Primarul comunei argeșene aflată la sud de Orașul Regal, Niculaie Dragnea, conduce localitatea din anul 2012, fiind reconfirmat în funcție a patra oară, consecutiv.
Luni, 28 octombrie, de la ora 13.00, comunitatea din Cepari a sărbătorit un moment foarte important: ceremonia de depunere a jurământului de către primarul Cristian Ciobanu, reales în funcție la
„Munca depusă de primarul Cristian Enescu a dat roade. Am sprijinit de la nivelul Consiliului Județean toate investițiile pentru dezvoltarea comunei. Iar rezultatele se văd. S-au extins canalizarea
Vineri, 25 octombrie, în jurul orei 11:00, comuna Arefu a fost gazda ceremoniei de învestire a edilului-șef Gheorghe Stoican în funcția de primar și a noului consiliu local.
Ziua de 24 octombrie a fost una cu totul specială pentru locuitorii comunei de pe Valea Vâlsanului, deoarece a fost cea hotărâtă pentru depunerea jurământului de către primarul Florin Iordache
Vineri, 23 octombrie, în jurul orei 14.00, primarul reales pentru al doilea mandat, Doru Ion Smădu, împreună cu aleșii Consiliului Local, au depus jurământul, moment care a precedat învestirea în
Miercuri, 23 octombrie, comuna Albeștii de Argeș a celebrat un moment semnificativ în viața sa administrativă, marcând depunerea jurământului primarului ales pentru un nou mandat. Ceremonia