcţii civile". Pentru o scurtă perioadă trece şi în producţie, ca inginer şef la Întreprinderea „Elena Sârbu” din Curtea de Argeş.
Fiind un tânăr ambiţios, cu talent artistic şi dorinţă de promovare, Cristu Minea frecventează în anii cincizeci şi cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, absolvind în anul 1954. Cu „Diploma de Arhitect” în buzunar, Cristu Minea trece la „planşeta de arhitectură şi sistematizare” a localităţilor din fostul raion Curtea de Argeş. Este solicitat mai întâi de preşedintele raional Ion Jiga în funcţia de Arhitect şef la Primăria raionului, apoi, după desfiinţarea raioanelor, şi primarul Iosif Demeny îl solicită la secţia orăşenească de sistematizare şi arhitectură din Primăria Curtea de Argeş.
Revenind la perioada când a efectuat serviciul militar, în anii 1932-1933, la Regimentul 2 Artilerie „G-ral div. Gh. Manu”, din Calea Plevnei, remarcăm faptul că elevul TR Cristea Minea a primit însărcinări de care s-a achitat cu cinste, obţinând primele onoruri militare, ca artist plastic. A realizat „Bustul din bronz, al col. erou Gh. Constantinidi”, căzut pe câmpul de onoare, precum şi „Monumentul Eroilor”, din incinta regimentului amintit, cu placă de marmură, încununată de un vultur în bronz, pe care erau săpate în litere de aur numele celor căzuţi în războaiele pentru „Întemeierea şi Întregirea Patriei”. În prezenţa unor înalte personalităţi, la festivitatea omagială, i s-a conferit artistului „Medalia” şi „Brevetul Omagial”, fiind întâmpinat cu onoruri militare, pentru operele realizate.
Răsfoind „mapa cu documente personale” oferită de fiul său, Dan-Cristian Minea, descoperim multe mărturii ale trecutului, informaţii, interviuri, imagini cu lucrări ale artistului din diverse expoziţii. Unele sfaturi pentru specialişti sunt exprimate în articole din presa vremii, precum „Plastica”, „Argeşul”, „Secera şi Ciocanul”. Consemnăm câteva titluri de articole semnate de arh. Minea în presa vremii: „Personalitatea oraşului Curtea de Argeş” (Secera şi Ciocanul, 5.II.1966), „Valea Argeşului, orizont ’75” (Argeş, iulie 1966), „Modern şi tradiţional în arhitectura satelor” (1967), „Oraşul Curtea de Argeş pe planşeta arhitecţilor” (1968, convorbire cu ziaristul C. Muşat) etc. Toate aceste materiale publicate dovedesc buna pregătire profesională a arhitectului, patriotismul şi, cu deosebire, talentul artistului plastic Cristu Minea.
Din poziţia de şef al „secţiei de arhitectură şi sistematizare” Curtea de Argeş, arh. Cristu Minea a susţinut permanent păstrarea „bulevardului cu vile”, cel puţin pe linia de la Biserica Domnească, până la Mănăstire. „Pentru păstrarea personalităţii oraşului, care prin tradiţii este cunoscut ca oraş-grădină, va trebui ca în stânga şi în dreapta bulevardului să construim blocuri tip vilă, cu 4-6 apartamente, cel mult, cu stâlpi din lemn sculptat, pentru a respecta tradiţia zonei” (C. Minea, în revista „Argeş”, iulie 1966). Într-un interviu oferit ziaristului Gh. Blăjan, arh. Cristu Minea argumenta: „Pentru a nu strivi frumosul peisaj înconjurător, blocurile trebuie construite în spatele vilelor de pe bulevard, pe un teren mai ridicat. Astfel, vilele se vor proiecta frumos pe fondul alb al blocurilor, iar blocurile se vor proiecta frumos pe fondul verde al pădurii, producând contraste atrăgătoare” (Secera şi Ciocanul, 5.II.1966). Aşadar, multe dintre proiectele sale, bazate pe această viziune, au fost puse în practică de către constructorii argeşeni. Mă gândesc, în primul rând, la cartierele Banul Mărăcine şi Posada, care au prins contur în perioada când la „planşeta arhitecturală a oraşului” se afla Cristu Minea. Pentru a fi mai mult pusă în valoare instituţia Casei de Cultură, arhitectul Minea propunea un spaţiu larg în jurul clădirii şi amenajarea unui parc cu zone verzi şi arbuşti decorativi şi floricoli. Se pare că abia astăzi, după 60 de ani de la inaugurare, s-a realizat „proiectul Minea” în întregime, prin amenajarea parcului actual din jurul Centrului de Cultură şi Arte (manager, ec. C. Mitrofan).
