Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 12 iulie 2025 12:19

Opt familii premiate

Potrivit tradiţiei instituite de ani de zile, şi la şedinţa ordinară a legislativului municipal din luna noiembrie s-a aprobat acordarea a opt Diplome de recunoştinţă pentru familii de concitadini care au depăşit 50 ani de căsnicie. Şi de această dată au fost cazuri de absenţe, dar şi de soţi care au venit singuri, deoarece "jumătăţile" lor aveau probleme de sănătate. De-a dreptul impresionantă a fost situaţia familiei Stancu (Dumitru şi Domnica, de pe strada Luncilor-Noapteş), în care femeia avea reale probleme de deplasare, dar n-a lipsit de la ceremonia înmânării diplomei de către consilierul Vasile Sabie, fiind apoi ajutată de către colegul acestuia, Ştefan Dumitrache, să ajungă în hol, unde bătrânii erau aşteptaţi de fiica lor. Au lipsit familiile Maria şi Ion Surpeţeanu, de pe strada Victoriei şi Ioana şi Gheorghe Frunză, de pe strada Elena Cuza, astfel că diplomele şi buchetele de flori pe care trebuia să le înmâneze Victor Suhan şi Gheorghe Iordăchescu au rămas în sarcina angajaţilor de la Serviciul Public de Asistenţă Socială. Celelalte diplome au fost înmânate familiilor: Lucia şi Ion Sorlea, de pe strada Poştei, de către consilierul Silviu Popescu; Filofteia şi Gheorghe Tobă, strada Valea Sasului - Luca Marian Căruntu; Eleonora şi Victor Nica, strada Eroilor - Mihăiţă Nastea; Floarea şi Ion Brăteanu, strada Despina Doamna - Gabriel Jubleanu; Filofteia şi Teodor Niţu, strada Buşaga - Ştefan Dumitrache.

Fiecare dintre aceste familii, pe baza unei cereri depuse la SPAS, poate beneficia şi de câte un premiu bănesc simbolic, în valoare de 200 lei, bani provenind de la bugetul local, în conformitate cu o mai veche hotărâre de consiliu.

Pin It