Consiliul Judeţean Argeş va organiza astăzi, începând cu ora 10.00, în sala mare de şedinţe, o dezbatere publică privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al intituţiei. La întâlnire
În aceste zile, primarul Gheorghe Minculete este mai mult pe drumuri spre Consiliul Judeţean. Astăzi are invitaţie pentru a participa la dezbaterea bugetului Argeşului, după care - pe baza sumelor
Suntem într-un an electoral în care vom schimba din nou componenţa Consiliului Local Curtea de Argeş. Prin voturile noastre, îi vom mandata pe nişte oameni să dispună de soarta comunităţii. Fără alte
Toată lumea ştie că salariile din sectorul bugetar sunt relativ mici, astfel că anul trecut, Guvernul României a decis creşterea acestora în două etape în cursul anului 2016. Respectivele măriri
La punctul 13 al ordinii de zi a primei şedinţe ordinare de consiliu local de anul acesta este înscris un proiect formulat inteligent şi banal: "Proiect de Hotărâre privind trecerea unor terenuri de
Consilierii municipali trebuie să ia astăzi o decizie faţă de propunerea reducerii valorii de inventar a unor investiţii recepţionate, dar găsite în neregulă conform Raportului de Audit financiar al
Începând cu anul 2013, bugetul local a fost în creştere la Curtea de Argeş, cel puţin cifric. Astfel, atunci s-a votat la suma de 82.223.000 lei, ca buget de pornire. În 2014 a ajuns la 89.846.000
Consilierii locali de la Curtea de Argeş vor dezbate astăzi în vederea aprobării o propunere avansată de către primarul Nicolae Diaconu, referitoare la cheltuielile cu telefoanele de serviciu ale
Până la sfârşitul acestei săptămâni, argeşenii pot consulta proiectul de buget local pe site-ul primăriei. Mari modificări nu se mai pot face, iar experienţa ultimilor ani ne arată că localnicii sunt
Primarul Nicolae Diaconu a convocat pentru mâine, de la ora obişnuită, 15.00, prima şedinţă ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din acest an. Pe ordinea de zi figurează următoarele proiecte