Cadouri de sărbători de 62.000 lei la Curtea de Argeş
Suma a fost aprobată de consilierii locali în baza unui referat întocmit de către Serviciul Public de Asistenţă Socială, care fusese anterior avizat de către primarul Nicolae Diaconu. Banii au ca destinaţie cumpărarea unor produse alimentare care vor folosi la pachetele-cadou ce vor fi distribuite de sărbători copiilor preşcolari şi persoanelor defavorizate. În dispozitivul hotărârii de consiliu erau prevăzute patru articole, privind suma de aprobat, valoarea de 44,28 lei/pachet (TVA inclus) pentru 1.400 beneficiari şi prevederea ca SPAS să le distribuie la sediile grădiniţelor (pentru preşcolari), respectiv la primărie (pentru adulţi), pe baza listei aprobate a beneficiarilor. Aceasta propune 245 copii de la G.P.P. nr. 2 "O lume minunată", 19 de la Creşa Posada, 104 de la G.P.P. nr. 1, 115 de la G.P.P. nr. 3 "Academia Piticilor", de pe strada Despina Doamna, 67 de la G.P.P. nr. 5 (strada Albeşti), 73 de la G.P.P. nr. 6 "Academia Piticilor" (strada Victoriei), 20 de la G.P.N. (strada Valea Sasului), 41 de la G.P.N. nr. 2 de pe strada Valea Iaşului, 18 de la G.P.N. "Sfânta Ana", de pe strada Victoriei, 34 de la G.P.N. Capu Dealului (două grupe egale), 18 de la G.P.N. Noapteş, 40 de la Fundaţia "Copii în Dificultate", 67 de la Şcoala specială "Sfânta Maria", 100 de la Centrul de Zi Marina, 17 de la Centrul Acces, 10 de la Sfântul Justinian, 17 veterani de război, 80 Filiala Nevăzătorilor, 195 persoane cu handicap grav, 80 beneficiari de ajutoare sociale şi 40 beneficiari de alocaţie pentru susţinerea familiei.
În cursul discuţiilor, Ion Şerban a cerut ca bunurile să fie cumpărate direct de la sursă, renunţându-se la intermediari. "Anul trecut au apărut mai multe reclamaţii de la beneficiarii care erau nemulţumiţi de faptul că produsele erau puţine din această cauză, apreciindu-se că altfel s-ar fi putut dubla conţinutul fiecărui pachet. De aceea cer de acum că vreau să văd şi eu mostre de pachete pentru fiecare dintre categoriile de beneficiari aprobate!" Şefa de la SPAS, Mariana Moise, a ţinut să precizeze că achiziţiile s-au făcut pe SEAP, astfel că nu putea fi cineva bănuit măcar de încercarea de a manevra cumva în favoarea vreunui intermediar. Mai mult, consilierul Marius Deaconu, soţul persoanei de contact indicată în listă pentru Şcoala specială "Sfânta Maria" şi pentru Centrul de Zi Marina, l-a contrazis pe Şerban, afirmând că pachetele distribuite anul trecut ar fi fost peste aşteptările beneficiarilor de la cele două unităţi atât cantitativ, cât şi calitativ. "Nu cred că dvs. trebuia să daţi acest răspuns" - a fost comentariul uşor acid făcut de către Ion Şerban. Proiectul de hotărâre a fost însă votat în unanimitate. Iată ce vor conţine pachetele: a) pentru copii - portocale, ruladă, tabletă ciocolată, suc natural, Madeleine, biscuiţi, napolitane, bomboane cu ciocolată; b) adulţi - ulei, zahăr, făină, mălai, suc natural, cozonac şi tabletă de ciocolată.