Şedinţă cu fulgere şi trăznete a legislativului municipal
Cam aşa a fost reuniunea ordinară pe luna noiembrie: una care a crescut în intensitate pe măsura epuizării ordinii de zi. "Diversele" au fost cu belea, căci s-a luat iarăşi în discuţie colaborarea Primăriei Curtea de Argeş cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin intermediul Muzeului Municipal, cu scopul accesării unor fonduri europene de milioane de euro pentru promovarea siturilor istorice. După ce se dăduse undă verde în octombrie la perfectarea unei tranzacţii care să stingă litigiul dintre muzeu şi instituţia bisericească pentru Biserica Domnească şi terenul de la Curtea Domnească, secretarul primăriei, Radu Chirca, s-a opus acestei idei, pe care a considerat-o paralelă cu legea. Faptul l-a deranjat pe managerul muzeului, care preluase procesul şi spera să se ajungă la o rezolvare amiabilă, pentru a putea să fie promovat un proiect generos pentru comunitate. Pentru a-i convinge pe ceilalţi consilieri locali, a apelat la sprijinul avocatului pe care-l angajase, Corina Iunker şi s-a ajuns la o ceartă cumplită, în care s-au aruncat vorbe grele şi impresia multora a fost că mai era un pas destul de mic de făcut până la o păruială pe cinste. Dumitrache voia un acord de principiu pentru încheierea acelei tranzacţii, întrucât obţinuse o amânare până în decembrie a continuării procesului din partea Curţii de Apel de la Alba Iulia. Scandalul a continuat pentru că Adriana Ghiţă a vrut să expună din nou cazul ei cu nerezolvarea problemei retrocedării integrale a terenului la care avea dreptul, dar consilierii locali păreau că s-au cam plictisit de problemele dumneaei, astfel că unii au şi părăsit sala de şedinţe. Supărarea femeii care se consideră nedreptăţită s-a îndreptat apoi spre consilierul local Constantin Panţurescu şi chiar către primarul Nicolae Diaconu, cu care a avut schimburi dure de replici. În toiul disputei, dumneaei a acuzat-o pe Gherghina Negrilescu (absentă de la şedinţă) că ar fi furat-o de o parte din pământul care i se cuvenea - drept recunoscut şi printr-o sentinţă judecătorească - şi a anunţat că se află deja un proces pe rol pe care l-a deschis împotriva fostului primar Gheorghe Nicuţ, a secretarului primăriei, Radu Chirca şi a amintitului funcţionar al primăriei, Gherghina Negrilescu, pentru infracţiuni prevăzute în Codul penal la art. 246 şi 289. Oricum, ambele litigii nu dau semne că s-ar putea soluţiona în perioada imediat următoare, astfel că scandalurile au toate şansele să aibă şi alte episoade. Probabil cei mai mulţumiţi pot fi consilierii locali Gheorghe Alecsei şi Nicolae Nedelcu pentru că au lipsit şi au fost scuzaţi de colegi, la anunţul preşedintelui de şedinţă, Constantin Stanca.