La Valea Iaşului, asfaltarea DC 259 şi a străzii Nuculeţ sunt "pe ţeavă"
Noiembrie a adus o bogăţie de vreme în zona Curtea de Argeş. Temerile unor locuitori că nu va mai fi timp să se încheie lucrările de asfaltare programate încep să se risipească. Timpul este cât se poate de favorabil unor astfel de lucrări. Edililor şi beneficiarilor le-au venit inimile la loc. Situaţia se regăseşte şi la Valea Iaşului, unde de o săptămână, utilajele de la Comesad lucrează la finalizarea pregătirilor pentru asfaltarea de pe DC 259, pe o lungime de 2,7 km, dintre care 1 km în partea de Ungureni şi restul spre Borovineşti. Sus, la podul Gorgan se întâlneşte DC 258, care vine de la Cerbureni cu drumul spre cătunul Ruginoasa, care face legătura cu satul Brăteşti, din comuna vecină, Albeşti. De acolo va începe asfaltarea în cursul acestei săptămâni, ne-a asigurat primarul Nicolae Barbu.
"Nici n-am visat, mamă, să ajungă asfaltul până aici..."
Octogenarei Aurelia Petricu îi aparţine această declaraţie. Femeia a coborât pe DC 258 cu juninca de funie şi a priponit-o de un pom, ca să pască până-şi rezolva ea nişte probleme. Văzându-l pe primar pe podul de la Gorgan, despre care spunea că ar trebui să fie dotat şi cu nişte prapeţi din lemn, a venit să-i spună nişte necazuri ale ei. "Ce bine că-mi luaşi drumul din picioare, dom' primar..." Dialogul s-a legat repede şi s-a găsit şi soluţia, odată cu asigurarea că va fi aplicată chiar din toamna asta. Mulţumită, dumneaei s-a dus să-şi facă treburile.
"Mai sunt câteva probleme, dar le rezolvăm rapid"
Primarul Barbu a ţinut să calce locurile pe care se va pune covorul asfaltic. Ştie tot traseul atât de bine încât l-ar parcurge şi cu ochii închişi. "Mai sunt câteva probleme, dar le rezolvăm rapid: uite, aici, avem o avarie la apă. Eu zic că e bine că a apărut acum, înainte de asfaltare. Viceprimarul Enescu a discutat cu specialiştii şi se va rezolva deranjamentul... Pe porţiunea de vreo 500 m, de la Gorgan spre DN 73C, nu avem rigole betonate încă. Şi asta pentru că sunt numai vreo două case şi nu prea se justifica investiţia. Asta cu atât mai mult cu cât s-au făcut gabioane pe marginea Văii Bădilei, s-a consolidat drumul şi am amenajat refugii unde ne-a permis terenul. În timp vom mai face vreo patru podeţe peste valea asta şi vom continua regularizarea cursului de apă care adună viiturile de pe coaste şi ne-a făcut necazuri cu ani în urmă".
"Zonă cu mare potenţial de dezvoltare demografică"
Aşa o vede primarul Barbu şi are şi argumente: peisajul este bucolic, aerul curat, există alimentare cu energie electrică, apă, cablu TV, internet, se va asfalta şi nu lipsesc nici perspectivele de alimentare cu gaze. De altfel, sunt destule construcţii noi pe DC 259, iar altele în diverse faze de execuţie. Edilii s-au îngrijit să construiască un pod din beton, spre strada Stoene, unde este şi biserica, investiţie de 1,5 miliarde lei vechi, realizată în anul 2012. Riveranii erau foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în aceste zile la ei, fapt dovedit de saluturile adresate primarului din curţi sau de pe stradă.
Investiţii de miliarde lei vechi

După ce a văzut că şi starea în care se afla strada Nuculeţ permitea trecerea la asfaltare, primarul Nicolae Barbu a vorbit şi despre costurile lucrărilor: "Asfaltarea a 2,7 km pe DC 259, plus 0,850 km realizaţi anul trecut între satele Mustăţeşti şi Valea Uleului, va costa 38 miliarde. Vom plăti 20 miliarde lei vechi din împrumutul aprobat de Consiliul Local şi contractat la CEC Bank, iar restul îl vom achita în baza unei eşalonări convenite prin acord cu firma de construcţii şi aprobat de consilierii locali în şedinţa din 28 octombrie. Am întârziat mai mult decât credeam, deoarece abia în data de 26 octombrie am primit garanţia pentru împrumut din partea Ministerului Finanţelor. Prima tragere se va face în jurul datei de 20 noiembrie, înainte de constituirea contribuţiei proprii a comunităţii locale. După cum spuneam, din împrumutul de 30 miliarde lei vechi de la CEC Bank, folosim pentru lucrarea de la Valea Uleului şi DC 259 suma de 20 miliarde, iar restul de 10 miliarde pentru străzile Călineşti (0,5 km) şi Nuculeţ (0,6 km, din care 0,4 km s-au realizat de anul trecut). Colaborarea foarte bună cu actualul legislativ a permis aceste realizări". Primarul Barbu, diplomat ca întotdeauna, a evitat să acuze pe cineva de faptul că s-ar fi opus ani la rând la proiectele pe care le-a propus. Şi, cu înţelepciunea dintotdeauna a românului, s-a consolat cu gândul că e mai bine mai târziu decât niciodată. Acum aşteaptă ca şi locuitorii de pe respectivele străzi să vină utilajele şi să înceapă ultimele asfaltări din acest cel mai bogat an în realizări din istoria comunei.
