Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 5 mai 2026 14:38

TABLETĂ DE SCRIITOR - A-L ÎNŢELEGE PE CELĂLALT CU INIMA ŞI CU MINTEA TA

Cred că oamenii simt o mare necesitate de a înţelege, venind cu inima şi cu sufletul deschise spre ceilalţi; am dori să ne primească la fel; făcându-ne o mărturisire - sperăm să fim înţeleşi; iubind, ne aşteptăm să fim iubiţi cu aceeaşi pasiune. Numai că atitudinile celorlalţi nu sunt întotdeauna cele aşteptate; aşa procedând noi, ei nu se situează la polul dorinţelor noastre. Iată ceea ce vreau să vă explic în această tabletă: de cele mai multe ori, înţelegerea celuilalt este şi înţelegere de sine, în primul rând. 

Dacă ne aşteptăm de la ceilalţi la o anumită atitudine faţă de noi, trebuie să ne manifestăm şi noi faţă de ei atitudinea pe care o aşteaptă, într-o reciprocitate armonioasă. Această raportare reflectă recompensa atitudinii noastre generoase.

Bine, îmi veţi spune: dar nu eu faţă de toţi (mai bine zis: faţă de fiecare dintre ei în parte!); şi nici ei toţi faţă de mine (altfel exprimat: nu de la oricine mă aştept la o astfel de atitudine!); cerinţa reciprocităţii trebuie să fie selectivă. Vă cred: e necesar să stabilim o relaţie graduală, pe categorii şi trepte, pe grupe de cetăţeni - privind educaţia, comportamentul, limbajul - şi pe trepte de interese şi afectivităţi, referitoare la vârstă, cultură, dorinţe.

Iată că, deşi la început părea atât de uşoară această formă de afectivitate, ea presupune din partea noastră o mare forţă de selecţie şi înţelegere.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It