Strategia de dezvoltare a serviciilor comunitare, în dezbatere publică
"Strategia privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice" a fost dezbătută vinerea trecută în Sala Mare a Primăriei Curtea de Argeş. Documentul a fost postat pe site-ul primăriei şi dezbaterea a fost anunţată şi în paginile ziarului nostru, iar la conferinţă au fost invitaţi toţi argeşenii care aveau ceva de spus în legătură cu modul de funcţionare şi calitatea serviciilor oferite de operatorii publici.
Stategia a cuprins 5 capitole: obiective generale - în cadrul cărora au fost descrise serviciile de utilităţi publice înfiinţate şi gestionate de administraţia locală, respectiv AQUATERM, SPU, SPGC şi TRANSLOCAL; obiectivele şi prevederile legale conform cărora s-a întocmit această strategie; situaţia, dotările şi activitatea acestor servicii publice; obiectivele care stau la baza strategiei în domeniul fiecărui operator; planul de implementare pentru fiecare serviciu, defalcat pe ani şi investiţiile stabilite pentru perioada următoare.
Planuri de investiţii locale până în 2020
Primarul Nicolae Diaconu a detaliat investiţiile locale care sunt în curs de desfăşurare sau finalizare, dar şi pe cele ce trebuie adăugate pe parcurs, totul în funcţie şi de resursele de finanţare. "Multe sunt în perioada de execuţie, cu finalizare anul următor, de exemplu staţia de epurare... De asemenea, am mai identificat că ar mai trebui făcut câte ceva, cum ar fi racordarea la canalizare a cartierului de case din Progresu. Este posibil să prindem în buget costurile pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic", a declarat edilul-şef al municipiului, Nicolae Diaconu.
Un alt proiect inclus în strategia de dezvoltare este staţia de pompare a apei pe străzile Plopiş şi Schitului, unde sunt probleme cu presiunea lichidului vital. "Suntem în discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean ca să preluăm în administrare staţia de captare de la Oeşti şi pe cea de apă de la Cerbureni, deoarece atâta timp cât primăria nu are drepturi de folosinţă, nu se pot face nici investiţii", a mai precizat primarul Diaconu.
Un alt punct cuprins în strategia locală de dezvoltare a serviciilor comunitare se referă la extinderea reţelelor de canalizare pe străzile Armoniei, Crizantemelor, Crinului, Plopiş şi Florilor. Se caută soluţii şi pentru Progresului, Lt. Pavelescu şi o parte din Vlad Ţepeş. S-a discutat şi despre reabilitarea canalizării menajere de la blocurile din cartierele Posada şi Progresu. Un alt subiect atins în dezbaterea publică a fost parteneriatul pentru managementul integrat al deşeurilor, prin care se urmăreşte dezvoltarea unui serviciu eficient de colectare a acestora.
Recepţia finală a străzilor cuprinse în "Marea asfaltare" va modifica şi programul Salubrităţii Publice Urbane, care va trebui să asigure curăţenia şi pe aceste noi tronsoane. Totuşi, pentru a se menţine aceleaşi tarife, în strategia de dezvoltare a serviciilor comunitare sunt cuprinse noi dotări pentru SPU.
"Mai avem în plan şi modernizarea iluminatului public. Aşteptăm să se deschidă axele de finanţare şi pe acest domeniu", a mai precizat Nicolae Diaconu. La final, edilul-şef i-a întrebat pe cei din sală dacă au întrebări sau comentarii referitoare la punctele cuprinse în strategie, document ce va fi inclus pe ordinea de zi în şedinţa legislativului de marţi, pentru dezbatere şi aprobare. De menţionat ar mai fi faptul că la dezbaterea publică de vineri au fost prezenţi în sală Constantin Călin, Cătălin Nastea, Gabriel Nastea, Ioan Ghiţă şi Ionica Radu, plus funcţionari publici din administraţia locală. Din nou au lipsit cetăţenii, oamenii din cadrul societăţii civile care ar fi trebuit să îşi prezinte argumentat nemulţumirile legate de calitatea serviciilor publice.
