Pentru Tigveni, 2015 putea fi un an şi mai bun
Cam aşa a sunat caracterizarea primarului Doru Dumitru Slătineanu. "Începutul semăna cu un start ratat, dacă e să folosim termeni sportivi. Şi asta pentru că n-am primit la sume din echilibrarea bugetului decât cam jumătate din ceea ce speram. N-am disperat şi ne-am concentrat pe priorităţile pe care ni le stabilisem şi le puteam rezolva prin resurse proprii. Pe parcurs, mai ales după prima rectificare de buget naţional, am început să revenim la ceea ce consideram a fi normal". Şi primarul Slătineanu a început să puncteze realizările semnificative din acest an. S-a finalizat construcţia unui pod în lungime de 47 m peste Topolog, la Bîrseştii de Sus, pe drumul spre biserică. Investiţia însumând cam 3,5 miliarde lei vechi a fost finanţată de la bugetul de stat pe calamităţi. Pe un plan integrat, finanţat cu 23 miliarde lei vechi pe Ordonanţa nr. 28, s-au pus în operă sistemul de alimentare cu apă, care a fost extins din Tigveni spre satul Bălileşti, dar şi cel de la Bîrseşti, spre Bălteni şi Blaj. La primul ar mai fi de finalizat doar echiparea forajelor de adâncime şi automatizările, iar la cel de-al doilea se lucrează în continuare, cu speranţa ca vremea să îngăduie terminarea lucrărilor brute. În sfârşit, acest triunghi investiţional se încheie cu modernizarea trotuarelor din centrul comunei.
Dotarea căminelor culturale a fost iarăşi în atenţia edililor, care au fructificat oportunitatea oferită de apartenenţa la GAL "Ţinutul Posadelor", de unde au accesat fonduri de 30.000 euro pentru cel de la Tigveni şi de 26.500 euro pentru cel de la Bîrseşti. De remarcat că edificiul cultural din centrul civic al localităţii se află într-un amplu proces de modernizare, care a ajuns la faza construirii acoperişului. Investiţia a fost acoperită din fonduri de 1,6 miliarde lei vechi provenite de la bugetul local (materiale de construcţie, mai puţin lemnăria nouă pentru căpriori şi celelalte elemente de tâmplărie necesare acoperişului).
"Cea mai mare neîmplinire vine din faptul că n-am reuşit să demarăm marea asfaltare locală, pe care o plănuisem să se desfăşoare în două etape, pentru care avem deja depuse documentaţii pe OG nr. 28. Prima era în lungime de 5,5 km, iar a doua de 8,5, ambele amânate, deoarece anul acesta, prioritare au fost finalizările unor lucrări demarate de mai multă vreme. În aceste condiţii, n-am reuşit decât modernizarea a 0,55 km de arteră rutieră pe strada Teodor Brătianu, din Tigveni. Dar, după cum vă spuneam şi cu câtva timp în urmă, am avut bucuria de a primi o finanţare de 1 milion de euro pentru modernizarea şi asfaltarea unui drum agricol care porneşte de la Dealul Momaia şi va uni Tigveniul cu Pietroasa, Spinete, Vlădeşti şi, prin Bălteni, va închide cercul în centrul comunei. Este vorba despre un drum alternativ, în lungime de 6,2 km şi execuţia sa este deja pe SEAP, urmând să avem licitaţia la începutul anului viitor", a precizat primarul Doru Dumitru Slătineanu. Dumnealui n-a uitat să treacă în revistă unele modernizări la şcolile din comună, dar nici lucrările de stabilizare a alunecărilor de teren sau de îndiguire. Dintre acestea din urmă l-a nominalizat pe cel de la Bălileşti, pe Valea Bădislavei, care este în stadiul de realizare de circa 80%, fiind încă în lucru, pentru că starea vremii a permis. "Pentru anul viitor ne propunem să continuăm ceea ce nu s-a încheiat şi să reluăm acele proiecte de modernizare drumuri amânate în 2015, dar şi să venim cu alte priorităţi", a concluzionat primarul Slătineanu.
