Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 29 aprilie 2026 17:27

S-a asigurat plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap!

Miercuri, legislativul municipal a aprobat o rectificare de buget în sumă de 10.707.000 lei. Din cei peste 107 miliarde lei vechi, 2,9 miliarde vor asigura plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav înscrise pe listele Serviciului Public de Asistenţă Socială. Anul acesta nu mai există temeri că drepturile băneşti ale acestor oameni vor întârzia. Pentru că trebuie s-o spunem că şi atunci când Guvernul Boc a făcut şoriciul gros şi a "uitat" să asigure resursa financiară necesară, la propunerea primarului Nicolae Diaconu, aleşii noştri au aprobat scoaterea sumelor necesare pentru ca oamenii dezavantajaţi de soartă să nu sufere de sărbători. Că apoi speranţele de recuperare a acelor sume s-au dovedit zadarnice, este foarte adevărat. Motivarea primită de la guvernul portocaliu a fost ruşinoasă: s-a spus că în lege este prevăzut că administraţia publică locală "poate" face astfel de gesturi de omenie, dar nu este obligată. Cea din Curtea de Argeş a apelat la banii comunităţii, dar nu este ceva care să compenseze sau să facă uitată ruşinea guvernanţilor de atunci!

 

Pin It