Din revista „Plastica” (Articol din Nr. 5-6, decembrie 1934, p. 2, semnat Deteste) aflăm că, încă din tinereţe, artistul Cristu Minea participa la expoziţii naţionale, din Bucureşti şi din alte localităţi ale ţării, cu „lucrări de sculptură, în toate genurile: Nuduri, Portrete, Basoreliefuri, Busturi, Capete de expresie, Monumente funerare, Compoziţii (grupuri de Copii care se joacă, Fermecătorii de şerpi etc.), Statuete (Animale şi păsări, Ciobani, Arcaşi, Călugări, Ţambalagiul rebegit de frig, Copilul plângând, Bătrânul vagabond etc.) şi, în sfârşit, Monumente statuare (al Col. Gh. Constantinidi, căruia i-a dat un aer sever, milităresc, marţial; şi acela al Eroilor Reg. 2 Art. de câmp, de la Cazarma Malmaison de o inspiraţie cu adevărat poetică şi de o redare impecabilă”). Semnatarul articolului adaugă o fotografie intitulată „Cap de expresie”, o sculptură a lui Cristea Minea care exprimă „caracterul, ce conţine viaţa şi frumuseţea, care cuprinde idealul”. „De preferinţă, sculptorul Minea reprezintă acţiuni liniştite şi simple, caută mai degrabă atitudini de mişcări. Cumpătarea mişcării e pentru artist o lege foarte riguroasă. Multe dintre lucrări reprezintă imagini inspirate din fantezia unei zile, fasonate cu o mână înfrigurată, purtând pecetea unei inspiraţii trecătoare şi călduroase” (Plastica, 1934, p. 2). Într-un alt articol din „Plastica” semnat „Deteste” (probabil pseudonim) descoperim articolul intitulat „Sculptorul Cristea Minea şi Vagabondul său”: „ - Ai văzut Vagabondul meu?” - mă întreba acum câtva timp sculptorul Cristea Minea. „Eu sunt foarte mulţumit de felul cum l-am executat. Îl iubesc mult, şi, dacă vrei să ştii de ce, apoi află că lucrarea aceasta a mea are şi ea povestea ei... Era într-o seară de iarnă. Viscolul urla amarnic, îndesând zăpada până şi pe coşurile caselor. Tocmai ieşeam de la şcoală - şi asta, în primul an când am fost numit profesor de modelaj şi desen la Şcoala de Arte şi Meserii din Curtea de Argeş. În drum spre casă, mi-a ieşit înainte un vagabond: rupt şi jerpelit. Era cocoşat şi avea o înfăţişare oribilă. „Banii, ori viaţa!” mi-a strigat el pe un ton răguşit, punându-mi în piept... jumătate dintr-o potcoavă de cal. M-am uitat lung la el... şi ideea „Vagabondului” mi-a venit deodată în minte. De aceea, fără să mă sinchisesc de şansele lui şi fără să stau mult pe gânduri, i-am propus să-mi pozeze - iar eu să-l întreţin cu tot ce-i trebuie pe timpul iernii. El, de bine de rău, a primit; dar, de îndată ce s-a văzut la căldură, mai că nu voia să se execute. Cu mare greutate l-am hotărât să-mi pozeze. Acest lucru m-a costat foarte scump, căci terminând noaptea târziu, am adormit buştean şi nu m-am deşteptat decât dimineaţa, când... n-am mai dat cu ochii de vagabond... Dispăruse cu banii pe care îi aveam în sertarul mesei” (Deteste, articolul „Sculptorul Cristea Minea şi Vagabondul său”). Tot din revista „Plastica” aflăm că a participat cu multe creaţii şi la „Salonul Nudului”, o expoziţie colectivă de succes, în care s-au reunit 36 de artişti, pictori şi sculptori din toată ţara, organizată la Casa de Artă „Mozart” din Bucureşti. Din păcate, lucrările sale, dacă se mai păstrează pe undeva, au intrat în anonimat. Nici fiul său nu ştie prea multe despre soarta lor...
Aşadar, viaţa şi activitatea arhitectului Cristu Minea a fost o împletire fericită de linişte şi de muncă pentru comunitate şi pentru frumos. El prevedea oraşului nostru „un viitor turistic de prim rang în regiune şi chiar în ţară, care să atragă mii de turişti”... Probabil că şi datorită arhitectului Minea se păstrează astăzi „haina istorică” a oraşului nostru, respectiv construcţiile vechi din centrul şi de pe „Bulevardul cu Tei”. Prin faptele şi lucrările sale şi, mai ales, prin planşeta sa de arhitect şef al urbei noastre, Cristu Minea şi-a înscris numele la loc de cinste în istoria contemporană a legendarului oraş al Basarabilor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
