Muzeul şi preoţii - din nou motiv de dispută
Pacea anunţată între Muzeu şi Arhiepiscopie este pe cale să se amâne, iar conflictul dintre cele două instituţii să se reia. Sentinţa Tribunalului Sibiu, prin care Curtea Domnească şi biserica erau împărţite frăţeşte, părea să fie acceptată de combatanţi, dar o nouă problemă apare în calea firească a armistiţiului.
Impediment legal
Directorul Muzeului, Ştefan Dumitrache şi preotul Caliopie Ichim au pus la punct o tranzacţie prin care se stabilea clar ce revine fiecărei părţi după sentinţa Tribunalului şi, de asemenea, decidea că nu-şi vor pune reciproc piedici în intabularea terenului şi a clădirilor disputate. Documentul este însă contestat de secretarul primăriei locale, Radu Chirca. Domnia sa afirmă că Biserica Domnească nu face parte din patrimoniul municipiului şi nu poate intra într-un târg negociat de Muzeu. De asemenea, secretarul invocă legea care stipulează clar că domeniul public este inalienabil.
"Cum îşi permite Dumitrache să renunţe la un bun pe care-l administrează?"
"Discutăm despre un bun care nu face parte din inventarul municipiului. Procesul l-a pornit Episcopia împotriva deţinătorului, Muzeul Municipal. Consiliul Local nu poate dispune de ceva ce nu îi aparţine. Pe de altă parte, indiferent dacă este de interes local sau naţional, domeniul public este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, prin urmare nu se poate dispune o tranzacţie în legătură cu bunurile acestea", afirmă Radu Chirca. Tot el mai spune că procesul trebuie dus până la capăt, adică până atunci când Curtea de Apel Alba Iulia, cea la care a ajuns dosarul Bisericii Domneşti, va decide cine şi ce drepturi are asupra ansamblului domnesc. "Trebuie să rămână sentinţa instanţei, aşa cum va fi ea, definitivă şi irevocabilă", susţine secretarul municipiului. El îl acuză şi pe Ştefan Dumitrache că nu este îndreptăţit să semneze un document cu Arhiepiscopia. "El îşi asumă un mare risc. Cum îşi permite şi în ce calitate să renunţe la un bun pe care-l administrează? Chiar dacă ar fi din domeniul public, nu s-ar putea înstrăina". Tranzacţia în cauză urma să fie prezentată în următoarea şedinţă de consiliu pentru a se putea vota o hotărâre prin care să se pună capăt unei lupte în instanţă de peste 7 ani de zile, dar acum situaţia este în coadă de peşte.
Acord de la consilieri
Cel care este direct vizat de document şi de acuzaţii, managerul Dumitrache, spune că secretarul Chirca are dreptate în esenţă, dar există o soluţie în încheierea acestui acord. "Nu e nevoie de o hotărâre de consiliu. Voi cere un acord de principiu consilierilor ca să închei tranzacţia. Domnul Chirca spune adevărul - municipiul a fost exclus din proces de prima instanţă pentru că nu avea calitate procesuală. Dar eu, în calitate de intimat, am dreptul să închei această tranzacţie, prin înţelegerea părţilor. Documentul va ţine loc de sentinţă judecătorească", spune Ştefan Dumitrache. Muzeul şi Arhiepiscopia trebuie să depună la dosarul cauzei această tranzacţie până la data de 9 decembrie, dar acum nu se ştie dacă şi consilierii locali vor da acel acord de principiu ca documentul să fie semnat de directorul Muzeului.
